Parlamentul European a adoptat planul de creştere de şase miliarde de euro pentru Balcani anunţat în toamnă, precizând totodată că pentru a beneficia de acest plan ţările ar trebui să se alinieze diplomaţiei europene, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Planul de creştere prezentat în toamnă de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este structurat în jurul a patru piloni: integrarea în piaţa unică, piaţa comună regională, accelerarea reformelor fundamentale şi creşterea asistenţei financiare.

Prelungindu-se din 2024 până în 2027, planul prevede până la două miliarde de euro alocate pentru subvenţii şi patru miliarde de euro pentru împrumuturi.

Planul a fost conceput în mai multe etape - deschiderea unei părţi a pieţei unice europene către companii din Balcani, deschiderea unei pieţe regionale comune, reformarea unor părţi ale administraţiei şi Justiţiei, combaterea corupţiei.

Dar fiecare plată va fi supusă unor condiţii stricte privind realizarea reformelor solicitate ţărilor beneficiare - cu accentul deosebit pus pe alinierea partenerilor pe politică externă şi de securitate comună.

Muntenegru, Serbia, Macedonia de Nord şi Albania negociază aderarea la UE, Bosnia tocmai a obţinut undă verde pentru aderare, în timp ce Kosovo a cerut în decembrie 2022 statutul de candidat la aderare.

Textul urmează să fie adoptat de Consiliul European, care reprezintă Cele 27 de state membre.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri