Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, răspunzând unei întrebări referitoare la o posibilă remaniere, că o analiză a activităţii miniştrilor are loc săptămânal şi lunar, iar în ultimul an de când este în funcţie nu a auzit de vreun scandal în interiorul echipei guvernamentale, ceea ce reprezintă o premieră în România, notează Agerpres.

"Analiza miniştrilor este săptămânală şi lunară. Normal, de exemplu săptămâna viitoare - împreună cu domnul Adrian Câciu şi cu ministrul Finanţelor deja am avut o întâlnire premergătoare - urmează să am o discuţie cu fiecare ministru, cu fiecare instituţie, în ceea ce priveşte PNRR-ul şi evoluţiile care sunt pe fiecare jalon. Deci o dinamică, nu e o analiză, ne-am strâns şi hai să vedem ce cap tăiem. De ce sunt foarte mândru? Cu toate că este un guvern de coaliţie, format din PSD şi PNL, în acest an de zile de când sunt prim-ministru n-am auzit de niciun scandal în interiorul echipei guvernamentale. Chiar e o premieră pentru România şi sunt foarte mândru de acest lucru", a declarat Marcel Ciolacu, el fiind întrebat dacă am putea asista la o remaniere înainte sau după alegeri.

Totodată, premierul a punctat că românii aşteaptă un climat de construcţie şi dezvoltare, nu scandaluri.

"Cred că asta aşteaptă românii, să fie un climat de construcţie şi dezvoltare, nu de scandal. Îmi pare rău, nu dăm foarte multe breaking news-uri, dar avem cu carnea de miel, într-o lună vorbim iar de carnea de Crăciun şi gata", a adăugat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD şi secretarul general al partidului, Paul Stănescu, europarlamentarul Mihai Tudose, senatorul Lucian Romaşcanu, purtător de cuvânt al formaţiunii, au fost prezentţi vineri la Brăila, unde au dat startul campaniei pentru alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie.

Sursa foto: Shutterstock / Victor Mogyldea

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri