Uniunea Europeană se pregăteşte să impună Rusiei un nou pachet de sancţiuni, înaintea împlinirii a doi ani de la declanşarea invaziei ruse care a declanşat războiul din Ucraina, afirmă dpa, conform Agerpres.

Conform unor informaţii obţinute de agenţia citată, sancţiunile vor fi extinse semnificativ, incluzând peste 200 de persoane şi organizaţii cărora li se vor bloca activele din UE. Totodată, vor fi vizate mai multe companii care contribuie la dezvoltarea militară şi tehnologică a Rusiei sau la consolidarea apărării şi securităţii acestei ţări.

Uniunea nu va mai putea vinde produse şi tehnologii cu legături militare cu Rusia.

Bruxellesul a utilizat recent această tactică împotriva unor companii din China, Uzbekistan, Iran sau Emiratele Arabe Unite, acuzate de implicare în ocolirea sancţiunilor europene.

Propunerile concrete pentru noul pachet de sancţiuni - al 13-lea de până acum, din februarie 2022, când Rusia a atacat Ucraina - au fost prezentate statelor membre ale UE de înalţi oficiali ai Comisiei Europene la sfârşitul săptămânii trecute, precizează dpa.

Următorul pas este redactarea unei rezoluţii privind sancţiunile, care va trebui apoi aprobată oficial de cele 27 de ţări din Uniune.

Precedentul pachet a inclus interdicţia importurilor de diamante şi bijuterii din Rusia. De mai mult timp este în vigoare o interdicţie extensivă a importurilor de ţiţei, cărbune, aur şi produse de lux ruseşti, precum şi o serie de măsuri împotriva băncilor şi instituţiilor financiare ruse. Potrivit dpa, odată cu sancţiunile s-ar putea decide încă o măsură deja luată în considerare: confiscarea veniturilor generate de activele blocate ale Băncii Centrale a Rusiei.

Sursa foto: Unsplash.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri