Dacia ratează victoria în etapa a 10-a, dar pune trei mașini în top 5

Etapa a 10-a, cea de-a doua etapă maraton din concurs, s-a încheiat și, fără doar și poate, echipa Dacia Sandriders a ieșit cea mai câștigată. Deși piloții care reprezintă marca autohtonă nu s-au impus, aceștia au reușit să termine în ordine pe locurile 2 (Nasser Al-Attiyah / Fabian Lurquin), 3 (Sébastien Loeb / Édouard Boulanger) și 4 (Lucas Moraes / Armand Zenz).
Etapa a 10-a a început astăzi, dar, alături de etapa a noua de ieri, ea formează cea de-a doua „etapă maraton” a raliului, organizatorii punând la punct calendarul în așa fel încât în fiecare dintre cele două săptămâni ale raliului să existe o astfel de etapă de 48 de ore. De ce este specială această etapă în două jumătăți? Pentru că toți concurenții au trebuit să înopteze într-un bivuac special, denumit „refugiu”, unde nu au avut acces la asistența tehnică obișnuită dintre etape. Cu alte cuvinte, dacă au ajuns la acel punct de refugiu cu anumite probleme tehnice, au trebuit să se descurce singuri să le repare, iar fix asta s-a întâmplat și în sânul echipei Dacia.
Etapa a noua, de ieri, a avut o lungime de 541 de kilometri și a răsturnat ierarhia de la categoria de top a mașinilor. La vârf s-au aflat piloții formației Energylandia Rally Team după ce Eryk Goczal și Szymon Gospodarczyk s-au impus cu un avans de 7 minute și 45 de secunde în fața colegilor Michal Goczal și Diego Ortega. Pe trei a terminat cuplul Toyota format din Toby Price și Armand Monleon, cu o întârziere de 11 minute și 36 de secunde.
Cea mai bine plasată mașină a echipei Dacia Sandriders a fost cea a echipajului Cristina Gutierrez / Pablo Moreno, cei doi încheind etapa a noua pe un impresionant loc șase, în timp ce Nasser Al-Attiyah a fost doar pe locul al 17 și a pierdut peste 26 de minute. Dacia a dat vina pe o greșeală de navigație, în timp ce Sebastien Loeb, care a încheiat pe locul 22 și a pierdut peste 28 de minute, s-a confruntat cu probleme la servodirecție.

În urma acestor rezultate, piloții Ford Racing au urcat pe primele două locuri, cuplul Nani Roma / Alex Haro fiind pe primul loc la 57 de secunde în fața veteranului Carlos Sainz, Sr. și a navigatorului său Lucas Cruz. În ciuda timpului pierdut, Al-Attiyah / Fabian Lurquin erau pe trei, la doar 70 de secunde în urma liderului, cu Loeb și Boulanger pe poziția a șasea.
Etapa a 10-a s-a încheiat cu o nouă premieră, după dubla de ieri a Energylandia Rally Team. De această dată, am asistat la un prim succes al echipajului format din Mathieu Serradori / Loïc Minaudier, cei doi aducând și prima victorie pentru prototipul Century CR7 pregătit de Century Racing. Aceasta a fost a doua victorie de etapă în Raliul Dakar pentru Serradori după ce acesta mai câștigase o etapă în 2020. Nasser Al-Attiyah a fost pe trei la 6 minute și 12 secunde în spate, iar Sebastien Loeb s-a clasat pe trei cu o diferență de 9 minute și 20 de secunde.
În aceste condiții, Al-Attiyah a reușit să revină la conducere (qatarezul a mai fost, vreme de trei zile, lider al Dakar-ului) și și-a mărit ecartul în fața principalilor rivali Henk Lategan și Nani Roma. După etapa a 10-a, Al-Attiyah se bucură de un avans mărit la 12 minute, Lategan fiind pe doi, în timp ce Roma este la alte 50 de secunde pe poziția a treia în ierarhia categoriei T1 Ultimate.
Totodată, Loeb, care a reușit să pornească în etapa a 10-a cu mașina în stare bună, a urcat de pe poziția a șasea până pe patru în clasamentul general după podiumul reușit, francezul aflându-se acum la 23 de minute și 4 secunde în urma lui Al-Attiyah. Din păcate, nu a fost numai lapte și miere pentru Dacia, căci cuplul Gutierrez / Moreno s-a răsturnat la începutul etapei și a pierdut mult timp. Probleme a avut și suedezul Matias Ekstroem (Ford Racing), a cărui Raptor T1+ s-a oprit pe traseu după ce fusese lider intermediar la punctul de control de la kilometrul 91 al probei.
Clasamentul Dakar 2026 la clasa T1 Ultimate după zece etape:
- Nasser Al-Attiyah – Fabian Lurquin (Dacia Sandriders)
- Henk Lategan – Brett Cummings (Toyota Gazoo Racing W2RC); +12 min
- Nani Roma – Alex Haro (Ford Racing); +12 min 50
- Sébastien Loeb – Edouard Boulanger (Dacia Sandriders); +23 min 04
- Mathieu Serradori – Loin Minaudier (Century Racing); +33 min 42
Emanuel Gyenes continuă în Raliul Dakar și vrea să ajungă la sosire

După un început furtunos pentru riderul originar din Satu Mare, care-și dorea să-și apere titlul obținut în 2025 la categoria „Original by Motul”, ‘Mani’ este acum în modul de limitare al pagubelor, după căzătura din etapa a treia. Incidentul continuă să-i marcheze performanța și să-i limiteze viteza riderului care concurează fără asistență tehnică.
Deși a fost la un pas să abandoneze, din cauza problemelor la motocicletă, dar și a loviturilor suferite, Gyenes a continuat, însă nu se mai poate lupta la victorie. În etapele recente, ‘Mani’ a terminat pe locurile 4, 5 sau 6, pierzând zilnic 20-30 de minute față de liderii de la această categorie, din cauză că nu mai poate forța.
În ziua a noua, acesta a încheiat pe locul al patrulea al categoriei, cu o întârziere de peste 22 de minute față de lider. Evoluția aceasta l-a readus, totuși, pe pilotul român (care concurează sub steagul Ungariie de această dată la Dakar) pe poziția a patra la categorie, la 2 ore și 11 min de liderul Josep Pedro, care se află într-o încleștare de zile mari cu rivalul Benjamin Melot, între ei fiind nici 30 de secunde la jumătatea etapei maraton.
În schimb, ierarhia de la Moto a fost zguduită de un alt incident care a avut loc astăzi, în etapa a 10-a. Favoritul Daniel Sanders, lider în ierarhia generală a motocicliștilor, a căzut și s-a lovit la umăr, însă a reușit să continue. El a fost ajutat pe probă chiar de rivalul Ricky Brabec, dar a pierdut șefia și 30 de minute din cauza incidentului.
În urma căzăturii, pilotul australian înscris de Red Bull KTM Factory Racing este acum la peste 15 minute în urma noului lider de la Moto, în timp ce francezul Adrien Van Beveren (Monster Energy Honda HRC) a câștigat etapa a 10-a, iar primul în ierarhie a revenit Luciano Benavides (Red Bull KTM Factory Racing), deși argentinianul are un avans minimal de doar 41 de secunde în fața lui Ricky Brabec (Monster Energy Honda HRC).
Din Raliul Dakar 2026 au mai rămas doar trei zile de concurs, iar aceste etape se vor dovedi decisive în lupta echipei Dacia de a bifa primul său succes la Dakar, în timp ce Al-Attiyah vrea să-și completeze vitrina cu trofee cu o nouă cupă a învingătorilor de la Dakar. Rămâne, însă, de văzut cum vor reacționa cei de la Ford și Toyota, care au dat dovada deja că pot să domine, Sainz, Roma și Lategan fiind la o aruncătură de băț de Al-Attiyah.
Un gând către trecut: 40 de ani de la dispariția fondatorului Raliului Dakar, Thierry Sabine

Astăzi, pe 14 ianuarie, se marchează patru decenii de la accidentul tragic în care și-a pierdut viața francezul Thierry Sabine, pilot și fondator al Raliului Dakar, alături de celelalte patru persoane de la bordul elicopterului în care se afla. Aparatul de zbor s-a prăbușit chiar în timpul ediției din 1986 a raliului, din cauza condițiilor dificile de vizibilitate, în deșertul din Mali.
În acele vremuri, raliul chiar se desfășura în Africa, toată nebunia începând în Europa, la Paris, și încheindu-se în capitala Senegalului, Dakar. Din postura de organizator, Sabine urmărea adesea desfășurarea etapelor din aer, zburând cu elicopterul deasupra concurenților. La fel se întâmpla și în acea zi din urmă cu 40 de ani, când elicopterul a fost surprins de o furtună de nisip neașteptată, pilotul izbindu-se într-o dună.
Francezul a creat raliul Dakar în 1977, după ce el însuși s-a pierdut în deșertul african în timpul unei alte curse cross-country. Prins undeva pe platoul Tchigai, Sabine a ajuns la concluzia că zona ar fi perfectă pentru un raliu deschis diverselor tipuri de vehicule, genul acesta de competiții find deja organizat și în alte părți din Africa de nord cum ar fi în Egipt (Raliul Faraonilor) sau în Maroc (Rallye du Maroc). Înainte să-și dedice energia curselor de rally-raid, Sabine a fost un pilot de circuit cu mai multe participări în cursa de 24 de ore de la Le Mans. El a terminat pe podiumul categoriei GT în 1975, cu un Porsche 911.