Dacă vrei să dai cozonacul de acasă pe o cană de vin fiert de la târgurile din afara țării, cel mai rapid mod de transport este avionul. Criza aviației ne-a dat de furcă în perioada concediile, așa că am îți prezentăm cinci sfaturi pentru următoarea ta călătorie cu avionul, ca să ajungi la destinație înainte de Moș Crăciun.

Industria turismului a reînviat după pandemie, dar unul dintre efectele secundare mai puțin fericite ale acestei reveniri a fost presiunea pe care cererea mare de călătorii a pus-o asupra sectorului aviatic. Rezultatul a fost un an plin de întreruperi de zboruri și de imprevizibilitate generală a operațiunilor de transport aerian, ca să nu mai vorbim de creșterea prețurilor la bilete.

Deși nu există o modalitate sigură de a evita ca zborul să fie întârziat sau anulat în timpul călătoriilor de sărbători, CNET a compilat câteva sfaturi ușor de urmat.

Alege un zbor în prima parte a zilei

Alege un zbor înainte de ora 15.00 pentru a reduce șansele de anulare a zborului. Zborurile care pleacă după această oră au în medie cu 50% mai multe șanse de a fi anulate, potrivit Official Airline Guide.

Chiar dacă zborul s-ar anula, companiile aeriene vor face tot posibilul de a te îmbarca în următorul zbor disponibil. Dacă ai rezervat un zbor în a doua parte a zilei, acest lucru poate însemna că va trebui să aștepți până a doua zi.

Citiți și: Târgul de Crăciun „West Side Christmas” se deschide pe 25 noiembrie, în Parcul Drumul Taberei.

Optează pentru escale mai lungi

În cazul în care prima etapă a călătoriei are întârzieri sau avionul trebuie să aștepte o perioadă prelungită pentru ca pasagerii să coboare, timpul între zboruri se poate diminua rapid. Nu numai că o să trebuiască să alergi prin aeroport până la poarta de îmbarcare, dar majoritatea avioanelor își închid ușile cu aproximativ 15 minute înainte de ora de plecare și ai putea pierde cu ușurință conexiunea.

Descărcă aplicația companiei aeriene

Cu toate că e un lucru în plus pe telefon, dacă descarci aplicația mobilă a companiei aeriene vei primi notificări în timp real cu actualizările zborului.

Cu cel puțin 24 de ore înainte de ora de plecare, verifică periodic statutul zborului. Aplicațiile companiilor aeriene te pot ajuta, de asemenea, să navighezi prin aeroporturi și să primești actualizările cu porțile la care trebuie să ajungi în timpul escalelor.

Citiți și: Cât de mult se va scumpi masa de Revelion 2023. Inflația și criza energiei au lovit în industria HoReCa.

Verifică condițiile meteorologice

Cu câteva zile înainte de zbor, e recomandat să verifici condițiile meteorologice atât la locul de sosire, cât și la cel de plecare, pentru a anticipa cât mai bine dacă zborul tău ar putea fi anulat.

Încearcă să eviți aeroporturile cu rata cea mai mare de anulări

Conform Bloomberg, acestea sunt cele mai proaste 10 aeroporturi din Europa în ceea ce privește întârzierile:

  1. Aeroportul din Bruxelles, Belgia: 72% zboruri întârziate, 2,5% zboruri anulate,
  2. Aeroportul Internațional din Frankfurt, Germania: 68% zboruri întârziate, 7,8% zboruri anulate,
  3. Aeroportul Eindhoven, Olanda: 67% zboruri întârziate, 1,8% zboruri anulate,
  4. Aeroportul Luton, Marea Britanie: 66% zboruri întârziate, 2,7% zboruri anulate,
  5. Aeroportul Internațional Liszt Ferenc International, Ungaria: 65% zboruri întârziate, 2,1% zboruri anulate
  6. Aeroportul din Lisabona, Portugalia: 65% zboruri întârziate, 4,8% zboruri anulate,
  7. Aeroportul Charles De Gaulle, Franța: 62% zboruri întârziate, 3,1% zboruri anulate,
  8. Aeroportul Schiphol, Olanda: 61% zboruri întârziate, 5,2% zboruri anulate
  9. Aeroportul Cote D'Azur Airport, Franța: 60% zboruri întârziate, 3,4% zboruri anulate,
  10. Aeroportul Gatwick Airport, Marea Britanie: 59% zboruri întârziate, 1,4% zboruri anulate.

Citiți și: Șeful aeroportului din Frankfurt dă vina pe valizele negre pentru haosul din aviație.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri