Orban, despre închiderea magazinelor la 18:00: Guvernul să reflecteze asupra acestei măsuri

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că Guvernul ar trebui să reflecteze asupra deciziei închiderii magazinelor la ora 18,00, măsură aplicată în anumite condiţii de incidenţă.

"Trebuia să existe o argumentaţie, care să fie făcută pe baza unei fundamentări. De exemplu, când am luat decizia de a închide evenimentele, nunţi, botezuri, mese festive, a fost pe baza analizelor pe care le-am avut din anchetele epidemiologice care stabileau că prima cauză pentru îmbolnăviri, pentru răspândirea virusului erau la aceste evenimente şi atunci am luat decizia să suspendăm o perioadă derularea acestor evenimente. Şi asta, în privinţa oricărei măsuri de protecţie sanitară care presupune o anumită restricţie, trebuie să existe o fundamentare. Ştiu cine a propus măsura, nu am văzut în spate fundamentarea şi, acum, evident că Guvernul decide, dar trebuie să reflecteze asupra, cel puţin, a acestei măsuri", a spus Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, preşedinta Senatului, Anca Dragu, Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Marco Giungi, oficialităţi judeţene au participat, vineri, la Petreşti, la inaugurarea fabricii Iveco Defence Vehicles. Fabrica va asambla autocamioane pentru Armata Română.

Sursa foto: Shutterstock


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri