HORA, Răzvan Crișan: Vom fi martorii unei reveniri foarte lente în următoarele luni și, cel mai probabil, în toamnă se vor așeza lucrurile

Prelungirea stării de urgență până la 15 mai, dar și relaxarea restricțiilor sociale după această dată pune companiile într-o situație cu două tăișuri. Pe de o parte, companiile sunt obligate să mai găsească soluții de menținere pentru încă aproximativ o lună, iar pe de altă parte, sunt nevoite să gândească un plan de reîncepere a activității, menit să respecte anumite prevederi de distanțare socială. Contactat de wall-street.ro, Răzvan Crișan, membru în Consiliul Director al HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, consideră că revenirea industriei HoReCa va fi una foarte lentă, iar rezultatele palpabile vor putea fi observate abia în toamnă.

”Cum spuneam și în trecut, industria noastră este printre cele mai afectate, așadar, continuarea cu încă 30 zile nu a făcut decât să vină cu un impact negativ și mai mare. La cum arată peisajul acum, e clar că o sa fim martorii unei reveniri foarte lente în următoarele luni și că, cel mai probabil, în toamnă se vor așeza lucrurile. Desigur, totul depinde de criza sanitară și de cum este gestionată aceasta”, a declarat Răzvan Crișan, membru în Consiliu Director HORA, pentru wall-street.ro.

Crișan amintește și de nevoia de claritate în deciziile autorităților, pentru o revenire treptată, dar lineară, care să nu provoace un al doilea val al epidemiei. În plus, transparența guvernamentală va ajuta în realizarea unor planuri de repornire pe termen mediu și lung.

”Ce e important de înțeles este că pe 15 mai lucrurile nu vor redeveni identice. Este clar că pentru zona de ospitalitate lucrurile nu vor reveni la normal instant și e nevoie de mai multă claritate din partea sectorului public referitor la strategia de redeschidere, alături de un set de măsuri de susținere cu aplicabilitate pe termen mediu și lung”, adaugă Răzvan Crișan.

Citeste si:
#Localnicii: platforma gândită să aducă împreună micii antreprenori
Proiectul #Localnicii:...

Luând în considerare legislația actuală și evoluția lucrurilor la nivel european, Răzvan Crișan nu vede o revenire rapidă și stabilă a industriei ospitalității. Comportamentul oamenilor va fi definit de teamă și de o precauție sporită în ceea ce privește rezervarea unei vacanțe la un anumit hotel sau o cină la un restaurant.

”Momentan, singurul reper viabil este ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană și strategiile de ridicare a restricțiilor care încep să fie vehiculate acolo. Cei care se vor reconecta cel mai rapid cu oaspeții lor sunt cei care, de-a lungul timpului, și-au construit un brand puternic și au oferit servicii de calitate, astfel încât, probabil, la unii lucrurile își vor reveni mai rapid”, estimează Răzvan Crișan.

Între ordonanțe militare și relansarea afacerilor

Așa cum este deja vehiculat, planul general valabil pentru repornirea afacerilor HoReCa va consta în crearea unor măsuri de protecție sanitară și distanțare socială. Însă strategiile de la nivel european nu stabilesc parametrii de funcționare a acestor noi reguli.

”Planul nostru la HORA este pe de o parte, să-i susținem cât putem de mult pe membri noștri pentru a înțelege cum se va redeschide zona de activitate. Pe de altă parte, sprijinim autoritățile în a lua cele mai înțelepte decizii pentru industrie. Văzând cum arată strategiile dinspre Uniunea Europeană, pentru început, va fi o serie de măsuri speciale de protecție sanitară și distanțare socială, urmând ca pe măsură ce lucrurile devin stabile, situația să se reapropie de nivelul normal din trecut. Foarte probabil, vor fi permise, gradual, activitățile cu un număr mic de participanți, ulterior, fiind acceptate și activitățile ce presupun grupuri mai mari de oameni”, declară Răzvan Crișan.

Citeste si:
Cum vor funcționa terasele din Capitală în acest an
Reprezentanții HORECA și ai...

Sprijin din partea guvernului sau indiferență guvernamentală

Administrația publică locală, cel puțin în București, este complet absentă în orice formă de strategie post-perioadă situație de urgență.

Răzvan Crișan mărturisește că au fost adoptate măsuri menite să ajute, în mod direct sau indirect, industria HoReCa, însă speră în continuare la o comunicare mult mai transparentă și cu autoritățile locale, în speță, primăriile.

”Recunosc că ne-am fi așteptat ca primăriile să fie un actor foarte implicat în acest dialog, având în vedere că autoritățile naționale au multe alte preocupări. Din păcate, administrația publică locală, cel puțin în București, este complet absentă în orice formă de strategie post-perioadă situație de urgență. Din păcate, fără un dialog foarte deschis și transparent cu autoritățile e foarte greu de făcut planuri specifice pentru industria noastră. Deschiderea HORA este totală, dar trebuie să avem un partener de discuții”, adaugă Răzvan Crișan.

Programul IMM INVEST

E fundamental ca banii să vină în economie. Ori în momentul de față, din păcate, nu știm când s-ar putea întâmpla acest lucru.

Citeste si:
FIO cere Guvernului să deconecteze HoReCa de la rata incidenţei...
FIO: Solicităm Guvernului să...

Membru în Consiliul Director al HORA, Răzvan Crișan, a făcut referire și la programul IMM INVEST, lăudat de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Crișan apreciază inițiativa, însă lacunele de funcționare împiedică utilizarea coerentă a acestei forme de sprijin.

„De când au apărut primele semne referitoare la acest proiect am transmis autorităților întrebările noastre și propunerea de colaborare. Mesajul nostru pentru autorități a fost încă de la început unul de transparență și de debirocratizare a procedurii. Faptul că a trecut peste o lună și programul nu este funcțional nu face decât să agraveze situația foarte tragică cu care ne confruntăm. E fundamental ca banii să vină în economie. Ori în momentul de față, din păcate, nu știm când s-ar putea întâmpla acest lucru. În prezent, reprezentanții FNGCIMM și ai sectorului bancar ne spun, neoficial, că mai durează minimum o lună până când încep să fie banii puși în mișcare. Adică să ajungă efectiv în conturile beneficiarilor. Sperăm să nu fie cazul, căci dacă așa va fi e clar că programul își va rata cu desăvârșire, cel puțin debutul”, constată Crișan.

Citește și: Care este soarta angajaților asiatici din firmele românești, afectate de criza generată de coronavirus.

Șomajul tehnic: între salvarea afacerii și pierderea locului de muncă

Șomajul tehnic pare, până acum, că este cea mai funcțională și rapidă măsură implementată, parte din ajutorul de stat.

”Doamna ministru Violeta Alexandru pare că a înțeles importanța de a promite măsuri care chiar se întâmplă cu un minimum de birocrație. S-a promis din partea Ministerului Muncii că în 15 zile se vor efectua primele plăți și chiar așa a fost”, spune Răzvan Crișan.

Cât despre soarta angajaților asiatici, o problemă a afacerilor din industria HoReCa, aceștia au fost tratați ca orice alt angajat român. Nu au fost făcute discriminări și nu s-a ținut cont de statutul social.

”Personalul asiatic, ca orice angajat cu contract din România, a putut beneficia de șomajul tehnic, deci aici nu a fost un caz special”, conchide Crișan.

Pe de altă parte, Inspectoratul General pentru Imigrări duce o campanie constantă de informare atât a angajatorilor, cât și a angajaților străini cu privire la drepturile și obligațiile ambelor părți, precum și la condițiile de ședere legală în România a muncitorilor în anumite perioade de suspendare a contractelor individuale de muncă.

HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalității românești. A fost înființată în noiembrie 2013, având misiunea de a susține și de a promova interesele și valorile comune ale membrilor săi pe plan național și internațional.

Sursa foto: Facebook/HORA
Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri