Scenariul lui Streinu-Cercel privind reluarea activităților, fără restricții: Dacă stăm potoliţi în aceste zile, estimez că la jumătatea lunii iulie

Românii și-ar putea relua activitățile fără restricţii spre jumătatea lunii iulie, este scenariul doctorului Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş". Condiția este "să stăm potoliți în case", în aceste zile de Paște, spune el.

”Dacă stăm potoliţi în aceste patru - cinci zile, estimez că undeva la jumătatea lunii iulie. (...) Dacă nu stăm potoliţi, atunci se va întinde problema asta şi până la anul nu mai ieşim", a afirmat profestorul Streinu-Cercel, joi seara, la B1 TV, potrivit Agerpres.

În opinia sa, după luna octombrie este de aşteptat un al doilea val de îmbolnăviri de COVID-19, el spunând că evoluţia pandemiei are o formă grafică similară cu cea a unui dromader.

"Evoluţia în dromader înseamnă că acum noi vedem capul cămilei. Urmează o perioadă de acalmie, care va fi luna iulie - august, după care din septembrie - octombrie încolo va apărea cocoaşa cămilei. Dacă vă uitaţi şi pe ceea ce spun şi alte ţări - China, de exemplu, care a început să se confrunte cu un al doilea val, de data asta de import de cazuri, lucrurile se complică şi mai mult pentru că va fi un loc de unde vom reînsămânţa, la nivel planetar, circulaţia virusului", a afirmat Streinu-Cercel.

El a criticat decizia autorităţilor de a permite accesul cetăţenilor în pieţe, în preajma sărbătorilor de Paște, apreciind că s-a făcut o greşeală.

Citeste si:
Streinu Cercel, după vaccinare: Masca, obligatorie până în 2023
Streinu Cercel, după...

"Din păcate, a fost o eroare şi sperăm să nu plătim această eroare foarte scump", a arătat acesta, reiterând importanţa distanţării sociale în prevenirea răspândirii virusului.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri