520 de kilograme de alimente care erau depozitate neconform au fost retrase de la consum
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), Horia Constantinescu, a informat, miercuri, că pe lângă patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 100.000 de lei, CJPC a propus suspendarea activităţii în blocul alimentar pentru o perioadă de şase luni.
Totodată, peste 520 de kilograme de alimente care erau depozitate neconform au fost retrase de la consum.
„Am lăsat la latitudinea lor să ceară fie banii plătiţi pentru mâncare, fie sumele aferente întregului sejur"
"Am dispus rambursarea către consumatorii spitalizaţi şi către aparţinătorii/membrii grupului a sumelor încasate de la aceştia. Pentru ceilalţi, am lăsat la latitudinea lor să ceară fie banii plătiţi pentru mâncare, fie sumele aferente întregului sejur", a mai spus reprezentantul CJPC Constanţa.
Un număr de 58 de persoane cazate la un hotel din staţiunea Saturn, printre care 11 minori, au fost evaluate medical, în noaptea de marţi spre miercuri, iar şase au fost transportate la spital, după ce s-au simţit rău.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", situaţia de la operatorul economic din Saturn a fost semnalată printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie.
Au fost trimise în zonă o autospecială de stingere, trei autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, trei microbuze, o ambulanţă SMURD şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa.