In comuna Castelu din judetul Constanta, a ajuns, pentru prima data, Caravana medicala, un program in care medici si studenti din Romania si Germania acorda copiilor ingrijire medicala, in special horahailor, turcii-romi de la periferia comunei, pe care oamenii din diverse asociatii incearca sa ii inscrie la scoala si sa ii tina acolo. Intre sentimentul bun, dorinta de a ajuta si gandul ca nimeni altcineva nu va face asta se impart voluntarii care aduc la viata, timp de o saptamana, vara aceasta, scoala gimnaziala.

De pe ulita pe bancile scolii

In scoala din Castelu erau, la finalul anului scolar 2017-2018, 721 de copii, dintre care 130 inscrisi la nivel prescolar, 473 inscrisi in ciclul primar si gimnazial si 118, in programul “A doua sansa”. Ar mai fi, in comuna, circa 200 de copii care nu sunt inscrisi la scoala. Din numarul total de elevi, cam jumatate sunt tatari, aceasta fiind una dintre etniile regasite pe ulitele satului, unde vara, la fiecare colt de casa se ivesc de dupa fustele mamelor, apoi alearga in intampinarea strainilor micii horahai, turcii-romi din comunitate.

Horahaii vorbesc cu dificultate limba romana, pentru ca nu o exerseaza in familie. Consecinta este abandonul scolar. Parcurg primul ciclu gimnazial, care se bazeaza mai mult pe scheme, desene si jocuri, apoi renunta cand nu mai inteleg notiunile din gimnaziu, explica directoarea Scolii Gimnaziale Nr. 1 din Castelu. „Eu insist ca ei sa vorbeasca in familie limba romana, pentru ca de asta intervine si repetentia si abandonul, pentru ca ei parcurg, practic, primul nivel, iar la gimnazial, efectivul lor se micsoreaza, pentru ca nu mai inteleg. Daca aici se bazeaza mai mult pe scheme, pe desene, pe tot felul de jocuri, in gimnazial, numarul lor se reduce”, explica directoarea Anghelina Tarna.

Procentul de abandon scolar a scazut foarte mult anul asta fata de anul trecut, dupa ce ONG-urile Reality Check si OvidiuRo au patruns in comunitate si incearca sa ii inscrie pe copii, in special pe horahai, la scoala si sa ii tina acolo, remarca Tarna.

Doamna directoare nu crede ca profesorii s-ar mobiliza la fel ca reprezentantii ONG-urilor ca sa atraga copii in scoala, pentru ca ei au alta cale, alte norme, alt stil: „Vreau sa va spun ca profesorii, mai putin, pentru ca ei, intotdeauna sunt obisnuiti sa fie platiti sa faca niste activitati de genul asta, pe cand, la ONG-uri, au alta cale de a-i atrage, au alta modalitate, alte norme metodologice. Au un alt stil, diferit fata de profesori”.

Caravana la Castelu

In saptamana 23-29 iulie se desfasoara Caravana medicala, un program in cadrul caruia medici si studenti din Germania, din cadrul organizatiei Die Johanniter, impreuna cu studenti si rezidenti din Romania, vin in Castelu si transforma scoala intr-o mica unitate medicala, unde consulta horahaii si le acorda tratamente stomatologice.

Die Johanniter este o organizatie umanitara, infiintata in Germania, care ofera gratuit servicii medicale celor nevoiasi. Intr-o ambulanta alba transporta tot echipamentul stomatologic necesar pentru interventii. Masina o parcheaza in curtea scolii, isi descarca cutiile si se instaleaza intr-o sala de clasa tanara stomatolog, care se echipeaza cu un tricou inscriptionat „Dentists without limits”, pediatrul Horst, care s-a alaturat proiectului dupa mai multe vacante petrecute in Romania, Lorand, care face voluntariat de 28 de ani, asistenta Geanina, romanca, plecata din ‘99 in Germania si doi studenti la medicina.

In alta sala se instaleaza rezidentii si studentii romani. Silvia si Gabi sunt in primul an de rezidentiat, la pediatrie, respectiv medicina de urgenta, iar lor li s-au alaturat inca trei studenti.

Spre deosebire de ziua de luni, cand a fost nunta in comuna si holul scolii a fost pustiu, marti, inca de dimineata, incep sa se adune copiii, unii insotiti de parinti, altii singuri. Cadrie, mediatoarea din comunitate, le da celor care asteapta o hartie pe care e scris un numar de ordine. Cu el intra in una din cele doua sali unde medicii pediatri consulta copiii. Cat timp asteapta, Carmen, voluntara la Reality Check, sta cu o carte in fata copiilor, le arata animalele si incearca sa ii invete culorile: „Ochii tai sunt verzi. Ce culoarea au ochii mei?”. Mamele privesc de pe margine, in timp ce unii copii se entuzismeaza cand Carmen vine cu cate o noua carte, mai colorata decat anterioara, iar altii alearga desculti pe hol.

In sala de consultatii, Silvia, care este implicata din anul 5 de facultate in astfel de activitati, ii indica unui copil cum sa stea pe masa si incepe cu intrebarile: „Te doare ceva?”, „Tusesti?”, „Pipi e normal?”. Il examineaza pe Andrei, il roaga sa se aplece ca sa se uite la coloana lui, apoi ii explica ca ii va pune un obiect rece pe piele cu care ii va asculta respiratia: „Nu te doare, e doar rece”.

Tot pe astia ii ajutati?

Cand in scoala, cand afara, cand la masina, cand la telefon, Nadia, voluntar Reality Check si coordonatoare de proiect, se misca dintr-o parte in alta, aduce apa, cara echipamentele necesare si organizeaza oamenii. Are 41 de ani si un fluture in par, cateva fire albe si foarte multa energie.

„Am avut tot timpul dorinta de a ajuta si satisfactia morala. Mie mi se pare foarte tare cand cineva se uita asa, la tine, cu multumire, ca ai facut ceva si ca ai reusit sa ii ajuti. De obicei, in comunitatile astea nu prea se baga lumea. In general, auzi „Tot la astia? Dar de ce numai la astia?”. Eu sunt pe principiul, si mereu repet asta: abordarile integrate si pe termen lung au o sansa, copiii aia au o sansa de a iesi din saracia asta. Cumva e un feeling bun sa simti ca poti sa faci ceva pentru oameni, dar e un proces destul de lung, cu foarte multe batai de cap si destul de multe fire albe”, spune Nadia.

Pentru ca numarul copiilor de pe hol se miscoreaza, Cadrie si Nadia, cea care se ocupa de program, se hotarasc sa mearga prin sat sa adune oamenii. Cadrie e mediatoare din 2012 si locuieste in comuna, dar nu in „tiganie”. La extremitatea comunei, de-a lungul si de-a latul unor drumuri de pietris, Cadrie si Nadia se opresc la fiecare casa unde vad oameni si ii cheama la scoala. Unii raman dupa gard si zic ca vin maine, iar altii ies si mai schimba o vorba cu Cadrie, pe tatareste. Nu intelegi ce spune, dar intuiesti, dupa gesturi, ca e vorba de ascultat la plamani si scos dintii. Locuri de munca nu prea sunt in zona, iar studiile le cam lipsesc. Din aceasta combinatie se ajunge repede la concluzia ca cea mai mare parte dintre horahai traiesc din ajutoare sociale, in timp ce cativa sunt plecati in strainatate.

Inapoi in Romania, pentru ca cineva trebuie sa o faca si pe asta

La scoala se aglomereaza, iar coada la dentist e lunga si dedicata copiilor. Insa, multe mame au venit ca sa isi rezolve problemele. In clasa-cabinet, Birte sta aplecata asupra scaunului si se uita la dantura unui copil. Un student ii tine lumina, iar Geanina, imbracata in bluza cu imprimeu cu Mickey Mouse, ii explica pustiului ce ar trebui sa faca si ii arata cum functioneaza aparatele pe un dinozaur de plus. Ii capteaza atentia si ii spune ca se va da repede jos de pe scaun: „Pana acum te-a durut ceva?”, „Haide, numaram pana la 10 si gata: 0,1, 0,2, ...”. La final, pentru ca a fost curajos, baiatul primeste un tatuaj, o pasta si o periuta de dinti si un mar.

Cand completeaza fisele pacientilor, Geanina se intreaba daca oamenii isi pot depasi conditia, si, cumva, gaseste un raspuns: „Uneori ma gandesc ce noroc am ca m-am nascut in Romania. Ce sansa au copii astia? Ce vina au ei ca s-au nascut aici? Vorbim despre a ne depasi conditia, dar cum poti sa depasesti astfel de conditii?”. Geanina e emigrat in ‘99 si nu se gandeste sa se mai intoarca, nu ar gasi aici ce are acolo, profesional vorbind. Este asistenta pe sectia de pediatrie si spune ca ii place foarte mult ce face, dar nu mai e nevoie, pentru ca poti vedea asta din orice: din modul in care imparte periute de dinti, din modul in care vorbeste cu copii sau cum ii tine in brate. Prietenele ei din Romania o intreaba de ce lucreaza cu tiganii, iar ea raspunde cam asa: „Cineva trebuie sa o faca si pe asta”.

Unii vin, altii pleaca, dar Ergut ramane pe holurile scolii, chiar daca a fost printre primii consultati. Mai iese in curte si da ture cu bicicleta, punand frane cu picioarele. Zambeste larg cu dintii la vedere si sta pe langa fiecare strain. Langa medicul Horst umfla manusa chirurgicala si i-o arata entuzismat. Medicul, la randul lui, spune: „This is my new friend”.

Pediatrul spune ca in Romania e mai mare nevoie de astfel de servicii decat in Germania, iar diferenta intre cei care au asigurare medicala si isi permit o consultatie, si cei care nu, este mult mai mare aici. Horst crede ca prin astfel de interventii pot rezolva 90% din problemele comunitatii, in timp ce pentru restul de 10% e nevoie de medicii din spitale. Este constient ca nu rezolva problemele pentru totdeauna, dar, pentru o scurta perioada de timp, ei vor fi bine.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri