Consumul este mutat în orele cu producție solară ridicată
"Nepi Rockcastle implementează, în centrele comerciale din portofoliul local, măsuri de optimizare a consumului de energie, adaptate fiecărei proprietăţi. Primele implementări au avut loc la Promenada Bucureşti şi Mega Mall, prin ajustarea funcţionării sistemelor de climatizare pentru o utilizare mai echilibrată a energiei disponibile pe parcursul zilei", se menţionează în comunicat, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, prin aceste măsuri, centrele comerciale contribuie la reducerea presiunii asupra sistemului energetic naţional în orele de vârf.
"Doar la Mega Mall, optimizarea consumului a redus solicitarea reţelei cu aproximativ 4 MW pe zi, prin alinierea la intervalele cu producţie solară ridicată. Iniţiativa este susţinută de investiţiile Nepi Rockcastle în infrastructura proprie de energie regenerabilă, inclusiv panouri fotovoltaice, şi de soluţiile de eficienţă energetică implementate la nivelul centrelor comerciale din Grup. Temperaturile interioare vor fi monitorizate permanent pentru menţinerea confortului clienţilor", se mai arată în document.
Măsurile vor fi extinse și la alte malluri
Nepi Rockcastle continuă extinderea acestor măsuri în portofoliu, în funcţie de profilul de consum, capacitatea sistemelor tehnice şi disponibilitatea energiei regenerabile, precizează sursa citată.
Compania este proprietar de centre comerciale listat la bursă din Europa şi are un portofoliu de 8,2 miliarde de euro în opt ţări din regiune.