Iranul pregătește noi restricții în strâmtoarea Ormuz și amenință SUA cu un răspuns „mai intens”

Sursă foto: Shutterstock.com

Iranul pregătește noi restricții în strâmtoarea Ormuz și amenință SUA cu un răspuns „mai intens”

Cuprins Articol:
După o nouă serie de atacuri reciproce, în special pe mare în ultimele zile şi mai ales în strâmtoarea strategică Ormuz, Iranul a ameninţat Statele Unite cu un răspuns "mai intens", relatează AFP.

Traficul maritim prin Ormuz este puternic afectat

Dacă luna august a fost marcată de o scădere vizibilă a atacurilor, ostilităţile au fost reluate pe data de 30, la iniţiativa Washingtonului. Teheranul a răspuns prin ţintirea vecinilor săi, aşa cum a făcut de la începutul conflictului declanşat de o ofensivă americano-israeliană la sfârşitul lunii februarie.

Totuşi, începând de vineri, cele două tabere se atacă în special pe mare în regiunea Golfului, unde traficul maritim este în continuare extrem de redus, din cauza blocării strâmtorii Ormuz de către Teheran şi a blocadei maritime americane impuse în replică porturilor iraniene.

O nouă "zonă interzisă" va fi declarată acolo "în următoarele zile" 

Ca semn al înăspririi poziţiilor, o nouă "zonă interzisă" va fi declarată acolo "în următoarele zile", a anunţat secretarul Consiliului suprem al securităţii naţionale iraniene, Mohsen Rezaei.

Aceasta "va începe de la linia de blocadă a marinei americane şi va include sectoare din Golf", a precizat el. "Orice navă care intră în această nouă zonă va fi inclusă pe o listă de sancţiuni", a mai spus Mohsen Rezaei la televiziunea de stat.

 

Personalizate pentru tine