Angajaţii care lucrează în birourile deschise vor purta ''obligatoriu'' măşti (medicale/ non-medicale), care pentru o protecţie eficace trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul şi se vor izola la domiciliu în cazul în care prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată), potrivit propunerilor privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă, publicate pe site-ul INSP.

Angajaţii se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARS-COV-2, scrie Agerpres.

Angajatorii vor asigura programul de lucru decalat pentru a evita aglomerările la intrare/ ieşire din incintă şi pentru a limita numărul de angajaţi prezenţi în acelaşi timp în aceeaşi incintă, triajul observaţional al angajaţilor şi nu vor permite prezenţa la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată).

De asemenea, se va face termometrizarea zilnic, la intrarea în tura de serviciu, iar angajaţii cu temperatura peste 37 C vor fi trimişi acasă cu indicaţie de consultare a medicului de familie.

Citește și: Au fost publicate propunerile de relaxare: CUM se reia activitatea după coronavirus

Totodată, angajatorii vor asigura o distanţă de minimum 1,5 m între angajaţii care lucrează la birouri orientate faţă - spate şi spate - spate, iar pentru birourile orientate faţă - faţă vor asigura separarea acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu soluţii pe bază de alcool.

Angajatorii vor asigura dezinfecţia suprafeţelor de lucru la începerea serviciului şi apoi o dată la 4 ore şi vor acorda pauzele de masă eşalonat, cu respectarea distanţei fizice de minimum 2 metri.

Încăperile se vor aerisi periodic, iar în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârşitul săptămânii, şi se va efectua dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului.

Citește și: Cum se vor realiza slujbele religioase după 15 mai: în aer liber, fiecare persoană va dispune de 8 mp și se va evită împărtășania

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri