Am moderat in ultimii ani zeci de conferinte si dezbateri, cea mai mare parte in zona de business. In ultimele saptamani am bifat doua dezbateri electorale, cu politicieni candidati la europarlamentare, in fata a doua categorii distincte de public: tineri si oameni de afaceri. Voi detalia concluziile proprii in articol, insa rezumatul e clar: ne lipseste disciplina discursului, atat la nivel de subiecte abordate, cat si a timpului alocat.

Puterea microfonului sau mirajul ca daca ai cuvantul pe o scena deschisa poti sa spui orice si lumea te va asculta. De aici cred ca pleaca cea mai mare problema pe care o intalnesc in discursul public, cu foarte putine exceptii.

Nu exista o singura conferinta pe care sa o fi organizat sau moderat la care sa nu ma fi lovit de aceasta problema, cel putin o data: transmit unui vorbitor subiectele pe care sa le abordeze si timpul alocat, ne punem de accord si in ziua evenimentului el vine cu o alta tema si vorbeste dublu fata de cat trebuia. Sigur, exista diverse variatiuni. Cum ar fi cand un speaker invitat in dezbatere decide ca ar fi mai bine o prezentare si vine cu ea pe stick, in ziua evenimentului, fara sa anunte organizatorul. Sau cand decide ca tema agreata nu e chiar ce voia sa spuna si incepe sa verse sales speech sau continut piaristic. Si tot asa.

Dupa ani si zeci de conferinte in care am fost nevoita sa gestionez astfel de cazuri (nu stiu exact sa va zic si cum), am luat contact in ultimele saptamani cu o lume noua, dar deloc diferita: cea a politicienilor.

Incendiu la catedrala...
Citeste si: UPDATE Incendiu puternic la catedrala Notre-Dame din Paris

Doua dezbateri diferite in doua saptamani, una in Timisoara (foto sus), una in Bucuresti (foto mai jos). Politicieni de la cele mai importante partide din Romania, fata in fata cu tineri, respectiv oameni de afaceri. Aproximativ aceleasi reguli ale dezbaterii: am stabilit anterior timpul alocat prezentarilor si intrebarilor, ordinea raspunsurilor, am insistat pe respectarea timpului pentru a asigura o dezbatere echilibrata si corecta, am plasat cronometre vizibile tuturor speakerilor, pentru a vedea permanent cat mai au la dispozitie.

Cum a functionat?

In ambele cazuri, am fost mai mult doamna diriginta decat moderator. Cu foarte putine exceptii, nimeni nu respecta timpul. Ba chiar spre final, cand intrau in ultimele secunde, cresteau vizibil tonul vocii, sperand ca daca tipa, ma voi speria si nu ii voi mai intrerupe. Continuau sa vorbeasca dupa ce timpul expira, dupa ce eu ii rugam politicos sa incheie prima data, ba chiar si a doua oara.

Cu unii dintre ei am purtat si negocieri live: “Mai am nevoie de timp!”. “Va rog sa respectati timpul alocat”. “Mai am ceva de spus”.

Regulile nu se schimba in timpul jocului si in astfel de discutii disciplina este esentiala. Mai mult, ma intreb daca ei chiar nu realizeaza ca nu imi fac mie un deserviciu cu aceasta atitudine, ci fix lor? Ca oamenii din sala nu vor sa auda discursuri interminabile, ci lucruri concrete, simple, la obiect?

Iohannis, despre citirea...
Citeste si: Iohannis, despre citirea premierului: Acest discurs este dragut

Din punctul meu de vedere e simplu: ai o intrebare, din sala sau de la moderator si 2 minute la dispozitie sa raspunzi concret, aplicat. Sigur ca daca din cele doua minute folosesti 1 minut sa te iei de partidele concurente, inca 30 de secunde sa povestesti ce realizari ai avut tu cand erai tanar, nu mai ramane timp pentru raspunsul efectiv. Dar nu e problema moderatorului sau a organizatorului si nici nu primesti bonus de timp. Astea sunt regulile.

De fapt, problema in sine sunt regulile. Pentru ca inca avem aceasta mentalitate cu “merge si asa”. Inca suntem convinsi ca microfonul are o putere pe care nimeni nu o poate diminua. Nici macar un moderator semi-isteric care te intrerupe. Multi gandesc ca microfonul in mana lor inseamna totul. Si atunci cand il prind, nu mai conteaza nici unde sunt, nici cat timp au, nici ca strica un flow organizat anterior, nici ca isi face o defavoare majora.

Am remarcat, din pacate, in ambele dezbateri aceeasi incercare constanta de a “pacali un pic regulile”. Exemplu: Ultimele 5 secunde din cele 2 minute la dispozitie pentru raspuns. Un candidat care nu pare deloc sa incheie, ba din contra, e inflacarat in discursul sau. Eu, moderator, iau microfonul si ma uit spre candidat cu un zambet pasiv-agresiv. Ma vede, intoarce capul, creste intensitatea. Eu spun: "va rog sa incheiati". El continua: “si acum, ca sa incheeeeeei…..” si incearca sa inceapa o noua idee, cea de concluzie, mizand pe faptul ca nu il voi intrerupe in timpul acesteia si ca ii voi acorda timp sa concluzioneze.

Si suntem in aceasta batalie continua pe microfon, pe timp. Unii incearca sa ocoleasca regulile, altii se chinuie sa le respecte, moderatorul e intr-o continua stare de alerta, cu ochii pe ceas, pe cronometru, calculeaza, anticipeaza, se panicheaza. Cine castiga? Sigur nu candidatul, sigur nu moderatorul si nici macar audienta.

VIDEO Copy-Paste pe foile...
Citeste si: [VIDEO] Copy-Paste in discursul premierului Viorica Dancila

Pentru ca, macar daca as vedea ca vorbesc mai mult pentru ca au mai multe idei foarte bune si solutii de impartasit, nu m-as ambala asa. Dar nu, de fiecare data, cel care face aceasta mica ambuscada vrea sa dea in contracandidat, sa inceapa o mica lupta sau sa continue o propozitie care nu are nicio legatura cu intrebarea initiala dar suna bine.

Cu ce ramanem?

Cu nimic bun. Cu acelasi gust amar ca politica in Romania inseamna doar bla-bla, nimic concret. Cu sentimental ca de-aia suntem aici, pentru ca toti politicienii, mici sau mari, noi sau vechi, aplica acest “merge si asa” in toate aspectele. Cu concluzia ca ne lipsesc lucruri elementare: disciplina, respect, modestie. Stiti cu totii cuvantul “humble” din limba engleza, atat de invocat in mediul de business si al carui echivalent din limba romana ne enerveaza la culme, mai ales pe politicieni. Cum ar fi sa ii dam o sansa si incercam sa il includem?

Pretindem cu totii, in politica si in business, ca am depasit etapele misoginismului si ca femeia este egala barbatului. In teorie. In practica, e un mare bullshit. Misoginismul e o stare de spirit si nu are nevoie de cuvinte ca sa fie transmis. Si nu e deloc greu de simtit cand intr-un raport inegal 1 femeie – 5 barbati pe scena, tot ce fac domnii este sa isi marcheze teritoriul si sa incerce sa se pozitioneze cat mai rapid acolo unde cred ei ca le este locul.

Ce facem in continuare?

Primul pas este sa constientizam. Si acesta este, de fapt, motivul pentru care am decis sa scriu acest editorial. Nu doar ca sa critic, nu ca sa cert, nu ca sa ma plang. Ca sa va invit sa constientizati.

Nimeni nu e perfect. Niciun mare orator nu s-a nascut asa. Nimeni nu se asteapta sa le stiti pe toate. Dar puteti, dragi vorbitori in public, din politica sau din business, sa va autoevaluati. Sa va ganditi cat de des ati depasit timpul alocat si cat de des ati raspuns altceva decat ati fost intrebati. Cat e aroganta si cat e smerenie in atitudinea voastra. Si daca aroganta e justificata si ajuta sau din contra. Daca nu cumva a venit acel moment din cariera voastra cand trebuie sa acceptati ca mai aveti lucruri de invatat.

Da, microfonul ne ofera putere. Dar ca orice forma de putere, e important sa o gestionam in favoarea noastra.

Pentru voi, pentru consilierii vostri si specialistii in media traininguri, am un mesaj simplu: invatati ce inseamna respectul. Fata de audienta, fata de organizator, fata de timpul alocat, fata de temele de discutie. Gasim cu totii in carti tehnici de manipulare si tips&tricks pentru discursul public. Dar inainte de ele, va invit sa va intoarceti la lucrurile simple.

PS: In ambele dezbateri politice la care fac referire in articolul de mai sus au existat DOUA exceptii de la criticile aduse. Un candidat de la Timisoara si un candidat de la Bucuresti au respectat aproape integral timpul, regulile, au oferit raspusuri relevante si au tratat cu respect toate componentele dezbaterii. Nu o sa le dau numele din motive evidente, dar le multumesc si ii asigur de toata aprecierea mea. Si nu sunt deloc incantata ca sunt atat de recunoscatoare pentru ceva ce ar trebuie sa fie normal. Dar, din pacate, aici suntem in Romania astazi, cu totul: suntem recunoscatori pentru normalitate si suntem obisnuiti cu impostura si lipsa de respect.

Sursa foto: Melinda Nagy / Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Klaus Iohannis: Avem infractori in fruntea statului