România, aflată într-o cădere liberă a recordurilor, a depășit încă un prag psihologic: peste 4.000 de infectări pe zi și un total de 164.477 de cazuri la nivel național. Este o nevoie acută de respectare a regulilor de protecție, altfel suntem la un pas de a pierde controlul, avertizează medicii.

”Nu mai vorbim despre evoluția epidemiologică a pandemiei în România, este deja cert că ne confruntăm cu o creștere accelerată a răspândirii noului virus”, a declarat dr. Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul de Urgență Floreasca, pentru wall-street.ro.

Contactat de wall-street.ro la începutul săptămânii, acesta avertiza că vom depăși rapid degmentul de 4.000 de cazuri pe zi, având în vedere nivelul la care se află transmiterea comunitară în România.

Este clar că fie respectăm regulile de bună voie, fie avem nevoie de restricții serioase, altfel riscăm să pierdem controlul asupra pandemiei.

Ce înseamnă ca România să piardă controlul asupra COVID-19

Medicul Radu Țincu insistă asupra unei intervenții ancorate în realitate a autorităților, departe de teatrul politic. Acesta menționează că situația sanitară este foarte îngrijorătoare, în curând capacitatea maximă a paturilor din ATI riscând să fie ocupată.

În jurul datelor 20-25 octombrie, toate cele 1.050 de paturi de la ATI vor fi ocupate.

Cât despre pierderea controlului asupra pandemiei, dr. Țincu precizează că vom ajunge în situația în care oamenii vor muri înainte de a ajunge în spitale.

Oamenii vor muri înainte de a ajunge în spitale! E necesar ca toată clasa politică să facă un efort comun și să uite că este an electoral. Avem nevoie de restricții impuse la timp.

Seturile de restricții impuse de autorități trebuie să fie corelate cu realitatea sanitară. Dacă acestea sunt anunțate cu întârziere, efectele impunerii lor s-ar putea dovedi redundante.

Numărul cazurilor s-ar putea dubla de la zi la zi

Creșterea pe care o avem în prezent este una accelerată, potrivit specialiștilor. Dr. Radu Țincu menționează că fără respectarea normelor de protecție și fără niște restricții de circulație serioase, vom înregistra creșteri de 25-30% de la săptămână la săptămână.

Un astfel de procent s-ar putea traduce prin dublarea numărului de cazuri de la zi, dacă nu intervenim în mod corespunzător. Ce înseamnă asta? Este echivalentul pierderii totale a controlului asupra pandemiei din România.

Care sunt sfaturile medicului

Dr. Radu Țincu insistă asupra respectării regulilor de protecție, mai ales dacă restricțiile sunt incerte.

Trebuie să ne comportăm ca și cum ar fi instaurată carantina. Fiecare ieșire din casă trebuie să ne dea de gândit că ne-am putea infecta.

Medicul sfătuiește românii să iasă din case doar pentru activități esențiale. În plus, atrage atenția asupra locurilor din spitale în cazul unei posibile infectări.

”Dacă infectarea cu COVID-19 nu ne dă de gândit, să ne imaginăm că nu vom găsi loc în spitale pentru a ne putea trata. Nu suntem departe de acest adevăr”, a conchis acesta.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.740.624 de teste. Dintre acestea, 31.318 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.899 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.419 la cerere, conform datelor oferite de Grupul de Comunicare Strategică. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.016 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri