Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că Tribunalul Bucureşti a suspendat joi Planurile Urbanistice Zonale ale sectoarelor 2, 4 şi 5, relatează Agerpres.

"Tribunalul Bucureşti a suspendat ieri PUZ-urile sectoarelor 2, 4 şi 5. Sunt PUZ-urile de sector care nu au fost anulate definitiv de instanţă. Reamintesc că anterior Curtea de Apel a anulat definitiv PUZ Sector 3 şi PUZ Sector 6. Ce sunt PUZ-urile de sector? De ani de zile, dezvoltarea urbană a Bucureştiului a fost victima unor dezvoltări speculative. Am pierdut sute de spaţii de hectare de spaţii verzi, am avut sute de exemple de blocuri între case. Din cauza asta am avut o densificare exagerată în Bucureşti şi o scădere a calităţii de locuire. Din cauza asta am avut puţini investitori serioşi la Bucureşti - tocmai din cauza instabilităţii juridice în ceea ce priveşte urbanismul din Bucureşti", a spus edilul general, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PMB.

Pe 26 februarie 2021, PUZ-urile coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 au fost suspendate pentru o perioadă de un an, în baza unor proiecte de hotărâre adoptate de Consiliul General al Capitalei.

În iunie 2021, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmitea că a identificat 23 de motive de nelegalitate în cele cinci PUZ-uri de sector şi că va cere prefectului să atace în instanţă aceste planuri urbanistice coordonatoare.

El declara că o echipă de specialişti a întocmit un raport asupra oportunităţii urbanistice a acestor PUZ-uri de sector, iar concluzia studiului este că PUZ-urile de sector nu prezintă probleme punctuale, ci sunt "fundamental greşite pe suprafeţe consistente de teren".

Retail jobs

Nicuşor Dan a declarat că informaţiile conform cărora suspendarea PUZ-urilor coordonatoare ar echivala cu o "blocare a dezvoltării" reprezintă un "fake news". În acest sens, el a reamintit că Bucureştiul are un Plan urbanistic general (PUG), în baza căruia orice persoană poate să solicite un certificat de urbanism şi o autorizaţie de construire. În cazul în care persoana respectivă nu este mulţumită de prevederile PUG, poate solicita CGMB o derogare. În acest scop, din luna septembrie a început să îşi desfăşoare activitatea Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, a indicat primarul.

"Urbanism nu înseamnă ca un om să coloreze o planşă şi cu asta să vină la Consiliul General şi să obţină nişte etaje în plus. Urbanismul este o ştiinţă în care diverse interese private şi, mai ales, publice trebuie să fie armonizate. Adică nu vrem să mai avem cartiere de blocuri în care oamenii să nu aibă creşe, grădiniţe şi şcoli", a explicat edilul general.

Citeste si:
Se lucrează în 2 schimburi în Prelungirea Ghencea. În ce stadiu...
FOTO | Se lucrează în două...

El a prezentat exemple cu proiecte urbanistice care vizau construirea unor blocuri P+12 sau P+14 pe străzi cu o lăţime de 7 metri, în zone care se aflau în special case. Nicuşor Dan a subliniat importanţa infrastructurii rutiere adecvate pentru astfel de proiecte imobiliare.

"Nu aceasta este dezvoltarea pe care noi o dorim pentru Bucureşti. (...) Dezvoltare înseamnă să duci utilităţi şi infrastructura de transport, astfel încât să nu obligi dezvoltatorii să se concentreze pe aceleaşi spaţii, să le densifice şi să scadă calitatea locuirii", a declarat primarul genenral.

Potrivit acestuia, în urmă cu un an, pe 26 februarie, Consiliul General al Capitalei a suspendat PUZ-urile coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6. Nicuşor Dan a calificat decizia respectivă drept una "curajoasă" şi "salutară".

Citeste si:
Încă o cerere de insolvență depusă pe numele Nordis
Încă o cerere de insolvență...

"Au fost mai mult de 20 de litigii în care acele hotărâri de consiliu din 26 februarie au fost atacate. Toate au fost câştigate de municipalitate. Au existat două litigii în care s-a dorit atât anularea, cât şi suspendarea Planului Urbanistic General în vigoare, ceea ce este realmente terorism urban. În condiţiile în care un oraş nu mai are PUG, asta înseamnă că oricine poate să construiască orice, oriunde. Şi acele două litigii au fost câştigate de municipalitate", a completat el.

După decizia CGMB, Nicuşor Dan a prezentat două rapoarte privind legalitatea şi oportunitatea PUZ-urilor coordonatoare. Aceste două documente, realizate de către un colectiv de urbanişti, au stat la baza litigiului finalizat joi.

"Prin hotărârea de ieri a Tribunalului Bucureşti, PUZ-urile de sector 2, 4 şi 5 nu mai produc efecte. Hotărârea, chiar dacă poate să fie atacată cu recurs, este executorie. O să mai urmeze încă trei faze procesuale. O să mai urmeze recursul faţă de hotărârea de suspendare în procesul de suspendare şi o să mai urmeze o acţiune de anulare a celor trei PUZ-uri de sector, cu fază de fond la Tribunalul Bucureşti şi de recurs la Curtea de apel Bucureşti", a mai explicat el.

Citeste si:
ANM anunță cod portocaliu și galben de caniculă
Recorduri de temperatură...

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri