Început de vacanță de coșmar pentru românii care au plecat în Grecia. Luni, la punctul de frontieră Kulata sunt cozi kilometrice, iar timpul de așteptare ajunge și la 5 ore, scriu românii pe grupul Forum Grecia.

Românii care își petrec vacanța în Grecia și călătoresc cu mașina au întâmpinat din nou probleme la vama Kulata-Promachonas. Încă de la primele ore ale dimineții erau cozi de 12 kilometri, iar oamenii au fost nevoiți să aștepte mai multe ore în șir.

Situația nu s-a schimbat nici acum, cei care vor să ajungă pe litoralul elen trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Pe grupul de Facebook Forum Grecia utilizatorii scriu că în continuare se stă la cozi de 10 km.

Te poate interesa și: Grecia a închis granițele pentru cetățenii unei țări care se confruntă cu o revenire a epidemiei de COVID-19

„Toate masinile de Serbia sunt întoarse de greci din aceasta cauza asta, cred, merge foarte încet. Oamenii refuza sa se intoarca, filmeaza presa. Odata ajunsi, am trecut in 30 secunde fara a ni se verifica QR”, a scris o româncă pe Forum Grecia.

”Am ajuns la 6:00 la coada de 8.7 km la Kulata. La 8:00, mai avem 6.3 km....până acum am avansat cu 2.4 km în 2 ore”, a scris un alt utilizator. Altă persoană a scris că a reușit să treacă vama după aproximativ 5 ore de stat la coadă:”Au testat câte e o persoană din fiecare mașină”.

Duminică, MAE a precizat că, la punctul de frontieră Kulata, dintre Bulgaria şi Republica Elenă traficul rutier se desfăşoară normal, fără coloană de autoturisme. Accesul acestora se realizează pe patru benzi, fiind operaţionale şi trei puncte de testare pentru COVID-19.

Foto: Forum Grecia

Sursa foto: Facebook / Forum Grecia

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri