Oferta de ouă este suficientă şi la preţuri rezonabile în această perioadă a Sărbătorilor Pascale, chiar dacă românii consumă cu 50% mai mult decât într-o lună obişnuită, susţine preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, conform Agerpres.

"Avem ouă suficiente pentru Sărbătorile Pascale şi la preţuri rezonabile. Vindem cu 50% mai mult decât într-o lună obişnuită. Dacă un român mănâncă în medie 20 de ouă pe lună, acum consumul creşte la 30 de ouă, iar acesta este asigurat 100% din producţia internă. Ouăle sunt sănătoase, de calitate şi proaspete", a declarat Ilie Van conform sursei citate.

Acesta a precizat că fiecare român poate afla trasabilitatea ouălor dacă citeşte codul alfanumeric de pe aceste produse.

"Fiecare român, dacă citeşte codul alfanumeric, poate găsi în câteva minute pe telefon cine a furnizat oul respectiv. Din punctul acesta de vedere oul este cel mai sigur produs care se pune pe piaţă, pentru că are această trasabilitate pe care niciun alt produs nu o are. Practic, de pe coaja oului poţi afla sistemul de creştere a găinii, ţara, judeţul şi codul fermierului. Acest cod este obligatoriu pentru toată ouăle produse în Uniunea Europeană, dar şi pentru cele care vin din ţări terţe, care au obligaţia să marcheze la ferma de origine codul alfanumeric", a punctat Van.
Potrivit sursei citate, pe ouăle produse în România mai este înscris pe coajă şi termenul de valabilitate, deşi alte state membre nu fac acest lucru.

"Noi scriem pe coaja oului şi termenul de valabilitate, adică data până la care ouăle pot fi consumate, conform legislaţiei. Alte state membre nu scriu şi atunci noi am cerut autorităţii ca orice obligaţie pe care o au producătorii noştri să fie respectată şi de cei din afara ţării", a transmis preşedintele UCPR.

El a explicat că, în medie, termenul de valabilitate pentru ouăle în coajă este de 28 de zile de la data producerii, însă şi după acest termen oul este bun pentru consum, dar este livrat industriei, pentru că în coajă nu se poate conserva.

"Un ou dacă se produce astăzi, 28 de zile se poate mănâncă fără probleme. Dacă depăşeşte 28 de zile, el este bun de consum, dar nu în coajă, se dă la industrie. Oul în coajă nu se poate conservă. Dacă ouăle sunt consumate până la 9 zile de la data ouatului se consideră extra fresh, adică ouă foarte sănătoase, dietetice, numai că noi, deşi le vindem până în 9 zile de la data ouatului, nu putem să facem diferenţiere, pentru că logistica este foarte grea. Adică trebuie să dai ouă la 9 zile extra fresh şi dacă depăşeşte 9 zile trebuie să le dai la fresh şi este mai greu. Oricum, până la 28 de zile sunt ouă foarte proaspete", a subliniat Ilie Van.

Conform Observatorului Preţurilor în Uniunea Europeană (UE), în această perioadă preţul ouălor în România este cu 15,4% mai mic la poarta fermei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 17-18% faţă de mediu europeană.

"Preţurile sunt în cădere. Faţă de anul trecut preţul ouălor este cu 15,4% mai mic la poarta fermei. Noi primim săptămânal preţurile de la Observatorul Preţurilor în UE, iar faţă de anul trecut, adică săptămâna premergătoare Paştelui, preţul este mai mic cu 15,4% la poarta fermei. Preţul este de 184,3 euro/100 kg de ouă, iar asta înseamnă în jur de 55 - 57 de bani oul la poarta fermei. Noi discutam de ouăle din categoria M+L, ambalate în cofrag de 30 de bucăţi, pentru ca asta se urmăreşte şi se monitorizează la nivel european, dar dacă ai la caserolă de 10 ouă sau de 6 ouă, preţul este un pic mai mare. La nivel european, la poarta fermei, preţul este 220 euro/100 kg de ouă, respectiv 68 - 70 bani. Deci preţul ouălor în România este cu 17-18% mai mic decât media europeană", a adăugă reprezentantul industriei avicole din România.

În ceea ce priveşte preţul ouălor ecologice, la nivel european acesta este în prezent 411 euro/100 kg, adică 1,27 lei/ou la poarta fermei, în timp ce în Romania, ouăle ecologice sunt cu 10% mai ieftine.

În România cele mai consumate ouă şi cele mai vândute sunt cele cu coaja roşie, chiar dacă în această perioadă sunt căutate şi ouăle cu coaja albă pentru că se vopsesc mai bine.

"Acum apare pe piaţă şi oferta de la curtea ţărănească, care este importantă, deşi au mai scăzut găinile din curtea ţăranului. În ultimul timp, tot mai multă lume se adresează reţelelor moderne, dar încă există pe piaţă ouă suficiente şi din gospodăriile ţărăneşti. Deci, există ofertă de ouă suficientă pentru aceste sărbători. Trebuie amintit că există şi schimburi intra-comunitare fără discuţie, pentru că şi noi avem fermieri care au contracte şi duc ouă în afara ţării, însă gradul de autosuficienţă este de 104%", a explicat preşedintele UCPR.

Van a precizat că în supermarketuri au apărut deja la vânzare ouăle gata vopsite pentru Paşte, însă acestea provin mai mult din schimburi intra-comunitare, din Austria sau Germania, unde gospodinele nu prea mai stau să vopsească ouă.

"La noi nu au trecere aceste ouă gata vopsite. Poate cu timpul vor face şi ai noştri, dar deocamdată fermierii români nu fac aşa ceva, pentru că au constatat că nu au trecere", a spus acesta.

În România, producţia totală de ouă este în jurul a 5 - 5,5 miliarde de ouă pe an, iar industria avicolă produce cam jumătate din această ofertă, respectiv 2,5 - 2,7 miliarde de ouă anual.

Potrivit datelor UCPR, din cele 219 exploataţii avicole la nivel naţional, 180 sunt membre UCPR, iar o exploataţie poate avea mai multe ferme, fie pentru creşterea puilor, fie pentru creşterea găinilor ouătoare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri