Piața de energie se liberalizează la începutul acestui an, românii având la dispoziție încă aproape șase luni (până la 30 iunie) pentru a face demersurile necesare astfel încât să nu plătească facturi semnificativ mai mari. Citiți în continuare ce înseamnă mai exact liberalizarea și cât de mari ar fi cu adevărat scumpirile.

Primul lucru de știut: crește prețul la curent, dar curentul reprezintă doar o treime din valoarea facturii

Factura lunară la electricitate cuprinde mai multe costuri, printre care cel al certificatelor verzi, al contribuției la cogenerare, accize, TVA, etc. Asupra acestora consumatorul nu are nicio influență așa că le puteți ignora pentru moment.

Consumul de curent este costul care vă interesează cu adevărat atunci când analizați o factură. În funcție de furnizor, acesta apare ca ”energie” sau ”energie activă”. La rândul său, prețul energiei este compus din mai multe subunități precum tariful de distribuție, tariful de transport și prețul propriu-zis al energiei.

Prețul efectiv al energiei reprezintă în general 20-30% din valoarea totală a facturii pe care o plătiți, astfel că scumpirea energiei nu atrage automat o creștere uriașă a întregii facturi. De exemplu, dacă până acum plăteai 80 de lei factura la electricitate (un cost mediu plătit de o familie formată din două persoane), o scumpire cu 25% energiei ar duce la o factură lunară de 86 de lei, adică doar 6 lei în plus. Desigur, fiecare familie are un consum diferit, dar important de reținut că scumpirea electricității are în general un impact redus asupra facturii per ansamblu.

Până anul acesta, prețul energiei era decis de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) – rezultând astfel ”piața reglementată” și ”tarife reglementate”. Acum, ANRE nu mai decide acest preț iar piața a devenit astfel ”liberalizată”.

Și totuși ce-i cu scumpirile de peste 20% despre care am auzit?

Cu excepția situațiilor în care nu își plătește facturile, niciun român nu poate rămâne fără curent electric.

Dacă actualul furnizor de electricitate al unui român dă faliment, sau dacă respectivul român nu semnează un nou contract până la 30 iunie 2021, contractul respectivului este preluat automat de un alt furnizor de electricitate – de unul dintre ”furnizorii de ultimă instanță” (Enel, E.On, CEZ și Electrica Furnizare).

Furnizorii de ultimă instanță sunt deciși de ANRE. Cei patru menționați mai sus sunt atât furnizori de ultimă instanță, cât și furnizori normali. Energia oferită de furnizorii de ultimă instanță este cu aproximativ 25-26% mai scumpă decât cea pentru care ANRE stabilea prețul până anul acesta. ATENȚIE însă, acest lucru nu înseamnă că energia oferită de Enel, E.On, CEZ și Electrica Furnizare este mai scumpă decât tot restul pieței. Decât dacă una dintre aceste companii acționează ca furnizor de ultimă instanță în cazul tău factura va fi mai mare, altfel, vei plăti tarifele normale practicate de acestea.

Din acest motiv este extrem de important să semnezi un nou contract de furnizare până la 31 martie, altfel vei trece pe tarif scumpit, ”de ultimă instanță”.

Liberalizarea piețe de energie: De ce este mai scump curentul de ultimă instanță?

Compania care furnizează energie electrică cumpără din timp energie de la producători. Achizițiile sunt evident programate în funcție de numărul de clienți pe care compania îi are. Dacă însă compania află brusc, peste noapte, că trebuie să asigure furnizarea de energie și pentru alți clienți, acesta va fi nevoită să meargă în piața de energie și să cumpere curent la prețul la care îl găsește atunci.

În majoritatea cazurilor, energia cumpărată ”pe loc” este mai scumpă decât energia a cărei achiziție a fost programată cu luni în urmă. Ca urmare, dacă furnizorul de ultimă instanță plătește mai mult pentru energie, acesta își va recupera costurile taxând suplimentar, în mod logic, clientul final.

IMPORTANT: Semnați noi contracte cu furnizorii! Cereți oferte pentru piața liberă! Dacă nu faceți nimic, factura crește automat

Pentru a evita orice surpriză neplăcută, trebuie din nou amintit că este important să alegeți un furnizor până la 30 iunie 2021.

Chestionarea a 100 de consumatori casnici de energie electrică, realizată de Asociaţia Energia Inteligentă, a scos în evidenţă că 93,87 % din consumatori nu ştiu că se liberalizează piaţa de energie electrică, iar 89,08% din consumatori nu au cunoştinţă să fi primit o înştiinţare că se liberalizează piaţa de energie electrică anul acesta.

ANRE a lansat un comparator de tarife pentru a sprijini consumatorii atunci când își aleg furnizorul. Realist vorbind, pentru utilizatorii obișnuiți (care au un consum lunar de cel mult 150 – 200 kWh), diferențele de tarife sunt minore, cu impact de doar câțiva lei în plus sau în minus la factura lunară.

În aceste condiții, pentru majoritatea utilizatorilor menținerea actualului furnizor pare a fi soluția cea mai simplă. Totuși, chiar dacă vă mențineți actualul furnizor (cel mai probabil unul dintre marile companii - Enel, E.On, CEZ și Electrica Furnizare) este important ca atunci când cereți o ofertă să subliniați faptul că doriți o ofertă pentru piața liberă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri