Opinie realizată și semnată de Cristian I. Popa, CFA, membru al Consiliului de administrație al BNR. Opinia prezentă îi aparține autorului și nu reprezintă poziția Băncii Naționale a României.
România este un șantier.
Și asta este bine.
Deși România traversează o criză politică prelungită, se mai întâmplă și lucruri bune. După ani în care lipsa infrastructurii a fost unul dintre cele mai vizibile obstacole pentru economie, dar și pentru traiul de zi cu zi, vedem, în sfârșit, proiecte mari care avansează simultan. România avea și are în continuare nevoie de o rețea modernă de autostrăzi, căi ferate, capacități energetice și infrastructură digitală.
În contextul actual de încetinire a activității economice, investițiile sunt, de altfel, unul dintre puținele motoare economice care au continuat să funcționeze și chiar să accelereze.
În anul 2025, formarea brută de capital fix a reprezentat 25,6% din PIB, cu peste patru puncte procentuale peste media Uniunii Europene. Din perspectiva ratei de investire, România s-a situat pe locul al treilea în UE, după Cehia și Croația. Deloc rău.
Este o performanță care merită remarcată în contextul consolidării fiscale. Acumulările de capital fix au crescut cu 3,4% în 2025 și au contribuit cu aproape un punct procentual la dinamica PIB real. Într-un an dificil, investițiile au rămas un sprijin important pentru economie.
Formarea brută de capital fix nu înseamnă doar investițiile statului și nici doar autostrăzi. Indicatorul cuprinde investițiile întregii economii în active utilizate pe termen lung: clădiri, infrastructură, utilaje, echipamente, mijloace de transport, software etc. Cu alte cuvinte, măsoară ce construim astăzi pentru a avea și produce mai mult mâine.
O economie aflată în proces de convergență nu se poate baza doar pe consum. Consumul fără producție duce către îndatorare, o poveste ce nu are cum să aibă final fericit. Acumularea de capital și creșterea productivității sunt însă soluțiile.
Totuși, o rată ridicată de investire este un avantaj numai dacă investițiile sunt făcute pe criterii de eficiență și performanță. Doar acele investiții cu multiplicator mare ne vor duce spre prosperitate. Nu orice cheltuială de capital generează automat dezvoltare. Încă un rând de borduri nu ne va face mai prosperi. Avem desigur nevoie de autostrăzi, dar nu de autostrăzi către nicăieri. Asta ca idee, nu cred însă că este cazul pentru autostrăzile actuale în construcție. O investiție publică bună atrage ulterior investiții private, crowding-in în limbajul economiștilor, reduce costurile firmelor, conectează regiuni și face posibile activități economice care înainte nu erau posibile sau rentabile.
În 2025, investițiile publice au fost impulsionate de absorbția mai puternică a fondurilor europene, care a compensat restrângerea finanțării din surse naționale. Este încă o dovadă a importanței apartenenței României la Uniunea Europeană. Când vine vorba de fondurile europene, îmi place să folosesc analogia cu undița vs. pește. Trebuie văzute ca undițe.
De asemenea, competiția pentru capital devine tot mai intensă. Energia, infrastructura, apărarea, inteligența artificială și reindustrializarea necesită cantități uriașe de capital. Iar capitalul curge acolo unde e tratat mai bine și rămâne acolo unde este bine primit, caută randament, dar caută și încredere. Deși consolidarea fiscală este cât se poate de reală, și avansează, o țară în criză politică prelungită nu inspiră încredere. Întâmplarea cu Fitch ar trebui să ne spună multe.
Faptul că România investește astăzi peste media europeană este un punct de plecare foarte bun. Următoarea provocare este să obținem cât mai multă dezvoltare din fiecare leu investit.
