Tot mai multe școli la nivel global își schimbă radical modelul educațional. Genesis College este una dintre ele.
Gândiți-vă la copilul dumneavoastră peste zece ani și la persona în care se va transforma. Nu într-o sală de clasă, ci într-o sală de ședințe sau într-un laborator de cercetare. Ori la un interviu pentru universitatea pe care și-a dorit-o sau la un interviu de angajare.
În fața lui se află oameni care gândesc diferit, provin din culturi diferite și contestă argumentele pe care el le aduce. Nimeni nu este interesat dacă poate reproduce perfect o lecție învățată pe de rost. Toți vor să vadă dacă cel din fața lor poate analiza, argumenta, colabora și lua decizii într-un context nou.
Aceasta este, de fapt, întrebarea pe care orice părinte ar trebui să și-o pună în prezent.
Pentru ce lume îl pregătește școala? Pentru cea de ieri sau pentru cea în care va trăi mâine?
Modelul care a funcționat zeci de ani începe să dispară. Educația tradițională a construit generații de profesioniști excepționali. A format medici, ingineri, cercetători și specialiști remarcabili, oferindu-le disciplină și o bază solidă de cunoștințe.
Însă economia pentru care acel model a fost creat se schimbă într-un ritm fără precedent.
Raportul Future of Jobs publicat de World Economic Forum din 2023 identifică printre cele mai importante competențe ale următorilor ani, până în 2027: gândirea analitică, creativitatea, adaptabilitatea, reziliența, curiozitatea și capacitatea de a învăța continuu. Sunt abilități care nu se dezvoltă prin memorare sau printr-o experiență de învățare unde elevul are doar rol de ascultător, ci prin experiențe autentice de învățare. Iar aici apare una dintre cele mai importante schimbări din educația internațională.
David Perkins, cercetător în cadrul Project Zero de la Harvard și unul dintre cei mai citați specialiști în educația contemporană, vorbește despre ceea ce el numește „cunoaștere inertă” (inert knowledge): informații și proceduri pe care elevii le pot reproduce la cerere, dar pe care nu le pot transfera, aplica sau dezvolta în contexte reale.

Cum arată o clasă în care elevii învață să gândească, nu doar să răspundă
La Genesis College, liceul funcționează în cadrul programelor International Baccalaureate (IB) – MYP & DP, iar accentul se mută de la acumularea informației către modul în care aceasta este folosită.
Într-o oră de istorie, elevii nu primesc pur și simplu de la profesor informația despre Primul Război Mondial. Ei analizează scrisori autentice ale soldaților, telegrame diplomatice, articole de presă din acea perioadă și își construiesc propriile concluzii, pe care, apoi, trebuie să le susțină argumentând în fața colegilor care au ajuns, probabil, la concluzii diferite. Rolul profesorului este să creeze cadrul acestei provocări intelectuale, să pună întrebarea potrivită la momentul potrivit și să-i ajute pe elevi să înțeleagă de ce un argument este sau nu convingător.
În cadrul orelor de știință, experimentul nu este unul al cărui rezultat să fie deja cunoscut. Elevii formulează ipoteze, proiectează metoda de lucru, testează, greșesc, reiau procesul și învață exact ceea ce face un cercetător în lumea reală.
La matematică, formulele nu sunt exerciții abstracte. Ele devin instrumente reale pentru a modela situații economice, investiții, evoluția populației sau structura financiară a unor sisteme energetice, astfel elevii înțeleg partea abstractă a matematicii are un scop concret, pe care îl pot observa, analiza și îl pot pune sub semnul întrebării.
Profesorul nu oferă doar răspunsuri, ci îi provoacă să adreseze întrebări relevante.

Colaborarea, noua competență-cheie
Una dintre cele mai frecvente întrebări ale părinților este dacă lucrul în echipă nu îi avantajează doar pe elevii mai puțin implicați. În realitate, în programele IB colaborarea este atent structurată și presupune o interdependență atent construită. Fiecare elev are responsabilități clare, contribuția fiecăruia este evaluată individual, iar succesul echipei depinde de implicarea tuturor.
Cercetările realizate de Amy Edmondson privind conceptul de psychological safety (siguranță psihologică) arată că premisele unei colaborări autentice sunt bine definite și pot fi învățate.
Astfel, elevii învață poate cea mai valoroasă abilitate pentru viitorul lor profesional: cum să-și susțină ideile fără agresivitate, cum să accepte opinii diferite și cum să transforme dezacordul într-o conversație productivă.
Mulți dintre noi considerăm aceste calități simple trăsături de personalitate. În realitate, ele pot fi dezvoltate sistematic prin experiențele de învățare specifice programelor IB MYP și DP.
Într-o lume internațională, unde proiectele reunesc oameni din București, Berlin, Singapore sau New York, capacitatea de a naviga cu încredere intelectuală într-un asemenea mediu și de a manifesta o curiozitate autentică față de perspectivele celorlalți va valora mai mult decât orice notă obținută vreodată în școală.

Inteligența artificială schimbă regulile jocului
Apariția instrumentelor bazate pe inteligență artificială obligă școala să-și redefinească misiunea. Astăzi, un model AI poate rezuma sute de pagini în câteva secunde, poate genera rapoarte complexe și poate răspunde instantaneu la întrebări care altădată necesitau ore întregi de documentare. În acest context, valoarea unui absolvent nu mai stă în cantitatea informației memorate. Diferența este creionată de discernământul, gândirea critică și capacitatea de a formula întrebările potrivite. Într-o lume în care informația este la un click distanță, adevărata valoare a educației presupune formarea caracterului și dezvoltarea capacității de a înțelege și de a acționa cu responsabilitate. Cu alte cuvinte, le oferă instrumentele de a lua decizii informate și a contribui cu sens la o lume în continuă dezvoltare.
La Genesis College, tehnologia este ea însăși un instrument al învățării. În fiecare lecție, elevii sunt îndrumați să folosească inteligența artificială cu discernământ: să pună întrebări decisive și să verifice permanent sursele pentru a recunoaște un răspuns între un răspuns bine argumentat și unul care doar pare convingător. În educație, adevărata valoare provine din abilitatea elevului de a evalua critic relevanța informației pentru contextul în care învață și ia decizii.
Profesorii rămân cea mai importantă resursă
Oricât de performante ar fi curriculumurile – național & internațional - succesul lor depinde de oamenii care îl pun în practică. Un profesor care predă în programele IB nu este doar un specialist în disciplina sa. Este un mentor care știe când să provoace elevul, când să-l lase să greșească și când să transforme o întrebare neașteptată într-o lecție memorabilă. Cu alte cuvinte, profesorul trebuie să aibă ceea ce am putea numi o flexibilitate intelectuală și personală pe care nu orice cadru didactic experimentat o deține. Trebuie să fie dispus să lase lecția să evolueze într-o direcție neașteptată.
Să poată spune, fără teamă: „Nu știu. Hai să descoperim împreună.”
Poate cea mai bună întrebare pe care un părinte o poate adresa atunci când vizitează un liceu este:„Ce vă place cel mai mult la meseria dumneavoastră?”
Răspunsul profesorului spune adesea mai multe decât orice prezentare instituțională. Cadrul didactic care răspunde:„Îmi place când un elev mă surprinde”, predă într-un mod fundamental diferit de cel care spune:„Îmi place că elevii mei obțin rezultate foarte bune la evaluări.”
Ambele răspunsuri au valoarea lor.
Însă doar unul dezvoltă în mod constant tipul de gândire de care copilul dumneavoastră va avea nevoie în viitor.
Alegerea unui liceu nu mai înseamnă doar rezultate la examene
Rezultatele educaționale, admiterile la universități prestigioase și clasamentele rămân importante. Însă ele nu spun întreaga poveste.
În încheiere, aș vrea să revin la o distincție făcută de Michael Fullan între școlile eficiente și școlile cu adevărat transformatoare.
Școlile eficiente obțin rezultate foarte bune în cadrul sistemului actual.
Școlile puternice schimbă ceea ce este capabil să facă un elev mult timp după ce a absolvit.
Cei mai mulți părinți caută, în mod firesc, școli eficiente. Se uită la rezultatele de la examene, la admiterea la universități și la poziția în clasamente. Toate acestea sunt criterii importante și oferă încredere.
Însă, dacă ați citit până aici, bănuiesc că vă preocupă ceva ce este mai profund și mai greu de măsurat și anume: care școală va modela felul în care copilul dumneavoastră va gândi, nu doar care școală obține cele mai bune rezultate.
Întrebările esențiale pe care un părinte și le poate adresa ar fi:
- Ce fel de adult va deveni copilul meu după cei patru ani de liceu?
- Va ști să ia decizii când nu există un răspuns evident?
- Va avea curajul să-și susțină ideile?
- Va putea învăța continuu într-o lume care se schimbă mai repede decât orice programă școlară?
Acestea sunt competențele pe care Genesis College își propune să le formeze prin filozofia International Baccalaureate.
Copilul dumneavoastră mai are aproximativ un deceniu de educație formală în față. În acest timp, școala îi poate construi o relație autentică cu propria gândire, una bazată pe curiozitate, reziliență și încredere intelectuală.
Sau îl poate pregăti doar să funcționeze într-un sistem care deja se schimbă mai lent decât lumea pentru care încearcă să-l pregătească.
Faptul că vă puneți aceste întrebări înseamnă că sunteți deja pe drumul cel bun.
Iar, uneori, totul începe cu întrebările potrivite.
Informații despre admitere și programarea vizitelor găsești pe www.genesis.ro .
Autor: Alexandra Petrescu, Coordonator DP @ Genesis College