Ca urmare a situației generate de anunțul companiei aeriene Blue Air de a suspenda toate zborurile până în data de 12 septembrie, Vola.ro anunță o serie de măsuri de sprijin pentru toți pasagerii Blue Air care au fost afectați de aceste anulări.

Astfel, Vola.ro oferă asistență gratuită și un cupon de reducere de 15 euro / rezervare pentru orice pasager care a primit notificarea de zbor anulat în intervalul 6 - 12 septembrie.

Cuponul poate fi folosit la achiziția unui bilet nou de pe Vola.ro cu orice companie aeriană pentru a ajunge la destinație (plecări din sau către România). Acesta poate fi obținut pe chatul de pe site-ul Vola.ro, apăsând butonul “Zbor Anulat Blue Air” după ce va face dovada faptului că a avut un zbor anulat de Blue Air în intervalul 6-12 septembrie (print screen sau fotografie cu numărul biletului).

Cuponul este valabil până în data de 12 septembrie inclusiv.

Totodată, 0751 084 537 este numărul de telefon la care românii din afara granițelor afectați de suspendarea zborurilor companiei Blue Air pot solicita sprijin autorităților române.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat celula de criză la nivelul Guvernului, pentru a urgenta rezolvarea situației cetățenilor români afectați de suspendarea zborurilor companiei Blue Air.

Premierul a dispus ca prioritară să fie aducerea în țară a cetățenilor aflați pe aeroporturi din afara granițelor. Românii își pot anunța prezența și pot solicita sprijin la secțiile consulare de la ambasadele României în străinătate și la numărul de telefon, activat în această seară.

După centralizarea datelor, aeronavele Tarom vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare aducerii în țară a românilor aflați peste graniță.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri