Fondul Proprietatea a incheiat primele noua luni ale acestui an cu un profit net de 906,4 milioane lei, in crestere cu circa 59% comparativ cu cel din perioada similara a anului trecut, conform datelor remise, miercuri, Bursei de Valori Bucuresti.

"Principalul factor care a contribuit la profitul inregistrat in primele noua luni ale anului 2017 a fost venitul brut din dividende, care a crescut datorita deciziei OMV Petrom SA de a distribui dividende in 2017 (106,8 milioane lei) si datorita dividendelor mai mari distribuite de catre Hidroelectrica SA (206,6 milioane lei), precum si datorita dividendelor speciale in suma de 170,6 milioane lei distribuite in septembrie 2017 de companiile controlate de stat, in special Hidroelectrica SA si CN Aeroporturi Bucuresti SA. O contributie semnificativa la profitul inregistrat in perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2017 a avut, de asemenea, modificarea pozitiva a valorii juste aferente participatiilor la valoare justa prin contul de profit si pierdere, in special OMV Petrom SA, ca urmare a cresterii pretului actiunii companiei in cursul perioadei (crestere cu 10,7%)", se mentioneaza in raportul remis BVB, potrivit Agerpres.

Veniturile din activitatea operationala au totalizat 979,417 milioane lei (761,428 milioane lei in aceeasi perioada din 2016), iar cheltuielile operationale 88,607 milioane lei (89,531 milioane lei la 30 septembrie 2016).

La 30 septembrie 2017, capitalurile proprii totale au fost de 10,606 miliarde lei (la 30 iunie 2017 au fost de 10,520 miliarde lei) in scadere cu 6,85% comparativ cu valoarea de 11,386 miliarde lei de la 31 decembrie 2016.

In septembrie, Fondul a vandut 1,454 miliarde de actiuni in OMV Petrom SA printr-o oferta de plasament privat accelerat la un pret al actiunilor stabilit la 0,2750 lei pe actiune, veniturile brute rezultate din tranzactie ridicandu-se la 399,85 milioane lei. La data de 30 septembrie 2017, detinerea ramasa in OMV Petrom SA este de 9,9985%.

Fondul Proprietatea SA a fost infiintat in data de 28 decembrie 2005 ca societate pe actiuni, functionand ca o societate de investitii de tip inchis. Incepand cu data de 25 ianuarie 2011, actiunile Fondului sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti ('BVB'), iar din 29 aprilie 2015, certificatele de depozit globale (GDR) ale Fondului sunt listate pe London Stock Exchange (LSE) — Specialist Fund Market.

Fondul a fost administrat de Franklin Templeton International Services Srrl in calitate de Administrator Unic.

Sursa foto: Baramee Thaweesombat / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri