Vizionarii ultimelor decenii, Steve Jobs, Bill Gates sau Mark Zuckerberg au demonstrat că nu-ți trebuie o facultate ca să conduci companii de succes. Acestea sunt, desigur, excepții pentru că visul de a intra și de a absolvi o facultate de prestigiu mondial nu trebuie să fie umbrit de situații particulare. Românii care vor să studieze la Harvard, Cambridge sau MIT au o șansă mai mare acum decât au avut în urmă cu 10 sau 20 de ani pentru că acum au parte de mentorat și de sfaturi de la oamenii care știu cum să facă asta.

Pentru elevii excepționali care vor să spargă baierele educaționale lipsea cu desăvârșire ideea de mentorat și sprijin. La asta s-a gândit Constantin Bosînceanu, când a creat, în 2017, Upgrade Education, startup-ul educațional care pregătește liceeni români pentru admiterea la facultăți internaționale de top. Constantin Bosînceanu este, la rândul său, absolvent de matematică la Harvard, iar la câțiva ani de la terminarea studiilor a decis să se întoarcă în România și să pună bazele unui program de mentorat care în prezent ne trimite cei mai buni români la Harvard, Cambridge, MIT sau la alte universități de prestigiu din Occident.

„Admiterea la orice universitate din top 100-150 mondial este un proces dificil, mai ales în SUA, unde competiția este foarte ridicată, etapele procesului de admitere sunt mai complicate, iar ratele de acceptare pentru Ivy League sunt undeva la 5%. Pe vremea mea erau cu câteva procente mai mari, însă, lipsa informației era o piedică în plus pentru elevii români. La mine procesul de a ajunge la Harvard nu a fost ușor, am făcut ani întregi naveta cu trenul de la Suceava la București, dar am avut și norocul să am alături de mine oameni valoroși care m-au susținut și încurajat (...) În final, după perioada de pregătire, am fost admis la 10 facultăți de top din Marea Britanie și SUA, iar decizia finală a fost între Harvard și Cambridge, alegând, desigur, Harvard”, își amintește Constantin Bosînceanu, într-un dialog cu wall-street.ro.

Cum ești admis la o facultate de top din Europa: Trebuie să fii bun la școală, dar să te implici și în afara ei

Procesul de admitere la o universitate din străinătate este unul elaborat și trebuie pregătit din timp, poate chiar cu cel puțin doi ani școlari înainte. În principiu, fiecare regiune are specificul ei, spune fondatorul Upgrade Education. La universitățile din Uniunea Europeană există particularități la nivelul fiecărei țări, iar în unele cazuri chiar la nivel de universitate.

„La nivel macro, există o distincție puternică între UE alături de Marea Britanie și SUA, dar ca regulă generală, elevii care își doresc să meargă la o universitate din top 150 mondial trebuie să fie buni atât la școală, dar și să aibă un profil extracurricular valoros. În Marea Britanie și UE contează mult să arăți pasiune pentru materia pe care vrei să o studiezi. Dacă vei urma o materie pe care o faci deja la liceu (să zicem matematică), atunci prima condiție este să excelezi la matematică, dar să te implici și la activități în afara școlii (olimpiade, cluburi, organizații). Dacă îți dorești să urmezi o materie care nu îți este predată în curricula de la școală, atunci trebuie să explorezi mai mult în afara programei. Pentru a avea timp de explorare e necesar să te decizi cât mai devreme și, desigur, să începi pregătirea la fel de devreme, spune Constantin Bosînceanu.

Dacă aruncăm o privire către destinațiile de studiu, tot mai multe familii își trimit copiii la studii în Olanda. Numărul studenților români din Olanda se păstrează în continuare ridicat, situând-ne pe locul 3 după Germania și Italia, cu 5648 de tineri înregistrați, conform datelor furnizate de IntegralEdu. Cu toate acestea, majoritatea tinerilor români care studiază peste hotare se află tot în Marea Britanie, în ciuda Brexit-ului si a taxelor crescute.

În Europa, Olanda e în continuare destinația favorită pentru români. Aici ar fi Delft și Eindhoven pentru Computer Science și în general partea de STEM. Pe știinte sociale cei mai mulți sunt la UvA, Leiden, Erasmus. Pe lângă Olanda, din ce în ce mai mulți merg la Bocconi pentru Economie sau Spania cu Esade și IE, tot pe zona de Business și Economie. Pe zona tehnică în top este Ecole Polytechnique în Franța, unde aplică destul de mulți.

Constantin Bosînceanu, fondator Upgrade Education (foto)

Constantin Bosinceanu

Cum ești admis la o facultate din SUA. „Cei mai mulți încep pregătirea din clasa a IX-a sau început de clasa a X-a”

Dacă treci Oceanul și visezi să fii admis la o universitate de top din Statele Unite, cum ar fi Harvard, Massachusetts Institute of Technology (MIT) sau Stanford, nu este atât de important să te axezi pe o singură materie la care excelezi deja, în contextul în care sistemul universitar american pune un accent mare pe echilibrul dintre profilul academic și cel extracurricular.

„În State toată lumea are visul de a merge la Ivy League, dar sunt și elevi (din ce în ce mai mulți) care aplică la universități de top, dar mai puțin renumite, cum sunt Liberal Arts Colleges”, explică fondatorul Upgrade Education.

Acesta este și motivul pentru care în SUA contează „cam orice activitate faci sau ai făcut atâta timp cât din aceasta rezultă perseverență, pasiune și rezultate notabile”, explică fondatorul Upgrade Education. Totuși, în acest caz, este esențial să începi pregătirea, cât mai devreme, spune Constantin Bosînceanu.

Cei mai mulți elevi încep pregătirea cu noi pentru SUA în clasa a IX-a sau început de clasa a X-a pentru că procesul de admitere este complex (...) În România există acest mit că trebuie să faci ‘voluntariat’ ca să intri la o universitate de top, în special când vine vorba de State, am auzit foarte des asta. Nu este neapărat adevărat, nu trebuie să faci o activitate anume ca să fii admis. Nu există o rețetă a succesului (...) Importante sunt pasiunea și perseverența, indiferent de domeniul în care acestea sunt direcționate. Ai nevoie de proiecte și activități care sunt în afara școlii (în special pe SUA), dar acestea nu trebuie să fie neapărat voluntariate sau olimpiade.

Constantin Bosînceanu, fondator Upgrade Education

Pe lângă pregătire personalizată pentru admitere, Upgrade Education oferă și consiliere în carieră, pregătire pentru SAT, Creative Writing sau pentru orice alt examen specific practicat de Universități din top 150 mondial. La finalul anului 2021, compania a atras o primă rundă de investiții, de aproximativ 350.000 de euro pentru digitalizarea pregătirii personalizate. Upgrade Education a ajutat până acum peste 1.000 de elevi români să intre la universitățile din străinătate pentru care au optat, obținând o rată de reușită de peste 80%.

Top 15 cele mai bune universități din lume

Potrivit World University Rankings 2023: Top global universities, acestea sunt cele mai bune universități din lume, din acest an:

  1. Massachusetts Institute of Technology (SUA)
  2. University of Cambridge (Marea Britanie)
  3. Stanford University (SUA)
  4. University of Oxford (Marea Britanie)
  5. Harvard University (SUA)
  6. California Institute of Technology (SUA)
  7. Imperial College London (Marea Britanie)
  8. UCL (Marea Britanie)
  9. ETH Zurich (Elveția)
  10. University of Chicago (SUA)
  11. Național University of Singapore (Australia)
  12. Peking University (China)
  13. University of Pennsylvenia (SUA)
  14. Tsinghua University (China)
  15. The University of Edinburgh (Marea Britanie)

În ceea ce privește domeniile preferate de români pentru studiile în străinătate, în 2022, conform datelor Integraledu, specializările alese de tinerii români erau:

  • Computer Science
  • Economie și Afaceri
  • Artă și Design
  • Inginerie
  • Drept
  • Psihologie
  • Turism
  • Politică și Relații Internaționale

De unde poți lua bani pentru a putea studia în străinătate

Mulți dintre cei care urmează calea străinătății încă de la finalul liceului, pentru a avea o mai mare predictibilitate în ceea ce privește viitoarea carieră, trebuie să-și pună din timp la punct finanțele. Pentru mulți absolvenți de liceu, visul de a studia în străinătate nu poate fi susținut de părinți din cauza taxelor ridicate de școlarizare, așa că apelează la împrumuturi studențești. FINS, un program de finanțare pentru studiile în străinătate a oferit în ultimii doi ani peste 200 de contracte de credit pentru tinerii care au ales să-și continue studiile în afara țării.

Elevii de liceu pot aplica la FINS începând cu clasa a XI-a pentru a-și continua studiile de licență în Europa, iar studenții și absolvenții de licență pot aplica pentru finanțare pentru a studia un master într-o altă țară din Europa sau chiar o a doua licență. Tinerii pot beneficia de finanțare de până la 25.000 de euro și pot obține creditul fără codebitori, garanții, venituri sau experiență în câmpul muncii. Mai mult, aceștia vor începe să ramburseze creditul abia după terminarea studiilor și vor beneficia de o perioadă de grație de 6 până la 12 luni, după terminarea ultimului an de licență sau master.

„Dintre tinerii care au aplicat pentru un credit de studii FINS, 70% se îndreaptă spre Olanda, restul de 30% fiind împărțit între Marea Britanie, Belgia, Germania, Italia, Franța, Irlanda, Spania, Danemarca, Austria, Finlanda și Suedia”, a declarat Alexandru Ghiță, Președinte FINS pentru wall-street.ro.

Creditele FINS nu acoperă doar taxele de școlarizare, ci și chiria, mâncarea, transportul, cheltuielile personale, materialele didactice, echipamentele tehnologice, asigurarea medicală, excursiile educaționale, biletele de avion, dar și alte cheltuieli care pot apărea.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri