"In urma problemelor intampinate saptamana trecuta la transferul pacientului cu arsuri grave intr-un spital privat din Belgia, ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a decis incheierea unor protocoale cu centrele de mari arsi din Europa, pentru a evita in viitor problemele birocratice in cazul transferurilor pacientilor cu arsuri grave in strainatate", se arata intr-un comunicat de presa al Ministerului Sanatatii.

In acest sens, a fost contactata conducerea Spitalului Militar din Belgia, urmand ca saptamana viitoare sa se desfasoare primele discutii premergatoare semnarii unui protocol care sa permita transferul pacientilor cu arsuri grave din Romania in regim de urgenta, urmand ca problemele birocratice sa fie rezolvate ulterior.

Potrivit sursei citate, ministrul Sanatatii intentioneaza sa incheie astfel de acorduri cu mai multe unitati sanitare din Europa care au capacitate de ingrijire si tratament a marilor arsi.

Ministerul Sanatatii aminteste ca exista in executie o procedura europeana care va fi aplicata tuturor tarilor membre in cazul in care se confrunta cu lipsa posibilitatilor de tratare a marilor arsi.

Supravietuitorii Colectiv...
Citeste si: Supravietuitorii Colectiv solicita un mecanism national pentru arsi

"In cazul transferului pacientului cu arsuri grave de saptamana trecuta a existat o colaborare foarte buna cu MApN si IGSU, in baza protocoalelor care exista intre aceste institutii", explica sursa citata.

Potrivit Ministerului Sanatatii, Romania dispune de fondurile necesare tratamentelor in strainatate pentru mari arsi, iar toate platile catre furnizorii straini de servicii medicale sunt onorate in termenul legal.

"Ministrul trebuie sa se implice ori de cate ori situatia o cere, iar saptamana trecuta a fost un caz special care a impus interventia mea pentru a nu pierde timp pretios pentru pacient cu formalitatile necesare transferului", a declarat Sorina Pintea, citata in comunicat.

MS sustine, totodata, ca sistemul sanitar din Romania prevede in ceea ce priveste controlul infectiilor intraspitalicesti proceduri in conformitate cu cele mai inalte standarde europene in domeniu.

MS: 19,8 milioane euro pentru...
Citeste si: MS: 19,8 mil. euro pentru dotarea spitalelor cu echipamente medicale

"Ministerul Sanatatii va dispune in continuare controale pentru verificarea punerii in aplicare a acestor proceduri si va inaspri sanctiunile in cazul in care ele nu sunt aplicate corespunzator", se mai arata in comunicat.

Ministerul aminteste ca, pentru o monitorizare mai atenta a consumului de antibiotice si a rezistentei microbiene, a elaborat un proiect de hotarare de Guvern pentru stabilirea unui comitet intersectorial in domeniu. Acest proiect de act normativ prevede ca specialisti din institutiile implicate, precum Ministerul Sanatatii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, ANSVSA, colegiile medicilor si farmacistilor, vor stabili o strategie de actiune pe termen lung care respecta conceptul international "one health" cu actiuni concrete in domeniul sanatatii umane si veterinare si actiuni de mediu care au rolul de monitorizare a consumului de antibiotice si rezistenta microbiana.

Sorina Pintea se va intalni in cursul acestei saptamani cu reprezentantii grupului de supravietuitori ai tragediei de la Colectiv care au transmis o scrisoare deschisa, pentru a discuta propunerile acestora referitoare la capacitatea de ingrijire si tratament a marilor arsi.

Bilant de tehnocrati: ce...
Citeste si: Ce mostenire lasa Vlad Voiculescu noului ministru al Sanatatii

Sursa foto: Agerpres FOTO