Compania de biotehnologie americană Novavax a anunţat luni că a început în SUA teste clinice asupra adolescenţilor pentru vaccinul său antiCOVID-19, informează AFP.

Novavax va testa "siguranţa şi eficienţa" vaccinului său împotriva COVID-19 la circa 3.000 de adolescenţi de vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, "în peste 75 de locuri în SUA", a anunţat compania într-un comunicat citat de Agerpres.

Două treimi dintre participanţi vor primi vaccinul, iar o treime un placebo, în două doze administrate la interval de 21 de zile. Într-o a doua etapă, după şase luni, cei care au primit placebo vor fi vaccinaţi şi invers, cu scopul ca toţi participanţii să primească până la sfârşit acest remediu.

Starea sănătăţii lor va fi monitorizată timp de până la doi ani după injecţii.

Administrarea acestui vaccin nu este încă autorizată în nicio ţară, nici măcar pentru adulţi. Novavax a anunţat că vrea să depună o cerere de autorizare în regim de urgenţă în Regatul Unit "în al doilea trimestru al anului 2021", precum şi la puţin timp după aceea în SUA.

În martie, compania a declarat că vaccinul său este eficient în procent de 89,7% împotriva formelor simptomatice ale maladiei, potrivit unor teste clinice efectuate în Regatul Unit pe mai mult de 15.000 de persoane de peste 18 ani.

Un alt test clinic în etapa a treia asupra adulţilor este în curs în SUA şi în Mexic.

Vaccinul Novavax utilizează o tehnologie diferită de cele folosite pentru vaccinurile deja autorizate în lume. Este un vaccin aşa-zis "subunitar", pe bază de proteine care declanşează un răspuns imunitar, fără virus. El poate fi stocat la o temperatură între 2 şi 8 grade Celsius.

Alte companii efectuează de asemenea teste clinice pentru vaccinurile lor antiCOVID asupra adolescenţilor, între care Moderna, Johnson&Johnson şi alianţa Phizer/BioNTech. Aceasta din urmă a cerut deja autorizarea vaccinului său pentru persoanele între 12 şi 15 ani în SUA şi Europa. Agenţia europeană a medicamentului a anunţat luni că a început evaluarea utilizării sale la această categorie de vârstă.

Vaccinarea copiilor şi adolescenţilor reprezintă următoarea etapă a campaniilor de vaccinare. Dacă ei sunt mai puţin expuşi cazurilor grave ale maladiei, ei pot contribui totuşi la propagarea ei şi, potrivit experţilor, vaccinarea lor este la fel de necesară pentru a pune capăt pandemiei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri