Parcare supraetajată la Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni: S-au strâns opt oferte. Care este valoarea lucrărilor

Sursă foto: CNAB

Parcare supraetajată la Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni: S-au strâns opt oferte. Care este valoarea lucrărilor

Cuprins Articol:
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a primit opt oferte pentru construcţia unei noi parcări "Long Term", cu patru niveluri şi 795 de locuri pentru staţionare, a anunţat CNAB.

Ce companii vor să construiască noua parcare supraterană de la Aeroportul Otopeni

Noua parcare va fi amplasată în proximitatea staţiei CFR "Aeroport Henri Coandă", cu ieşiri directe la drumul spre DN1. Accesul pasagerilor spre parcare se va realiza prin reţeaua de drumuri interioare ale aeroportului, terenul aflându-se în apropierea sensului giratoriu.

Pentru reducerea timpului de execuţie a lucrărilor, Compania Aeroporturi Bucureşti poate solicita ca execuţia anumitor categorii de lucrări să se deruleze în regim de 24 de ore, iar constructorul trebuie să aibă în vedere un program de lucru inclusiv pe timp de noapte şi în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precizează sursa citată. Parcarea se va realiza în termen de maximum 2 ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor iar valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 12 milioane euro.

Participanţii la licitaţie sunt: 

  • Construcţii Erbaşu, cu subcontractanţii Schindler România, Coneco România şi Rasirom; 
  • Drum Asfalt, cu subcontractanţii Civitas Systems, Daclim Hvac, Electromontaj Carpaţi, Schindler România, Precon Transilvania; 
  • DAS; 
  • Asocierea Bedamiro Holding Parcari Construct, AR.CO Lavori Societa Cooperativa Consortile, Aduro, ITI Impresa Generale, Specialist Consulting, Steeforth Consult, Eurocerad International; 
  • Hyatt Development 2011, F&R - E2K Facility and Renovation, Energo AG, Quattro Engineering Solutions, Schindler Romania, Altimate, MHT Experience; 
  • Concelex, Drum Concept, Electrical Integration Systems, Kleeman Lift, EZ Project AG; 
  • Băiculescu Construct, Premium Lift Distribution, Altimate, Hidro Top Construct; 
  • Consola Grup Construct , RO Construct Center, Smart Electrical Solutions, Emes Engineering, Altimate, Schindler Romania, Avyan Proiect, Cominvest.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a mai precizat că, în perioada imediat următoare, se va da în folosinţă o parcare cu 4 niveluri şi o capacitate de 1.019 locuri, care se află în apropierea clădirii "Sosiri".

Valoarea lucrărilor, estimată la 63 mil. lei de CNAB

„Pentru reducerea timpului de execuţie a lucrărilor, Compania Aeroporturi Bucureşti poate solicita ca execuţia anumitor categorii de lucrări să se deruleze în regim de 24 de ore, iar constructorul trebuie să aibă în vedere un program de lucru inclusiv pe timp de noapte şi în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale", se arăta într-un comunicat din aprilie, când proiectul a fost publicat de CNAB.

Proiectul face parte din programul de modernizare a Aeroportului "Henri Coandă", iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost data de 10 iunie 2026. CNAB a iniţiat demersurile pentru construirea altor parcări, precum şi pentru modernizarea şi consolidarea parcării etajate "Sosiri". 

Personalizate pentru tine