FOTO | Cele mai importante lansări de la Salonul Auto Munchen 2025. Ce modele au impresionat

Sursă foto: Wall-Street.ro

FOTO | Cele mai importante lansări de la Salonul Auto Munchen 2025. Ce modele au impresionat

Cuprins Articol:
Pentru a treia oară, Munchen a fost gazda IAA Mobility, salon găzduit în trecut de Frankfurt. După dificila perioadă a pandemiei și anii post-pandemici plini de incertitudini, mulți dintre cei mai mari constructori europeni și asiatici au ieșit în forță pentru a prezenta noi modele în Germania, iar Wall-Street.ro a fost la fața locului pentru a le vedea de aproape și pentru a vă spune care sunt noutățile de neratat.

Între 9 și 14 septembrie, toată suflarea automobilistică are privirile ațintite asupra salonului IAA Mobility. În halele de la Messe Munchen, în așa-numită zonă „summit”, dar și în mai multe piețe importante din centrul capitalei Bavariei, producătorii și-au întins standuri majoritatea impunătoare pentru a prezenta cele mai noi modele și tehnologii.

Despre majoritatea am vorbit, în avans, într-un material dedicat și, la începutul acestei săptămâni, am avut și ocazia să le vedem pe majoritatea în „carne și oase”, cu puține excepții. În plus, am fost surprinși de apariția unor concepte, deși numărul acesta nu a mai fost la fel de mare ca în trecut. 

Impresia generală este că industria europeană vrea să arate că este pe revenire, dar numărul considerabil de producători chinezi care au fost prezenți sugerează că așa-numita „invazie” a asiaticilor nu doar că nu s-a încheiat, cu abia acum capătă tracțiune. Rămâne, însă, să vedem câte nume vor rămâne pe meleagurile noastre pe termen lung și câte vor face doar act de prezență.

Cu siguranță, unii dintre producătorii din China vor rămâne la statutul de simpli figuranți de fundal, care nu vor impacta piața. Totuși, grupuri mari cu intenții serioase, inclusiv legate de localizarea producției, ar putea să fure din cotele de piață ale mărcilor de tradiție, dar totul ține și de direcția legislativă pe care o va lua Europa - una dictată, în interiorul UE - de la Bruxelles. 

Volkswagen, gata să intre în segmentul EV-urilor ieftine

Volkswagen a venit la Munchen pentru a arăta că este (aproape) gata să intre în segmentul mașinilor electrice accesibile, iar asta pe mai multe coordonate. În primul rând, germanii au prezentat versiuni camuflate ale lui ID.Polo și ID.Polo GTI, ambele într-o formă foarte apropiată de cea de serie. 

Aceste două modele, care-și trag „seva” din conceptul ID.2all, vor fi rivalii lui Renault 5 E-Tech, dar Volkswagen a pregătit și un concurent pentru Renault 4. Acesta se numește Volkswagen ID.Cross și, la fel ca și suratele compacte, a fost prezentat în variantă concept, fără camuflaj, dar cu destule elemente ce vor ajunge pe versiunea de serie. În plus, constructorul din Wolfsburg ne-a reamintit că lucrează și la un EV de sub 20.000 de euro (ID.Polo va începe de la ~25.000 de euro) prin prezența la standul Grupului VAG al conceptului Volkswagen ID.Every1. 

Ceea ce știm, deja de astăzi, este că ID.Polo va fi lansat în 2026, urmând ca ID.Cross să ajungă în producție din 2027. În plus, Volkswagen se laudă că a readus butoanele clasice pentru controlul climei în automobilele sale electrice, după experimentele nereușite cu meniurile din sistemul de infotainment, respectiv cu butoanele haptice pe ID.3/ID.4. 

În plus, Volkswagen a arătat că nu abandonează nici mașinile cu motorizări termice, aducând la stand proaspăt lansatul T-Roc (ajuns la adoua generație), dar și Tayron, care-l va înlocui pe Touareg. Au mai făcut act de prezenți și un Passat hibrid, respectiv versiunea Golf GTI aniversară. 

Skoda, la un pas să lanseze crossoverul Epiq

Crossoverul compact Epiq este, practic, varianta pe baterii a modelului Kamiq. Constructorul din Republica Cehă promite o autonomie de 425 kilometri și va lansa versiunea de serie anul viitor. Modelul va rivaliza cu MG4, BYD Atto 3 sau Kia EV3 și alte crossovere similare, ceea ce înseamnă că prețul va fi de circa 30.000 de euro. 

Arhitectura electrică este preluată de la Volkswagen, iar producătorul spune că habitaclul este îndeajuns de spațios pentru 5 pasageri, iar portbagajul va ajunge la 475 litri. De asemenea, înaintea salonului, Skoda a prezentat un concept break ce ar putea prefața următoarea generație a Octaviei, dar acesta nu a fost de găsit la salon. 

Chinezii de la XPeng au prezentat a doua generație a berlinei P7

Producătorul chinez Xpeng a adus la Munchen modelul Next P7, care a debutat pe Bătrânul Continent. Berlina cu caroserie liftback (cu hayon) este a doua generație a lui P7, iar Xpeng a anunțat și că va dezvolta modele viitoare și cu ajutorul noului său sediu de R&D deschis chiar la Munchen. La standul producătorului am mai văzut și SUV-urile G6 și G9 SUV, MPV-ul X9 și P7+. 

BMW iX3, vârful de lance al noii generații de EV-uri a bavarezilor

Pe teren propriu, BMW a dezvăluit noua generație a lui iX3. Acest SUV compact este primul din noua generație de electrice „Neue Klasse”, cu o arhitectură mai performantă de 800V, autonomie mai mare și performanțe îmbunătățite. Germanii pregătesc și versiunea berlină pe platforma aceasta, care va fi alternativa pe baterii la Seria 3. Viitorul i3 camuflat a fost văzut la evenimentul de lansare al lui iX3, organizat în marja IAA Mobility 2025, dar nu s-a aflat și la standul bavarezilor de la Messe Munchen. 

Leapmotor aduce un nou SUV ieftin, dar și un hatchback de oraș

Chinezii de la Leapmotor, care colaborează în Europa cu Stellantis, au adus în Europa SUV-ul de mici dimensiuni B10. Pe lângă acesta, prezentat în varianta de serie, Leapmotor a prezentat și un mock-up al modelului Lafa5, care va ajunge în Europa sub numele B05. Acesta va fi un hatchback de oraș în cinci uși.

B05 va fi livrat în Europa începând cu al doilea trimestru al anului 2026, după lansarea sa în China în al patrulea trimestru al acestui an, a anunțat compania, fără a dezvălui detalii despre preț. Știm, însă, că B10 va începe de la sub 30.000 de euro în Europa, ceea ce înseamnă că va fi al doilea cel mai ieftin model din gamă, mai ieftin fiind doar hatch-ul citadin T03, anterior asamblat în Europa. 

Renault a lansat cea de-a șasea generație a lui Clio

Renault a prezentat, la Munchen, a șasea generație a lui Clio, una dintre cele mai populare mașini noi în Europa. Modelul a fost prezentat în cadrul unui eveniment separat, francezii mergând pe aceeași strategie de prezentare ca și BMW și alții.

Renault Clio Mk. 6 vine cu un limbaj de design nou, motorizări noi - anume agregatul full-hybrid preluat de pe Bigster și îmbunătățit - dar nu știm încă prețurile. Despre (aproape) toate secretele mașinii compacte de segment B am scris într-un material dedicat, dar ceea ce știm deja este că livrările vor începe de la finele acestui an, iar modelul va ajunge în România în prima parte a anului viitor. 

Hyundai-Kia prezintă concepte pentru viitoare electrice de buget

Hyundai Concept Three

Grupul Hyundai-Kia și-au adus gamele complete în Germania. Kia a prezentat versiunea de serie a noului SUV EV9, dar și conceptul EV2, care prefațează cel mai ieftin model electric al său. Totodată, Hyundai a debutat în premieră mondială conceptul care va fi alternativa proprie la Kia EV4.

Kia EV2

Sub numele Concept Three, Hyundai a dezvăluit un viitor SUV compact pe baterii. În plus, la stand s-a mai aflat și versiunea sportivă a lui Ioniq 6, care are, ca și Ioniq 5N, propriul mod dedicat de drift. Standurile Hyundai-Kia se aflau în centrul orașului Munchen, dar nu s-au numărat printre cele mai impozante pop-up display-uri, acestea fiind cele de la Lucid, Mercedes-Benz și Cupra. 

Mercedes-Benz prezintă noul GLC electric, cu un ecran cât tot bordul

Mercedes-Benz a dat instantaneu replica rivalilor de la BMW cu noua generație electrică a SUV-ului compact GLC. Best-seller-ul germanilor capătă o arhitectură de 800V - a la BMW iX3 - dar și un ecran digital de 99,3 centimetri, mare cât tot bordul mașinii. Design-ul, de asemenea, este reîmprospătat, acesta fiind primul model care folosește noua grilă luminoasă a mărcii.

Atât de mândri au fost cei de la Mercedes-Benz cu grila lor că întregul stand exterior al mărcii a fost construit cu grila ca element central de interes. Tot la standul mărcii cu Steaua în Trei Colțuri am mai văzut noul CLA - berlină și break - dar și conceptul GT-XX, care a zdrobit mai multe recorduri de anduranță pentru mașini electrice, grație arhitecturii sale care permite încărcare la puteri mult peste ceea ce oferă rețeaua publică pentru EV-uri. 

Opel a prezentat cel mai rapid EV al său, Mokka GSE

Cu 280 cai putere și cuplu de 345 Nm, Mokka GSE este unul dintre cele mai potente modele 100% electrice ale producătorului german, respectiv cel mai rapid, cu o viteză dde 200 km/h - peste ceea ce oferă Opel Grandland 4x4 EV. Modelul are deja o alternativă de competiție, Mokka GSE Rally, care va concura într-o cupă monomarcă organizată sub egida ADAC în Campionatul Național de Raliuri al Germaniei. Acesta nu va fi primul EV de raliuri dezvoltat de Opel. 

Porsche lansează cel mai puternic model al său, 911 Turbo S Hibrid

Porsche a dezvăluit 911 Turbo S Hibrid, cel mai rapid și puternic model din gama obișnuită 911 - înafara versiunilor de circuit GT3/GT2. Vorbim, concret, de un facelift (992.2) pe generația actuală, care capătă latura hibridă, lansată pe 911 GTS T-Hybrid.

Mașina are 711 cai putere și 800 Nm. Partea electrică este alimentată de o baterie de 1.9 kWh, aceeași capacitate ca în cazul lui 911 GTS. Partea termică este asigurată de un motor boxer bi-turbo de 3,6 litri. 

Porsche 911 Turbo S accelerează de la 0 la 100 km/h în 2,5 secunde, fiind mai rapid cu două zecimi de secundă față de modelul 992.1. De asemenea, sprintul de la 0 la 200 km/h durează 8,4 secunde, o îmbunătățire de 0,5 secunde. Acest model are o viteză maximă de 322 km/h.

Audi pregătește viitorul TT, cu un design inspirat de cursele aniilor '30

Întregul stand al mărcii Audi a fost dedicat lansării lui Audi Concept C, un model care prefațează o viitoare sportivă pe baterii. Inițial, Audi a dat de înțeles că o versiune hibridă cu latură termică ar putea fi lansată, dar, mai recent, constructorul din Ingolstadt a confirmat că nu va exista decât o variantă pur-BEV. 

De asemenea, se pare că modelul - primul sub direcția noului director stilistic al Audi - nu se va numi TT, deși aduce aminte și de design-ul primei generații a coupe-ului cu linii Bauhaus. Mai important pentru acest autor a fost, însă, că Audi a adus la Munchen și sursa originară de inspirație pentru concept, respectiv monopostul interbelic Auto Union Typ C, un model de competiții care a obținut titlul european în 1936, prin Bernd Rosemeyer, singurul campion Auto Union în era Formulei de 750 kg. 

Polestar a prezentat pentru prima dată noua berlină coupe fără lunetă

Polestar 5 este al doilea model al constructorului chinez parte al grupului Geely care nu are lunetă. La standul din centrul Munchen-ului, Polestar a adus atât SUV-ul compact Polestar 4, primul fără lunetă, respectiv și berlina cu linie de coupe Polestar 5. 

Modelul are până la 870 cai putere și 900 Nm. Autonomia maximă ajunge la 670 de kilometri, iar accelerația de la 0 la 100 km/h este completată în doar 3,2 secunde. Bateria de pe acest model, care utilizează așa-numita Performance Architecture, este de 112 kWh. Modelul are două motoare electrice și va rivaliza direct cu Lucid Air. 

 Cupra, brandul sportiv derivat din Seat, a dezvăluit un nou concept

La Messe Munchen, Cupra era reprezentată la standul Grupului VAG de o variantă camuflată a lui Raval. Totodată, la standul propriu din centrul orașului, producătorul cu origini spaniole a adus viziunea unui viitor SUV sportiv. Tindaya vine să prefațeze viitoarele direcții de design ale mărcii, bazate pe motto-ul „Fără șoferi nu există Cupra”. 

Personalizate pentru tine