Nu este un secret faptul că cei mai mulți români care se confruntă cu probleme serioase de sănătate aleg să plece în străinătate pentru a se trata. Am stat de vorbă cu Ema Hafner, reprezentatul român al Wiener Privatklinik, unul dintre cele mai mari spitale private din Viena, și am aflat care sunt cele mai frecvente afecțiuni ale pacienților care preferă să plece, dar și cum sunt aceștia tratați în unitățile medicale de peste graniță.

Tratamente medicale în Viena

Românii aleg Viena fie prin recomandări de la alte persoane, medici sau familie, fie printr-o simplă căutare pe internet. Cei mai mulți români care ajung în Viena sunt pacienți oncologici, cu forme ”speciale de boală”. Însă sunt și pacienți care merg la spitalul din Viena pentru afecțiuni ce țin de chirurgie.

”În 2020, în Wiener Privatklinik au fost cei mai mulți români internați, însă acest lucru s-a datorat și posibilității acestora de a călători mai ușor (la noi mai vin pacienți din Rusia, Ucraina, dar și țările arabe). În mod cert, numărul acestora a fost mai mic decât în anii precedenți, dar au fost cazuri mult mai grave”, a declarat Ema Hafner, Departamentul de Marketing și Business Internațional, Wiener Privatklinik, Viena, pentru wall-street.ro.

Retail jobs

Sursa Foto: Facebook/ Ema Diea

Aceasta a povestit că înainte de a ajunge pacientul în spital, îi sunt solicitate documentele medicale pe care le deține, urmând ca medicii să stabilească dacă diagnosticul este de competența lor. În plus, în cazul oricărui diagnostic oncologic, se organizează tumor board, unde cadrele medicale decid cum abordează problema.

”Comunicarea între medici este foarte importantă, iar aceste tumor board-uri sunt organizate chiar de către medici. Ei se sună între ei și comunică...mai există și chestiuni de orgoliu, însă acestea nu intervin în dosarul pacientului. Medicii vor eficiență și își doresc ca pacienții să beneficieze de tratament cât mai repede”, a explicat Hafner.

Aceasta a mai precizat că, de multe ori, se stabilește repetarea unor analize ale pacienților, mai ales a examenului histopatologic, o piesă de bază în tratamentul oncologic.

Citeste si:
1.100 romani s-au tratat la un spital din Viena. Cu ce atrage WPK?
Un spital privat din Viena a...

Spitalul poate trata și copii, în anumite specialități, dar este mai degrabă centrat pe diagnosticarea și tratatarea adulților.

Încă un aspect important este faptul că spitalul își va dubla numărul de paturi, fiind deja achiziționată o clădire din vecinătate aparținând unei instituții de stat, clădire pe care reprezentanții spitalului au încercat să o cumpere de zece ani.

”În 2019, nu am mai avut locuri libere în spital, era bătaie pe sălile de operație, prin urmare, ne-am dat seama că e nevoie de o schimbare. Va dura circa trei ani până la amenajarea noului corp, poate chiar va fi construit de la zero. Însă clădirea va purta însemnele pandemiei, mai exact birourile de la administrativ vor fi de maximum două persoane, la fel și sălile de chimioterapie, unde vor intra pacientul și un aparținător”, a dezvăluit Hafner.

Citeste si:
Înțelegere de tip cartel între mai multe companii farmaceutice
Înțelegere de tip cartel...

Campania de vaccinare din România, văzută din Austria

Hafner se declară surprinsă de atitudinea contestatoare a românilor față de vaccinare, în ciuda unui început promițător al campaniei.

”România a avut un start bun la vaccinare, chiar mai bun decât Austria. Chiar eram mândră și le mai arătam austriecilor că nu doar ei știu să facă proceduri”, a declarat aceasta.

Hafner a precizat că restricțiile nu sunt pe placul nimănui, însă vaccinul funcționează împotriva virusului și este singurul care ne poate proteja de o formă severă. Aceasta a menționat că este vorba despre o alegere și că ar trebui să alegem în favoarea sănătății noastre.

“Am avut situații neplăcute în vremea restricțiilor dure, când pacienții noștri erau întorși din drum de către poliția de frontieră, deoarece medicul de la aeroport considera ca diagnosticul nu era atât de grav încât să fie necesară intrarea în țară”, și-a amintit Hafner.

Citeste si:
Europarlamentar: Vrem agricultură ecologică, dar câți consumă eco...
Europarlamentar: Vrem...

În prezent, în Austria se folosesc toate vaccinurile, românca precizând că este imunizată cu Pfizer, iar soțul său, cu AstraZeneca.

Pandemia în Austria

Dacă ne uităm din România în alte state, vedem că ne numărăm printre puțini norocoși care s-au bucurat de o libertate mai mare în ceea ce privește restricțiile în vreme de pandemie. Și Austria este unul dintre exemplele în care regulile impuse nu au avut loc de întors.

”În Austria am avut atât de multe filtre și atât de multe reguli, încât, la moment dat, ne întrebam dacă chiar mai vrem să mai primim pacienți. În perioadele de vârf pandemic, administrativul, latura pe care o reprezint, nu a avut voie în spital. În plus, au fost perioade în care eram testată chiar și de patru ori pe săptămână”, a completat Hafner.

Românca povestește că atât înainte de vaccin, cât și după apariția acestuia, Austria a pariat totul pe testarea COVID. Chiar și în prezent, austriecii au acces la teste gratuite în farmacii. De asemenea, spitalele au fost clar diferențiate unele de celelalte, iar cele care nu au vrut să se implice în schema pandemică, au fost nevoite să creeze fluxuri clare pentru a evita contaminarea.

Citeste si:
Cinci unități de terapie la domiciliu au fost distribuite către...
Cinci unități de terapie la...

”Noi nu ne-am implicat în internarea pacienților cu COVID, însă noi ne ocupăm de pacienții oncologici, pe care trebuie să îi protejăm de potențiale infecții”, a adăugat Hafner.

În plus, referitor la testare, în Austria, PCR-ul făcut acasă vine la pachet cu o filmare în care este demonstrat actul testării, pentru ca autoritățile să fie sigure de acuitatea rezultatului.

Totodată, în ceea ce privește normele în vreme de pandemie, Hafner precizează că, odată cu apariția certificatului verde, acesta este solicitat în orice magazin sau loc, oricât de izolat ar fi, din țară. Restaurantele au fost închise până la mijlocul anului 2021, iar masca este obligatorie aproape peste tot.

”Pentru accesul în spital al unui pacient nou, indiferent dacă este vaccinat sau nu, este necesară efectuarea unui test PCR COVID. În plus, accesul aparținătorilor este permis numai dacă este vorba de un copil sau de un pacient în stare foarte gravă”, a mai spus Hafner.

Citeste si:
Regina Maria deschide prima Policlinică multidisciplinară din Sibiu
Regina Maria deschide prima...

Nu în ultimul rând, Hafner a făcut un apel la autoritățile române pentru implementarea imediată a spitalelor regionale, despre care se vorbește de câțiva ani buni.

”Nu e chiar atât de greu de făcut un spital, să luăm exemplul doamnelor de la Dăruiește Viață. Și dacă tu ca stat chiar nu poți, apelează la privați care știu cum se face și au mai ridicat spitale în țară”, a conchis Hafner, supărată pe tergiversarea soluțiilor în sănătate.

Hafner s-a mutat în Viena în decembrie 2014, iar de atunci facilitează accesul pacienților români, și nu numai, în cadrul spitalului, care, în prezent, se pregătește de expansiune.

Spitalul Wiener Privatklinik pune la dispoziția pacienților servicii de diagnostic și tratament în peste 30 de specialități medicale și deține în structura sa 14 centre de competență. În cadrul campusului medical își desfășoară activitatea peste 250 de experţi medicali, spitalul având 140 de paturi.

Sursa foto: Wiener PrivatKlinik/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri