Deputatul USR Claudiu Năsui a declarat că situaţia economică a ţării noastre este ''foarte gravă'', iar România se îndreaptă "cu paşi rapizi şi siguri" către o criză "de proporţii".

"Situaţia economică a ţării este foarte gravă. Ne îndreptăm cu paşi rapizi şi siguri către o criză economică de proporţii în care nu intrăm numai nepregătiţi, ci masiv îngreunaţi din cauza unui stat mamut care nu face decât să crească, să îşi crească cheltuielile, să îşi crească agenţiile, să îşi crească sinecurile, sporurile şi toate privilegiile pe care le are pentru o clasă politică care nu se mai satură.

Cifrele vorbesc de la sine - cheltuielile statului pe primele patru luni ale anului au crescut cu 15,6% faţă de anul trecut, cheltuielile de personal despre care liderii dumneavostră au spus că vor să strângă cureaua, de fapt, au crescut cu 1,3 miliarde de lei. Pensiile speciale, această cheltuială ruşinoasă pe care o are România, cresc anul acesta la luna aprilie cu încă 12% faţă de anul trecut. Nu vă mai ajung posturile pentru activul de partid şi rezolvaţi şi problema aceasta înfiinţând tot felul de agenţii de stat, pe lângă sutele de agenţii care există deja", a declarat Claudiu Năsui, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit deputatului USR, numărul salariaţilor la stat a crescut cu aproape 17.000 din martie 2021 până în martie 2022.

Citește și: Semnal de alarmă: Mai mulți lideri ai lumii susțin că ne îndreptăm spre o recesiune. Elon Musk crede că deja ne aflăm acolo

"Lucrurile nu se opresc aici. În fiecare săptămână se anunţă noi creşteri de activ de partid, noi angajaţi la stat. 7.880 de noi posturi la MAI şi ni se spune că avem nevoie de ele pentru că iese lumea la pensie. Dacă iese lumea la pensie, lasă postul liber. Iese cineva, intră altcineva, numărul de posturi ar trebui să rămână constat, nu 7.880 de noi posturi cu pensii speciale. (...) Nu vă mai săturaţi să cheltuiţi banul public", a afimat Năsui.

El a adăugat că, în acest context, Guvernul pregăteşte terenul pentru creşterea taxelor. "Întrebarea noastră pentru domnul ministru este: Ce va face Guvernul ca să reducă cheltuielile, ce cheltuieli vor fi reduse?", a completat Claudiu Năsui.

Sursa foto: Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri