Cum arată noul Smart de oraș
The next generation.
— Thomas Schlijper (@schlijper) August 2, 2026
What do you think?#smart2 pic.twitter.com/rQe18pnqkg
Producătorul Smart a devenit faimos la finele anilor '90 când, prin lansarea lui Smart ForTwo, a oferit o nouă formulă de mobilitate urbană, mai compactă decât un automobil obișnuit de segment A. Cu două uși, proporții miniaturale și aproape fără spații de depozitare, ForTwo putea fi parcat aproape oriunde. Mașina era, practic, la fel de lungă cât este lățimea unui SUV mare din 2026.
După ce Smart a fost revigorat prin preluarea de către Geely, compania a lansat o serie de crossovere, inclusiv modelele #4 și #5 de dimensiuni mai mari. Mulți, însă, își aminteau de unde a pornit compania, iar Smart a primit critici în mediul online pentru că ar fi uitat „de unde a plecat”. Cu noul Smart #2 electric, însă, producătorul a revigorat imaginea vechiului ForTwo, iar Mercedes-Benz, care încă deține o participație în Smart, a condus direcția de design.
Acest lucru este vizibil, noul model, prefațat de Smart Concept #2, păstrând liniile vechiului ForTwo, deși este puțin mai agresiv. Mașina originală a fost produsă de-a lungul a trei generații, din 1998 și până în 2024. Cea de-a treia generație, lansată în 2014, a avut și o versiune 100% electrică, Smart EQ Fortwo care a fost lansat în 2017. Generația a treia, co-dezvoltată cu Renault, era înrudit cu Renault Twingo, dar și cu versiunea cu patru uși Smart ForFour. Motorizarea era pe benzină, fie 0,9 litri turbo sau 1,0 litri aspirat, ambele variante cu trei pistoane. Varianta electrică avea un motor de 60 kW, adică 80 de cai putere, aproape la fel de mult ca motorul turbo (89 cai putere), în timp ce cel aspirat avea 71 cai putere.
Ce performanțe și ce autonomie va avea noul Smart #2

Noul model electric folosește arhitectura „Electric Compact Arcitechture” a celor de la Geely, iar autonomia în regim mixt va fi de circa 300 de kilometri - deci mai bună decât a Daciei Spring. Atât modelul autohton, înrudit cu noul Twingo, cât și Smart #2, vor fi prezentate cu ocazia Salonului Auto de la Paris din octombrie. Oficialii Smart susțin că bateria modelului #2 se va încărca de la 10% la 80% în doar 20 de minute.
Cu o lungime de doar 2.792 mm, conceptul #2 este cu aproximativ 100 mm mai lung decât generația anterioară Fortwo, ceea ce îi va permite versiunii de serie, care probabil va fi la fel de mare, să își recapete poziția de cea mai scurtă mașină electrică de serie de pe piață, fiind cu aproape un metru mai scurtă decât Fiat 500e.
Orice vehicul mai mic, precum Citroën Ami sau Micro Microlino, este încadrat oficial în categoria cvadriciclurilor. Dimensiunile compacte permit și un cerc de bracaj de doar 6,95 metri. Constructorul a transmis și că noul Smart #2 va fi mai bine echipat decât vechiul ForTwo, ceea ce sugerează că va fi și mai scump. Mașina va avea și câteva soluții neobișnuite în habitaclu.

Utilizarea generoasă a pielii, suprafețele translucide și vopseaua bicoloră în nuanțe de auriu ar trebui să contribuie la un aspect mai premium, arată sursa citată. Un element deosebit este renunțarea la scaunele față tradiționale în favoarea unei banchete, cum vedem la Microlino. Potrivit Smart, această soluție permite obținerea unui spațiu interior suplimentar.
Deocamdată, Smart nu a anunțat dacă intenționează să alungească viitorul #2 și să adauge o banchetă spate pentru a crea un succesor al modelului ForFour. Un astfel de model ar oferi mărcii o prezență în segmentul tot mai competitiv al mașinilor electrice de clasă mică (supermini), adică ar putea rivaliza inclusiv cu Twingo și Spring. De asemenea, nu știm ce baterie va avea noul model, nici ce performanțe. Cel vechi avea 80 de cai putere, 160 Nm și o baterie de 17,6 kWh litiu-ion.