Aproximativ 1.000 de tractoare blochează principalele artere rutiere din Bruxelles, unde are loc un summit al Uniunii Europene, pe fondul nemulţumirilor fermierilor faţă de politica europeană în acest domeniu, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

''Sunt 1.000 de tractoare sau maşini agricole'', a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. El a precizat că aceşti fermieri provin în special din Belgia.

''Dacă iubiţi Pământul, sprijiniţi-i pe cei care îl gestionează'', scria pe un banner, iar un altul avea mesajul ''No farmers, no food''.

Piaţa din faţa Parlamentului European era joi dimineaţă plină de tractoare; unii dintre fermierii prezenţi au aruncat ouă spre sediul legislativului UE.

''Dacă vă uitaţi cât de mulţi oameni se află aici astăzi şi vedeţi că aşa este în toată Europa, atunci trebuie să ai speranţă. Noi trebuie să sperăm că aceşti oameni văd că agricultura este necesară. Ştiţi, este vorba de hrană'', a spus Kevin Bertens, un fermier ce trăieşte în apropiere de Bruxelles.

Protestele agricultorilor s-au înmulţit în ultimele săptămâni în Uniunea Europeană, ei fiind nemulţumiţi de restricţiile impuse prin politicile europene privind mediul, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene şi de creşterea costurilor, în special ca urmare a sporirii accizelor la combustibil ori a eliminării unor subvenţii.

În acest context au fost deja luate unele măsuri, cum sunt propunerea Comisiei Europene de limitare a importurilor de produse agricole ucrainene şi relaxarea normelor de mediu referitoare la terenurile necultivate.

În Franţa, unde fermierii protestează de câteva săptămâni, guvernul a renunţat la intenţia de reducerea graduală a subvenţiilor pentru combustibili şi a promis suplimentarea ajutorului pentru agricultori.

Însă fermierii susţin că măsurile sunt insuficiente, protestele răspândindu-se şi în Belgia, Italia, Spania şi Portugalia.

Aceste proteste au loc cu câteva luni înaintea alegerilor europarlamentare unde, potrivit sondajelor de opinie, este de aşteptat ca partidele de dreapta extremă să obţină scoruri importante.

Sursa foto: Shutterstock / Lithuaniakid

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri