Compania Ecovillas, care a livrat până în prezent 190 de locuințe prietenoase cu mediul înconjurător, afirmă că va livra pe piața rezidențială încă 12.000 de mp utili de locuințe în valoare de peste 20 de milioane de euro, cu livrare într-un an și jumătate de la începerea construcției.

Dezvoltatorul are în plan construirea unui complex mai mare de apartamente cu pompe de căldură în București, având deja cerere pentru astfel de locuințe în Capitală, construcția fiind planificată să înceapă anul viitor.

În paralel, compania are în plan și construcția unor case noi în zona Pipera.

”Ne uităm foarte atent la ceea ce se întâmplă pe piața rezidențială și misiunea noastră este de a veni cu produse care își găsesc ușor cumpărători. În ultimii ani, am făcut periodic studii prin care am urmărit comportamentul cumpărătorilor, iar rezultatele au fost din ce în ce mai încurajatoare, confirmând astfel planurile strategice pe care ne-am bazat modelul de business încă de la primul proiect.

Este o piață care are nevoie din ce în ce mai mult de locuințe de calitate, care nu au nevoie de prea multă întreținere, locuințe eco, dezvoltate cu spirit civic și nu doar luând în calcul marje de profit sau alți indicatori economici”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Vlas Veaceslav, CEO Ecovillas.

Compania Ecovillas a livrat până în prezent pe piața rezidențială românească locuințe cu pompe de căldură geotermice în valoare de peste 20 de milioane de euro, locuințe inovative care au costuri mai mici la încălzire, apă caldă și răcire ca locuințele standard.

Citeste si:
Vor deveni locuințele „poluante” mai costisitoare decât cele eco
Dezvoltator: Am putea asista,...

Compania Ecovillas a dezvoltat în 2016 proiectul imobiliar Ecovillas Sector 5, o investiție inovativă prin caracteristicile sale de eficiență energetică: izolație excelentă și pompe de căldură geotermice sol-apă. Acest proiect a avut un succes deosebit, la scurt timp după finalizare, valoarea imobilelor a crescut cu 35%. Complexul Ecovillas include în total 32 de case și este finalizat și vândut încă din 2016.

În prezent Ecovillas lucrează la dezvoltarea unui complex rezidențial de apartamente, LOFT green apartments, în Mogoșoaia, cu o arhitectură modernă și elemente de sustenabilitate, bazat pe folosirea energiei verzi și care nu folosește combustibili fosili. Prin proiectul LOFT green apartments, compania Ecovillas a devenit în România un pionier al construcției apartamentelor încălzite și răcite cu pompe de căldură geotermice care nu poluează, complexul nefiind racordat la gaze.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri