Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat că nu exclude o candidatură la prezidenţiale, dar a reiterat că decizia aparţine partidului şi că profilul său ar fi mai potrivit unei funcţii executive, relatează Agerpres.

Pe de altă parte, acesta a precizat că, atunci când "se uită în jur" la potenţialii candidaţi pentru prezidenţiale, "prinde curaj". El a mai spus, pentru Prima News, că se bazează pe faptul că USR va avea candidat în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

"Sunt, evident, un potenţial candidat la preşedinţia României. (...) În primul rând, aş vrea să găsim formula cea mai bună pentru întreaga serie de alegeri. Până la urmă, o să avem un tandem preşedinte-premier. Mie, ca profil, mi se potriveşte mai bine funcţia executivă, aşa m-am văzut întotdeauna. (...) Trebuie să avem o discuţie în partid care e cea mai bună opţiune.

Dacă eu o să fiu cea mai bună opţiune să merg la prezidenţiale, n-o să mă dau în lături, deşi evident decizia are şi o componentă personală a oricărui om care candidează la prezidenţiale. Da, ştiţi cum e, mai e o vorbă: când mă uit în jur la cine sunt potenţiali candidaţi, prind curaj. (...) Sunt bolnav de România, iubesc ţara asta dintotdeauna. Am fost plecat şi n-am vrut să rămân în altă ţară. M-am întors aici.

Şi când mă uit că ar putea să fie preşedinte Marcel Ciolacu - Doamne fereşte - Nicu Ciucă văd că mai e vehiculat. Sau chiar reinventatul Mircea Geoană. Serios? Adică după 2009, după momentul ăla, tot la Mircea Geoană? (...) Sau George Simion. Cam astea am văzut că sunt opţiunile vehiculate", a arătat Drulă.

Potrivit acestuia, cercetările sociologice actuale indică faptul că din ce în ce mai puţini români intenţionează să se prezinte la urne sau au o opţiune de vot.

"Dacă stăm cu nasul în sondaje, ratăm esenţialul. Şi esenţialul sunt alegerile. Alegeri avem în 2024. În sondaje vedem o dezamăgire, de fapt, a oamenilor faţă de politică, şi una explicabilă. (...) În general, şi în cercetările pe care le avem noi, oamenii simt că USR a livrat, dar le pare rău că USR n-a putut să livreze mai mult, că n-a putut să aibă mai mult frâiele ţării. (...)

În linii mari, suntem acolo unde am fost la alegeri. Dar, ştiţi, până la anul, când o să fie alegeri, nici nu o să vedem nişte schimbări masive în sondaje. Ce vedem şi noi în cercetările noastre este că din ce în ce mai puţini români spun că se duc la vot sau că au o opţiune de vot - asta e mai îngrijorător", a afirmat el.

Liderul USR a mai precizat că 1.000 de persoane s-au înscris în USR de la începutul acestui an. În ceea ce priveşte alegerile europarlamentare, Drulă a declarat că obiectivul USR este să intre "dintr-o poziţie foarte puternică" în anul electoral 2024.

"Un rezultat sub aşteptări la europarlamentare, pentru un partid, în anul 2024 te pune într-o poziţie foarte dificilă pentru cursa din toamnă. (...) Nu vreau să anticipez acum, dar cred că există un mare potenţial pentru USR în 2024 pentru că, pe măsură ce trece timpul, se cristalizează opţiunile. Şi opţiunile sunt: blocul PNL-PSD (...) , de altă parte opţiunea extremistă, care există în fiecare ţară din Europa şi care câteodată prinde vânt în vele, din nefericire. Şi există o singură opţiune modernizatoare, liberală, şi acolo este USR", a spus el.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri