Turismul ramane in acest an veriga slaba a serviciilor romanesti, continuand sa isi adanceasca deficitele cu 82% in primele trei luni ale anului 2018 fata de aceeasi perioada a anului trecut, considera Andreea Paul, presedinte al INACO - Initiativa pentru Competitivitate.

"Anul acesta riscam serios sa depasim soldul negativ al turismului cu mult peste un miliard de euro. Contextul general al datoriei externe este ingrijorator. In primele trei luni ale anului 2018, datoria externa a crescut deja cu peste doua miliarde de euro", potrivit unui comunicat emis de INACO.

In primele trei luni ale anului 2018 romanii au cheltuit cu 126 de milioane de euro mai mult in strainatate pentru turism-calatorii decat anul trecut, ajungand la sume de 752 de milioane de euro. In schimb, turistii straini au cheltuit mai putin cu 8 milioane de euro in Romania, ajungand la incasari de 455 de milioane de euro in aceeasi perioada. Conform INACO, aceasta realitate duce la adancirea cu 82% a deficitului turismului in contul curent, la absurdul cronic economic romanesc incapabil sa capitalizeze atuurile turismului romanesc.

"Dinamica negativa accentuata o continua pe cea de anul trecut. In ultimul an, turismul si-a inrautatit de doua ori si jumatate soldul negativ care alimenteaza deficitul balantei de plati externe a Romaniei. Turismul ramane si in acest an veriga slaba a serviciilor romanesti si cred ca ministerul de resort ar trebui sa se trezeasca din eterna sa inactiune. De acest sector economic depind aproape 200.000i de salariati si 1,3% din PIB-ul tarii. Promovarea turismului este inexistenta. Forta de munca este insuficienta", apreciaza Andreea Paul.

Acest domeniu figureaza pe hartie intre cele 10 sectoare economice prioritare in "Strategia Nationala de Competitivitate a Romaniei 2015-2020", dar performantele reale ale acestui sector economic vital pentru calitatea vietii romanilor ne-a retrogradat doua pozitii in clasamentul global al competitivitatii turismului, abia pe locul 68 in lume.

Think-tank-ul INACO - Initiativa pentru Competitivitate cheama Guvernul Romaniei sa se aplece urgent asupra trei teme principale ce tin de dezvoltarea turismului - deficitul balantei de plati in turism, forta de munca si promovarea inexistenta.

Romania inregistreaza incasari anuale din turism de 2,24 miliarde de euro, dar romanii au cheltuit in strainatate pentru servicii de turism de 3,12 miliarde de euro in anul 2017. Apetitul romanilor pentru turismul extern creste in acest an, iar turismul de afaceri stagneaza in Romania. Deficitul de 874 milioane de euro, inregistrat in anul 2017, este aproape de doua si jumatate mai mare fata de anul 2016, cand deficitul se ridica la 363 milioane de euro. Conform INACO, Polonia, o tara dubla ca marime, inregistreaza venituri de aproape cinci ori mai mari decat noi, adica vreo 10 miliarde de euro pe incoming si ies din tara cam 5 miliarde de euro pentru turism, ceea ce aduce vecinilor nostri un plus de 5 miliarde de euro anual la balanta de plati a tarii.

"Mediul de afaceri privat din turism nu mai gaseste forta de munca pentru operarea unitatilor existente, ca sa nu mai vorbim de unitati noi de care ar avea atata nevoie turismul romanesc. Asta pentru ca nu avem un sistem de educatie potrivit pentru turism, cu centre de formare, cu mai multa practica, un sistem dual real de invatamant. Din fondurile europene de 5 miliarde euro disponibili pentru capitalul uman in perioada 2014-2020 s-au cheltuit pana acum 6%. Dar si pentru ca nu sustinem fiscal munca in acest domeniu cu facilitati pentru sezonieri. Lipseste reglementarea inteligenta a service charge in turism, stimularea celui de-al doilea loc de munca part-time", apreciaza Andreea Paul.

La promovare, INACO considera ca inactiunea este foarte grava. Au fost desfiintate birourile de turism din strainatate si nu s-a pus nimic in loc pana acum. "Nu folosim taxa de promovare turistica, asa cum o fac toate tarile lumii interesate de dezvoltarea acestui domeniu economic. Nu acceptam parteneriatul public-privat, desi acesta reprezinta singura forma de organizare a unui management eficient de destinatie turistica atractiva pentru Romania. Avem singura capitala europeana fara strategie de imagine externa pentru atragerea turistilor straini, desi specialistii romani de profil castiga concursuri de prima liga internationala la creativitate", spune Andreea Paul.

Concluzia este valabila pentru natiune in ansamblu, in pofida unor reusite regionale punctuale de promovare turistica dezvoltata cu fonduri europene.

Sursa foto: Agerpers / Silviu Matei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri