De la o simplă nevoie de real estate a companiilor, spațiile de coworking au devenit, în ultimii ani, o armă secretă aflată în arsenalul managerilor de resurse umane, atunci când vine vorba de recrutarea și retenția angajaților, spune Mike Hapoianu, general manager Mindspace, în contextul în care, un angajat este mai probabil să rămână într-o companie dacă beneficiază de un spațiu de lucru flexibil.

"Practic, este o nevoie pe care companiile o au, în prezent, și care până acum nu a existat. Dar, treptat încep să o descopere. În același timp, și noi descoperim noi motive din prisma cărora companiile se uită la coworking", spune Mike Hapoianu (foto).

Astfel, "dacă până acum motivele erau legate de nevoi de real estate acum se pune foarte mult accent pe partea de resurse umane, iar coworkingul a devenit un soi de extra-beneficiu pentru angajați. De ce? Mai mult de jumătate din timpul petrecut într-un birou, angajatul nu stă la spațiul de lucru dedicat din open space. Dacă are posibilitatea, o perioadă lucrează din meeting room (sală de întâlniri - n.r.), alta dintr-un phonebooth (spațiu intim dedicat pentru apeluri telefonice - n.r.). Iar, într-un spațiu de coworking are aceste zone de lucru".

Recrutarea în ziua de astăzi nu se mai face pe salariu, ci pe extra beneficii oferite angajaților.

"Aici intervine rolul resurselor umane, care este foarte important, vis-a-vis de experiența angajatului. Și anume: ce altceva îi oferi tu ca și companie în afară de salariu astfel încât să vină la tine? În octombrie, anul trecut, am primit un telefon, de la un manager de resurse umane, angajat la o companie foarte mare și care voia să închirieze mai multe spații de lucru la Mindspace. Am întrebat: "de ce vreți la noi?" Iar, răspunsul a fost că dorește să ofere un al mediu de lucru unui număr de 40 de angajați, pentru mai multă creativitate, în afara zonei de confort. Cine m-a sunat? N-a fost un consultant de real estate, nici facility managerul, ci managerul de resurse umane", afirmă Mike Hapoianu.

Citeste si:
Flash Office se extinde cu 570 mp, în clădirea Maria Rosetti Tower
Operatorul de coworking Flash...

Operatorul de coworking și spații flexibile dispune în Capitală de două locații deschise: Mindspace Business District, Bulevardul Dimitrie Pompeiu, în clădirea Tower 1 din Globalworth Campus, și Mindspace Victoriei se află pe Bulevardul Ion Mihalache, în clădirea Bucharest Tower Center.

"O altă companie, care a venit să stea la noi temporar pentru patru luni, până când procesul de fit-out (amenajare) în noul spațiu de birouri, unde urmă să își relocheze activitatea, avea să fie gata, a ales până la urmă semneze cu Mindspace pe termen lung și să anuleze acolo, deoarece angajații au fost foarte mulțumiți. Dacă înainte erau în clasicul open space și comunicau pe messenger, acum comunica față în față, care până a urmă înseamnă creativitate și plăcere de a veni la birou", mai spune Mike Hapoianu.

Avem, printre chiriași, o companie din India care ne-a cerut să dăm jos un perete și să scoatem o ușa din motive de feng shui.

"Majoritatea ne confundă cu ceea ce nu suntem. Până acum un an, coworking-ul însemna un fel de hub open space, care targeteaza în principal freelanceri, adică oameni care în loc să stea acasă, stau prin cafenele. Tocmai de aceea, cine întră prima dată într-o locație de coworking are tendința să spună: A, asta-i Mindspace! Nu acesta este doar spațiul comun. Noi de fapt facem altceva", spune managerul Mindspace.

Citeste si:
Servicii gratuite de HR pentru firmele care fac echipamente...
Romanian Software oferă...

Pe de o parte, "ai varianta clasică de hub open space, în spațiul comun - care țintește freelanceri", iar pe de altă parte, "avem spații de birouri dispuse în jurul acestui spațiu comun, pentru 20, 30 sau chiar sute de angajați. Corporația are nevoie atât de birou privat, cât și de comunitate".

Cu o suprafață de 4.446 mp, distribuită pe două etaje, Mindspace Business District poate găzdui peste 730 de membri, iar Mindspace Victoriei, peste 260 de membri, într-o suprafață de aproximativ 2.000 mp.

"De ce vin companiile aici? În Mindspace Business District, am avut recent drept chiriaș o multinationala, cu 350 de oameni pe întreg etajul 7 al clădirii. Au avut un proiect și nu erau siguri dacă va dura 8, 10 sau 12 luni. Alternativa ar fi fost să închirieze un spațiu Shell & Core (fără finisaje) pe un etaj într-o altă clădire de birouri și să investească în fit-out. Dar, orice spațiu de acest tip se închiriază pe o perioada de cel puțin cinci ani. Așa au venit, fit-out-ul era deja făcut, au început proiectul, au lucrat, au plecat", arată Mike Hapoianu.

El adaugă că spațiile flexibile și de coworking sunt căutate și de către companiile care întră în România recent, care, de exemplu, vor să ajungă la 200 de oameni într-un an sau 18 luni, sau de start-up-uri locale.

Citeste si:
Coworking: cum a inceput totul si incotro merge?
Coworking: cum a aparut si...

"Dacă închiriază un spațiu de birouri pentru 200 de oameni o să fie gol pentru o perioadă lungă de timp, în care este plătit integral. Avem exemple de companii care au intrat în România și au închiriat prima dată aici, una cu 18 angajați, iar alta cu 6. Se extind și plătesc în funcție de ritmul de creștere. Astfel, până la 200 de oameni, nu plătești un etaj întreg", conchide șeful Mindspace.

Mindspace este un furnizor global de coworking, care operează 25 de spații în locații ’prime’ în cele mai importante orașe din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Olanda, Polonia și Israel. La jumătatea anului 2018, Mindspace a făcut pasul și în România prin deschiderea Mindspace Business District, Bulevardul Dimitrie Pompeiu, în Globalworth Campus.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Citește și
CORONAVIRUS | Cum a evoluat prețul apartamentelor în luna martie
Setari Cookie-uri