Începe proiectarea unei secțiuni importante din Autostrada Unirii. Când va fi finalizată

Sursǎ foto: CNAIR

Începe proiectarea unei secțiuni importante din Autostrada Unirii. Când va fi finalizată

Cuprins Articol:
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a confirmat că a fost demarată deja faza de proiectare, care se va întinde pe o perioadă de 10 luni, pentru o secțiune de peste 14 kilometri din Autostrada „Unirii” A8, respectiv cea dintre Joseni și Ditrău aferentă lotului 1D.

Ce a declarat ministrul Transporturilor despre sectorul din A8

„Începe proiectarea pentru încă un lot al Autostrăzii A8: Etapa de proiectare pentru lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii ,,Unirii” Târgu Mureș-Târgu Neamț a început, astăzi, asocierea de constructori din România și Bulgaria având un termen de 10 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic”, a spus ministrul, pe Facebook.  

Marcăm, astfel, un alt pas important pentru această investiție prioritară a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Încă de săptămâna trecută, în condiții meteo dificile, antreprenorul a mobilizat în teren, în zona localităților Joseni și Lăzarea (jud. Harghita), trei instalații de foraj pentru studii geotehnice, echipa Companiei Naționale de Investiții Rutiere fiind alături de constructor la startul lucrărilor de proiectare. 

Lotul 1D aflat în proiectare este unul destul de complex, cu 21 de viaducte și pasaje

otul 1D Joseni-Ditrău din județul Harghita face parte din secțiunea II Miercurea Nirajului-Leghin a Autostrăzii A8 și are un termen de realizare de 34 de luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor.

Caracteristici tehnice:

  • 14,4 kilometri lungime;
  • 21 de pasaje și viaducte, din care 3 ecoducte pentru permeabilitatea animalelor;
  • nod rutier la Ditrău;
  • descărcare provizorie în zona de conexiune cu lotul următor, 2A Ditrău-Grințieș, pentru a se asigura funcționarea independentă.

Din luna martie va începe etapa de proiectare pentru alți 64 de kilometri ai secțiunii de munte, contractele de proiectare și execuție fiind semnate în toamna anului trecut.

Câți kilometri de autostradă noi ar putea să aibă România la finele lui 2026

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avea în lucru la începutul anului 2025 un număr de 654 de kilometri (cu contracte semnate, unele fiind doar în faza de proiectare). În prezent, în lucru au rămas 508 kilometri de autostradă şi drumuri expres, ne arată o privire de ansamblu asupra situației din decembrie 2026.

CNAIR a scos la licitaţie 318 kilometri, însă câştigători au fost desemnaţi pentru 152 km. Astfel, sunt în curs licitaţii pentru 165,8 km: autostrada Craiova Filiaşi (loturile 2, 3 şi 4 - 59 km), Drum Expres Filiaşi - Târgu Jiu (două loturi - 40,75 km), Timişoara - Moraviţa (lotul 1 - 35,6 km) şi Alternativa Techirghiol (30,5 km).

Cei 152 km sunt pentru: Paşcani - Suceava (cele două loturi - 62 km), Craiova - Filiaşi (lotul 1 - 10 km), Timişoara - Moraviţa (lotul 2 - 33 km), DEx Arad - Oradea (lot 3 - 47 km). Potrivi sursei citate, câştigătorii pentru cei 152 km licitaţi sunt: Paşcani - Suceava (cele două loturi - 62 km), Craiova - Filiaşi (lotul 1 - 10 km), Timişoara - Moraviţa (lotul 2 - 33 km), DEx Arad - Oradea (lot 3 - 47 km).

Anul viitor vor fi daţi în trafic 255 de kilometri distribuiți astfel:

  • pe A0 - Sector Nord: lotul 1 Joiţa - Corbeanca (17,5 km), lotul 3 Afumaţi - Pantelimon (6,60 km) şi lotul 4 Pantelimon - Glina (4,47 km);
  • pe Autostrada Sibiu - Piteşti: Secţiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeş (9,86 km);  
  • pe Autostrada Transilvania (A3): secţiunile Nădăşelu - Mihăieşti (16,80 km), Mihăieşti - Zimbor (13,26 km), Zimbor- Poarta Sălajului (12,24 km), Secţiunea Suplacu de Barcău - Chiribiş (26,35 km), precum şi lucrări suplimentare la viaducte (2 km);  
  • pe Autostrada Focşani - Bacău - 46 km: lotul 2 Domneşti Târg - Răcăciuni (24,5 km) şi lotul 3 Răcăciuni - Bacău (21,52 km);  
  • pe Autostrada Bacău - Paşcani - 77,38 km: lotul 1 Săuceşti - Trifeşti (30,3 km), lotul 2 Trifeşti - Gherăeşti (18,99 km) şi lotul 3 Mirceşti - Paşcani (28,09 km);  
  • pe Drumul Expres Brăila - Galaţi (DEx6) - 10,767 km.

Personalizate pentru tine