Criza provocată de noul virus a generat o nouă ordine națională. Aflate în fața unei situații fără precedent, autoritățile române au hotărât închiderea mai multor afaceri, ceea ce a determinat nemulțumirea antreprenorilor. Pe lângă nemulțumire, valul incertitudinilor în ceea ce privește ”noua normalitate” crește tensiunile în rândul proprietarilor de restaurante sau cafenele.

”Suntem închiși prin lege, tot prin lege trebuie să redeschidem”, a declarat Cătălin Mahu, proprietarul lanțului de restaurante La Mama, pentru wall-street.ro.

În acest sens, antreprenorul consideră că deschiderea teraselor începând cu 1 iunie, în lipsa unei alte ordonanțe de urgență (sau altă normă legală) care să anuleze efectul reglementărilor stabilite în timpul stării de alertă, s-ar putea afla într-un soi de ilegalitate.

Nu poți considera discursul premierului sau al oricărei altă autoritate ca fiind cuvânt de lege. Avem nevoie de condiții scrise prin care putem redeschide”, a continuat Mahu.

În plus, Cătălin Mahu este de părere că autoritățile române nu își dau interesul pentru domeniul HoReCa, deoarece reprezintă doar 1,5% din PIB-ul țării.

”Să vă dau un exemplu: noi deschidem terasele, am un client care servește prânzul și brusc, începe să plouă. Ce facem în condițiile astea? În altă ordine de idei, dacă deschidem restaurantele, clienții trebuie să poarte mască de protecție?! Dacă da, cum pot mânca? Sunt multe aspecte pentru care nu avem nimic clar, până la acest moment, din păcate”, a mai declarat Cătălin Mahu.

Citește și: Cum vom ieși la terase începând cu 1 iunie. Anastasiu: sunt măsuri de bun simț

Cum se pregătește La Mama pentru noua normalitate

Proprietarul lanțului de restaurante La Mama a descris măsurile pe care le-a luat în această perioadă, în eventualitatea deschiderii teraselor sau restaurantelor. Acesta a făcut următoarele:

  • A achiziționat măști și mănuși pentru angajați,
  • A dotat cu dispensere cu dezinfectant locațiile atât pentru angajați, cât și pentru clienți,
  • A achiziționat termoscannere pentru măsurarea temperaturii angajaților,
  • În locații există afișe cu instrucțiuni de respectare a noilor norme de distanțare și protecție socială,
  • Între mese (acolo unde este cazul), există bariere de flori care să dea senzația de mai multă intimitate,
  • În locații dotate cu o chiuvetă în toaletă, în incinta acesteia poate intra o singură persoană. Iar în locațiile dotate cu două chiuvete în toalete, pot accesa baia maximum două persoane simultan.

Vezi și: Deschiderea teraselor, un compromis pe care nu toți sunt dispuși să și-l asume

Lanţul de restaurante La Mama operează, în prezent, şapte restaurante în Bucureşti. Lanţul La Mama a fost lansat în urmă cu 20 de ani de antreprenorul Cătălin Mahu, una dintre cele mai mari provocări de-a lungul timpului fiind lipsa forţei de muncă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri