Efectul CCR pentru dobânzile țării: Românii se împrumută mai ieftin, dar cei obișnuiți cu dobânzi „seducătoare” la titluri de stat pierd

Sursǎ foto: Christian Badescu / Shutterstock

Efectul CCR pentru dobânzile țării: Românii se împrumută mai ieftin, dar cei obișnuiți cu dobânzi „seducătoare” la titluri de stat pierd

Cuprins Articol:
Decizia CCR privind reforma pensiilor speciale a adus una dintre cele mai bune vești pentru deficitul României: țara noastră se împrumută la cele mai mici dobânzi din ultimii doi ani. Acest lucru arată că investitorii străini au încredere în România, în ciuda recesiunii tehnice raportate. Totuși, nu doar ministrul Finanțelor se bucură de scăderea dobânzilor, ci și românii cu credite: acest lucru va conduce la reducerea dobânzilor pe care le oferă băncile.

După anunțul ministrului Finanțelor, indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 5,78% pe an, de la 5,79% pe an în ședința precedentă. La începutul lui 2025, indicele ROBOR era 5,92%.

De ce vor scădea dobânzile oferite de bănci?

Conform specialistului Andrei Perianu, dobânzile titlurilor de stat, cu care se împrumută România, influențează direct ratele aplicate de bănci. Totodată, expertul observă că băncile anticipau aceste scăderi, motiv pentru care au lansat deja oferte de credite cu dobândă fixă de 4,8%.

„Dobânzile la împrumuturile statului, titluri de stat, influențează și dobânzile pentru împrumuturile populației, cum ar fi creditele ipotecare. Acum, scăderea dobânzilor la titlurile de stat ajută și creditele ipotecare să devină mai accesibile pentru cei care își caută o casă. Cred că era mai predictibil ca ne vom împrumuta mai ieftin în viitor. Băncile au anticipat de ceva timp și propun oferte cu dobândă fixă de 4,8% pentru achiziția unei locuințe”, explică economistul Andrei Perianu, fondator Bankata.

Cine suferă după decizia CCR? Investitorii „comozi” care mizau pe titluri de stat cu randamente mari

Fenomenul de scădere a dobânzilor este pozitiv pentru economia românească, mai ales în contextul în care guvernul urmărește creștere economică. Totuși, „pierzătorii” sunt românii obișnuiți cu randamente atractive provenite din titlurile de stat.

„Dobânzile mari pentru titlurile de stat din ultimii ani au fost prea seducătoare pentru toți banii din piață. De ce să mai faci orice fel de investiție productivă când poți aștepta și încasa o dobândă mare? Acum pare că lucrurile se schimbă și mulți bani vor migra către alte tipuri de investiții”, spune Andrei Perianu.

De ce scăderea dobânzilor la titlurile de stat pentru populație este o veste bună pentru economie?

Dobânzile titlurilor de stat Fidelis ar putea să scadă și în acest an, după ce, în 2025, acestea au scăzut sau au fost înghețate. Fenomenul de scădere a acestor dobânzi este o veste bună pentru economia României: vine pe fondul în care țara noastră anunță un deficit bugetar mai mic, deci, practic, devine un jucător mai ieftin de împrumutat pe piața externă.

Întrebat de wall-street.ro dacă scăderea deficitului bugetar va duce la scăderea dobânzilor, Ștefan Nanu, șeful Trezoreriei, a răspuns:

Da, așteptările sunt pe toate curbele României să se ajusteze în jos. Deci toate costurile de finanțare ale statului, pe ajustarea aceasta fiscală, vor scădea. Dacă ne uităm de la începutul anului până azi, vedem deja o reducere a randamentelor (n.red. titlurilor de stat), probabil, comparativ cu alte țări, mai bună pentru România. Factorii globali influențează, dar inflația contează mult pentru curba în lei”, spune Nanu.

 

Personalizate pentru tine