Pentru a participa, tinerii trebuie să își înroleze cardul aferent Pachetului Dinamic în Google Wallet sau Apple Wallet și să facă cel puțin cinci plăți prin intermediul portofelului digital, fiecare în valoare de minimum 20 de lei, potrivit Exim Banca Românească.
Ce condiții trebuie să îndeplinească tinerii pentru bursele de 8.000 de lei
Campania se adresează atât clienților care dețin deja Pachetul Dinamic, cât și celor care îl achiziționează în perioada 1 septembrie - 30 octombrie 2026.
Condiția pentru înscrierea la tragerea la sorți este înrolarea cardului în Google Wallet sau Apple Wallet și efectuarea a cel puțin cinci plăți cu portofelul digital. Fiecare dintre cele cinci tranzacții trebuie să aibă o valoare de minimum 20 de lei.
Clienții noi care efectuează cele cinci tranzacții în termen de o lună de la achiziția pachetului primesc, de asemenea, un bonus de 150 de lei, virat direct în cont.
Participanții își pot dubla șansele la tragerea la sorți dacă deschid și un Cont de Economii în perioada campaniei. În acest caz, aceștia primesc o participare suplimentară la extragere, potrivit băncii.
Câștigătorii vor primi câte 1.000 de lei pe lună, timp de 8 luni
Cei 10 câștigători urmează să fie desemnați pe 16 noiembrie 2026.
Fiecare bursă are o valoare netă totală de 8.000 de lei, însă suma nu va fi plătită integral într-o singură tranșă. Bursa va fi virată lunar în contul deschis la Exim Banca Românească, câte 1.000 de lei pe lună, timp de 8 luni consecutive.
Pachetul Dinamic include un cont curent în lei și un card de debit, iar pentru clienții cu vârste de peste 18 ani oferă și servicii de Internet/Mobile Banking. Pachetul mai include un Cont de Economii, posibilitatea efectuării plăților cu telefonul prin Google Pay și Apple Pay și plăți instant.
Potrivit informațiilor transmise de bancă, Pachetul Dinamic este oferit fără costuri.