Vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19 ar putea proteja mai puţin împotriva infectării cu tulpina din Africa de Sud a coronavirusului, care conţine o mutaţie îngrijorătoare, potrivit rezultatelor unui studiu britanic dat publicităţii.

Datele preliminare ale studiului, care va trebui evaluat prin procedura peer-review şi care a fost făcut pe un număr mic de pacienţi, sugerează totodată că o proporţie semnificativă a persoanele cu vârsta peste 80 de ani ar putea să nu fie protejate suficient împotriva noilor variante ale virusului până când nu primesc ambele doze de vaccin, au precizat cercetătorii care au condus studiul, potrivit Agerpres.

O îngrijorare deosebită.... o reprezintă apariţia mutaţiei E484K (descoperită în varianta sud-africană), care a fost depistată până în prezent la un număr relativ mic de persoane.

-Ravi Gupta, profesor la Institutul de Imunologie Terapeutică & Boli Infecţioase din cadrul Universităţii Cambridge, unul dintre conducătorii studiului-

''Cercetarea noastră sugerează că vaccinul este posibil să fie mai puţin eficient când vine vorba despre această mutaţie'', a spus acesta.

Marea Britanie şi alte ţări au început administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech pentru a încerca să stopeze transmiterea infecţiei cu noul coronavirus.

Deşi vaccinul, cu o eficienţă crescută, este conceput pentru a fi administrat în două doze la un interval de trei săptămâni, guvernul britanic a optat pentru extinderea acestui interval până la 12 săptămâni pentru a face posibil ca prima doză să ajungă rapid la cât mai multe persoane.

Cum a decurs studiul

Studiul publicat a folosit probe sangvine de la 26 de persoane care au primit prima doză a vaccinului Pfizer cu trei săptămâni înainte de a fi testaţi pentru a vedea dacă inocularea va proteja împotriva a două variante ale virusului SARS-CoV-2 - varianta britanică, cunoscută sub denumirea B1.1.7, şi varianta sud-africană, care conţine mutaţia E484K.

În urma analizei probelor de ser recoltate, toţi participanţii, cu excepţia a şapte persoane, aveau niveluri de anticorpi suficient de ridicate pentru a neutraliza virusul - şi anume, a proteja împotriva infecţiei, au precizat cercetătorii.

Cu toate acestea, când oamenii de ştiinţă au adăugat toate mutaţiile-cheie aflate în varianta B1.1.7, au descoperit că eficacitatea vaccinului a fost afectată, în medie, cu o concentraţie de două ori mai mare de anticorpi necesari pentru neutralizarea virusului.

Când a fost adăugată şi mutaţia E484K, au fost necesare niveluri încă şi mai ridicate de anticorpi pentru neutralizarea virusului, cu o medie de 10 ori mai mulţi anticorpi necesari, au spus cercetătorii.

Dami Collier, unul dintre coordonatorii cercetării, a spus că descoperirile sugerează ''că e posibil ca o proporţie semnificativă de persoane peste 80 de ani să nu fi dezvoltat anticorpi protectori neutralizanţi împotriva infecţiei la trei săptămâni după prima doză de vaccin''.

Date ale unor studii clinice publicate săptămâna trecută referitoare la alte două vaccinuri împotriva COVID-19 - produse de Novavax şi Johnson & Johnson - au descoperit de asemenea că varianta sud-africană le reduce abilitatea de a proteja împotriva bolii.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri