Range Rover are o platformă nouă și o mașină special pentru ea

Range Rover va inaugura noua arhitectură EMA prin lansarea lui GT, cel de-al patrulea model din gama actuală a mărcii de când grupul Jaguar Land Rover a decis ruperea modelelor Land Rover în familii independente. Mașina va debuta în versiune pur electrică, dar alternative hibride vor fi oferite pe parcurs.
După luni de zile în care presa a surprins prototipuri în teste, Land Rover a confirmat că mașina nu va înlocui direct SUV-ul Velar, ci va fi mai lung, dar și mai puțin înalt. Practic, se va apropia de dimensiunile unui Range Rover Sport, dar garda la sol va fi mult mai mică, amintind de un shooting brake. Între timp, Velar va continua cu aceleași opțiuni de propulsie și design și în viitor.
Plafonul ca de coupe și profilul de mașină mică fac din GT cel mai radical Range Rover din istorie, dar aerodinamica îmbunătățită ar trebui să fie sinonimă cu o autonomie mai bună pentru ceea ce va fi primul EV din portofoliul Range Rover - înainte ca tehnologia să ajungă pe SUV-urile tradiționale. Inițial, compania plănuia să vină cu un model electric pe coordonatele clasice, sub denumirea Range Rover EV, dar acel model a fost amânat în mai multe rânduri și pare, acum, că va sosi după Range Rover GT.
O alternativă mai sportivă la BMW iX3, cu un preț competitiv

Față de SUV-urile electrice compacte din noul val așa cum este BMW iX3, Mercedes-Benz GLC și Volvo EX60, Range Rover GT ar trebui să fie mai jos, mai rafinat și mai performant, deși prețul va fi „surprinzător de competitiv”, conform reprezentanților companiei, scrie Autocar.
Interiorul modelului GT dezvăluie direcția viitoarelor Range Rover-uri. Acesta preia stilul „reducționist” inițiat odată cu versiunile facelift ale gamei actuale, dar prezintă o arhitectură mai deosebită, care introduce elemente noi și moderne, cum ar fi un panou de instrumente poziționat sus, un afișaj central mare, orientat pe orizontală, și materiale care nu se bazează pe piele, ca dotare standard.
Asta înseamnă că există puține comenzi fizice, selectorul pentru PNRD mutându-se pe o manetă de pe coloana de direcție ca la alte mărci și comenzile de climatizare transformându-se în opțiuni accesibile prin sistemul de inftaoinment. Totuși, aceasta va rula pe un software nou, complet diferit de cel din mașinile actuale și promițând un „user interface journey” scurt, adică nu va trebui să „sapi” prin meniuri când vrei să dai drumul la A/C. Consola centrală este prezentată ca o suprafață plană, dar se va deschide pentru a dezvălui suporturi pentru pahare și compartimente de depozitare.
Datorită arhitecturii gândite pentru mașini electrice, spațiul pentru picioare pentru cei de pe banchetă ar trebui să fie comparabil cu cel al unui Range Rover de dimensiuni normale, în timp ce un acoperiș din sticlă pe toată lungimea plafonului va crește suprafața vitrată totală. Accesul în spate și spațiul pentru cap se pare că sunt foarte confortabile, în ciuda liniei înclinate a acoperișului.
GT va fi prima mașină care va utiliza noua platformă EMA pentru modelele Land Rover și Range Rover de dimensiuni mai mici și medii. Se așteaptă ca a doua mașină bazată pe arhitectura EMA să fie noul Defender Sport, o versiune mai mică și mai accesibilă a modelului emblematic 4x4 al Land Rover. Este așteptat ca acesta să înlocuiască, practic, Discovery Sport și, eventual, Range Rover Evoque.