Poate ca totul a inceput de la aceasta amintire din copilaria lui Cristian Roman:

„Era o fiica de chiabur care saracise si statea la noi pe strada, tanti Mita. Si tanti Mita venea la noi in casa si o ajuta pe mama. Era foarte in varsta si tot se auzea din bucatarie: „poc, poc”. Tanti Mita era atat de batrana incat nu mai estima distanta si tot timpul spargea cate o cana, cate un pahar, cate o farfurie. Si ii spuneam mamei: <<Ma, mama, nu o mai lasa in bucatarie. De ce trebuie neaparat sa vina, oricum nu spala vasele?>> <<„Mama, tanti Mita nu primeste de pomana, e o femeie demna si pe urma, da-o incolo, ca daca s-a spart, se spargea la altcineva si tot se spargea cana aia>>. Dorinta de a face bine cred ca vine din ADN-ul fiecarei persoane, din ce a invatat. Cred ca dorinta de a face bine e ereditara”, spune Roman.

Esecurile generatiei cheii de 19

Cristian Roman spune despre el ca face parte din generatia cheii de 19, cheia cu care se repara Dacia 1300, cu care deschideai butelia de la aragaz sau scoteai cate o masea. Asta e generatia celor de 50-60 de ani, multilateral dezvoltati, care stiu sa repare de toate: masini, televizoare si se pricep la toate: fotbal, politica, pentru ca „asa au fost invatati din vremurile celelalte”.

La un moment dat s-a apucat de ceva foarte popular in prezent: antreprenoriat. Facea doage de butoaie pentru francezi. Afacerea nu a durat mult, pentru ca in 2004 a cazut euro, la fel ca afacerea lui, ulterior. S-a apucat sa faca semifabricate din salcie pentru crosele de cricket pentru Marea Britanie, care erau revandute in India si Pakistan. Insa in 2008 a venit criza si a iesit din nou din piata.

A incercat sa se reinventeze pe piata locala, dar nu mai avea nici resurse, nici nervi. A lucrat, apoi, ca angajat in cateva zone, dar nu era obisnuit cu stilul. El era obisnuit cu disciplina occidentala. A urmat miscarea catre independenta: taximetria, in 2012. Meseria de taximetrist a invatat-o de la Florin Talpes, CEO-ul Bitdefender. El i-a aratat pentru prima data aplicatia Waze si tot el i-a aratat scurtaturile din Aviatiei pana in Militari, dand indicatii din scaunul din dreapta. „E un tip foarte misto, il iubesc mult. Ne cunoastem de multi ani”, mai multe nu spune Roman despre Talpes.

Omul vesel si taxiul cu bomboane

Cristian Roman a devenit cunoscut ca taximetrist pentru ca avea o punga cu bomboane in masina si le oferea pasagerilor ceva dulce. Daca ghiceau melodia de la radio, mai primeau o bomboana. Daca desenau ceva frumos sau lasau un mesaj pe un post-it, mai castigau ceva dulce. Daca erau tineri si mergeau la intalnire, nu le lua banii. Daca facea 1.000 de like-uri pe Facebook, dadea o cursa gratis.

Daruitul de bomboane nu a inceput, insa, cu taximetria, ci inca din anii `90, cand le dadea cersetorilor de la Unirii bomboane sau fructe de sezon. De ce a continuat in masina galbena? „Era modul meu de a multumi celor care ma ajutau sa castig banii de intretinere. Cand am inceput, eu nu prea stiam psihologia clientului si eram foarte incantat ca m-a ales pe mine. Atunci nu stiam ce sa ii mai dau. Cursa gratis nu puteam sa i-o dau. Discount inca nu imi permiteam sa dau. Pe urma au inceput si cursele gratuite”, povesteste Cristian Roman.

A mai fost o motivatie: „Fiul meu era inca student in Marea Britanie si traiam cu senzatia ca daca eu ajut niste tineri, aici, peste niste mari si tari, oamenii il vor ajuta si pe fiul meu, la fel de dezinteresat cum eu, dezinteresat, ii ajutam pe acesti copii”.

Pe scurt, experienta suna cam asa: „In primul an eram cunoscut, in anul doi eram foarte cunoscut, in anul trei eram cel mai bun taximetrist, daca nu eram cel mai bun, eram cel mai dulce. In anul 4 m-am lasat de taximetrie si m-am apucat sa imi fac aceasta asociatie, profitand de valul de simpatie, de brand, de faptul ca se cerea. Se cerea un cadru legal. La actiunile in nume propriu pe care le faceam, veneau deja din ce in ce mai multi oameni, iar cadrul acesta legal s-a numit „Asociatia Taxiul cu Bomboane””, povesteste Roman.

Asociatie, taxi, bomboane, voluntari, spitale, copii – in aceeasi fraza

A inceput cu o carte sub brat, un mar in buzunar, trei eugenii, doua pachete de biscuti si multa dragoste. Asa intra in saloanele de la spitalul Marie Curie si citea povesti copiilor.

I s-au alaturat, treptat, din ce in ce mai multe persoane. Unele au ramas fidele cauzei, unele s-au retras. Altii au devenit ultrasi ai voluntariatului. Ei sunt mereu pe baricade, acolo cand ai nevoie: la umflat baloane, la impachetat cadouri, la carat cutii, la impartit atentii, la citit povesti, la tinut de mana, la tinut in brate.

Din „gasca colorata”, cum o numeste Cristian Roman, fac parte de la femei de serviciu la decanul Facultatii de Psihologie de la Universitatea Ecologica, economisti si jurnalisti, oameni de toate varstele, din toate categoriile sociale si din toate pregatirile, „toti animati de o singura dorinta: de a face bine, putin mai bine, de a smulge un zambet. Sunt oameni care au venit aici si s-au facut bine, facand bine”.

In demersul sau, Roman s-a inconjurat si de cativa sponsori sau „parteneri in fapte bune”, cum ii place sa le spuna. Cand a gasit un partener in fapte bune, a mers in spitalul Marie Curie. Cand a mai gasit un partener a ajuns si in spitalul Grigore Alexandrescu. Odata cu cresterea numarului partenerilor, a crescut si numarul spitalelor in care ajunge gasca colorata, dar si numarul copiilor care aduna altfel de amintiri intre peretii albi.

Acum, sunt organizati pe zile. Miercuri, de exemplu, merg la spitalul Grigore Alexandrescu. Acolo scot din masina punga mare, plina cu aripi de ingeras, coronite de printese, fuste hawaiene, palarii de capitani, papioane gigantice si fuste de balerina. Fiecare voluntar se echipeaza adecvat ca sa se incadreze in „gasca colorata”, ia in maini ce poate: baxuri de apa, pungi cu dulciuri sau saci cu jucarii si pleaca catre saloanele din spital. Pe holuri si in saloane, copiii incep sa ranjeasca cand ii vad. Unii se ascund dupa mama, iar altii intind mana catre baloanele colorate. Dupa doua ore de umblat prin saloane si impartit pungi cu salate, morcovi, mere, apa si ciocolata, voluntarii se retrag, dau jos costumele si se duc in treaba lor. Raman Cristi, cum il striga prietenii din gasca si Manole, care ridica, cara, duce, imparte, strange si conduce.

Adesea, orice inceput de conversatie incepe cu numele lui Manole si continua cu „vii?”, „iei tu punga cu jucarii?”, „avem lipici?”, „umflam si noi baloane?”, „imparte tu dulciurile in pungi” sau „ne vedem maine.”. Manole lucreaza la Tiger Security si face voluntariat din luna martie. Si din exterior, si din interior, pare ca un secund al capitanului Cristi.

Proiecte: canute, pui de perna si ciorapei

Gasca viziteaza, saptamanal, intre 400 si 800 de copii. Anual, au trei evenimente mari: „Pui de perna pentru pui de om”, cand fiecare copil primeste o pernuta, „Canuta cu bomboane”, la care au participat 2.000 de persoane, trimitand cani si dulciuri si „Ciorapelul cu bomboane”, care se desfasoara in perioada Sarbatorilor de Iarna. Acum lucreaza la proiectul „Rechizite cu drag” prin care strang agende si pixuri.

Initial, evenimentele durau o zi. Acum dureaza o saptamana, doua, cateodata si trei saptamani. Au trecut 42 de zile de la Ziua Copilului, dar #1iuniecontinua este inca vizibil pe pagina de Instagram si va rezista pana cand incepe scoala: „Vrem sa o tinem asa, o sarbatoare continua”, spune Roman.

Asociatia Taxiul cu Bomboane desfasoara programe cu 8 scoli cu nevoi speciale. De curand, 60 de copii de la Scoala Speciala Nr. 5 „au stat de vorba cu delfinii”, intr-o vizita la Delfinariul din Constanta: „O zi altfel din viata lor, cu totul si cu totul altfel, le va ramane intiparita pe viata, ei au fost si au vazut delfinii”.

Ce urmeaza?

In prezent cauta un autocar cu care sa ii plimbe pe copii, dar si un spatiu in care sa desfasoare ateliere pentru tinerii cu nevoi speciale, sa invete sa faca plicuri personalizate, flori de zahar, sa picteze cutii sau sa faca aranjamente florale.

Urmatorul plan este de a ajunge in tara, macar un weekend pe luna, la copiii care inca nu au primit nimic dulce de la gasca colorata.

O parte din proiectele pe care le deruleaza au fost preluate si de alte spitale. La Timisoara exista o biblioteca pentru copii, infiintata dupa modelul Bibliotecii Taxiului cu Bomboane, la Sibiu se citesc povesti, iar Constanta se remarca prin grupul de ultrase voluntare care misuna pe holurile spitalelor cu baloane in mana si citesc povesti copiilor.

Pe post de incheiere

Cristian Roman traieste cu salariul minim pe economie, din care isi plateste „intretinerea si deodorantul”. Are o casa in centru, pe la Unirii, deci bani de chirie nu are nevoie. In zona, la o terasa, intr-o ora il saluta cinci oameni, ii zambesc si dau mana cu el. In afara zonei se deplaseaza cu tramvaiul, metroul sau autobuzul, iar masina o foloseste 99% din timp pentru asociatie sau membrii asociatei.

Asociatia e o „fabrica de facut bine”: „Noi cand mergem acum la copii nu le rezolvam problemele, noi nu schimbam conditiile in spitale. Cu un pui de perna sau o canuta nu schimbi conditiile in spitale, dar aduci o stare de bine pentru un moment copilului. Copilul acela va pleca cu o amintire placuta din sirul de injectii sau din sirul de momente neplacute”.

Din patru frati a ramas doar el. Pe proprii nepoti ii imbratiseaza rar, pentru ca stie ca altii au nevoie mai mare de imbratisarile lui, de glumele care iti starnesc macar un ranjet si de incurajarile ca o sa fie bine: „Am multi nepoti de la frati. Am doi nepoti de la baiatul cel mare, pe care ii vad destul de rar, dar stiu ca sunt bine educati si ingrijiti, iar pe mine ma asteapta alti copii care au nevoie de mine si de noi”.

Sursa foto: Facebook Taxiul cu Bomboane