Moscova susține că avertismentul rămâne valabil
"Vreau să reiterez că recomandarea făcută întregului corp diplomatic şi cetăţenilor străini din Kiev de a evacua din cauza atacurilor sistematice şi constante ale forţelor armate împotriva infrastructurii militare a Ucrainei nu pierde în valabilitate, ci dimpotrivă", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Primul astfel de avertisment a fost emis în ajunul zilei de 9 mai, când Ministerul de Externe rus a avertizat asupra unui "atac de represalii inevitabil" în cazul în care Kievul ar ataca Moscova în ziua paradei militare care marca cea de-a 81-a aniversare a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste.
Şi cu acel prilej Zaharova le-a cerut diplomaţilor străini să părăsească urgent capitala ucraineană.
Rusia a anunțat o campanie de bombardamente asupra Kievului
La sfârşitul lunii mai, comandamentul militar rus a anunţat o campanie de bombardamente împotriva centrelor de comandă şi a complexelor militar-industriale din Kiev, informaţie transmisă de ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, omologului său american, Marco Rubio.
Atunci, ministrul rus a atras atenţia şi asupra unei noi recomandări a Ministerului de Externe al ţării sale privind evacuarea diplomaţilor şi a altor străini din Kiev.
Rusia şi-a intensificat atacurile împotriva capitalei ucrainene în ultimele săptămâni, soldate cu moartea a zeci de civili, în timp ce duminică Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că se pregăteşte să lanseze o campanie de atacuri împotriva instalaţiilor energetice din Ucraina.