Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, din nou sub lupa procurorilor. Percheziții într-un nou dosar? Informații de ULTIMĂ ORĂ<br>

sursă foto: shutterstock

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, din nou sub lupa procurorilor. Percheziții într-un nou dosar? Informații de ULTIMĂ ORĂ

Procurorii DNA au făcut în această dimineață percheziții la sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) din București. Anchetatorii au deschis un nou dosar, separat de cel în care fosta șefă a ONJN, Odeta Nestor, a fost plasată în arest la domiciliu, potrivit informațiilor Libertatea. Reamintim că măsura arestării preventive a Odetei Nestor, stabilită de Tribunalul București pe 17 iunie, a fost anulată de Curtea de Apel București pe 29 iunie.

Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc din București, din nou sub lupa procurorilor

  • Deocamdată nu sunt cunoscute detalii exacte despre acest nou dosar care implică presupuse fapte de mită. Urmează audieri la sediul DNA.

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este autoritatea înființată în 2013 cu rolul de a reglementa, supraveghea și controla activitățile din domeniul jocurilor de noroc. Scopul este diminuarea evaziunii fiscale în acest sector și creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat. ONJN este în subordinea Guvernului României, potrivit site-ului instituției.

 Surse G4Media susțin că procurorii DNA au descins, în această dimineață, la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, iar perchezițiile ar putea avea legătură cu o sesizare făcută de Curtea de Conturi în urma unor controale făcute la ONJN în 2024.

Sursa citată susține că auditul Curții de Conturi ar fi descoperit mai multe probleme în activitatea oficiului, și a cerut recuperarea a peste 78 milioane lei doar pentru anii 2022-2023, diferențe de taxe de autorizare nedeclarate, conform documentelor de la Curtea de Conturi. 

UPDATE. Prima reactie a sefului ONJN dupa perchezitiile DNA

Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) trebuie să funcţioneze cu toleranţă zero faţă de faptele de corupţie, iar în prezent este o anchetă în curs care vizează patru funcţionari din Direcţiile control şi autorizări, a afirmat preşedintele instituţiei, Vlad-Cristian Soare, într-o declaraţie transmisă, miercuri, AGERPRES.

"E un pas important şi necesar pentru a avea o instituţie credibilă. Pentru mine, prioritară este integritatea instituţiei. ONJN trebuie să funcţioneze cu toleranţă zero faţă de faptele de corupţie, motiv pentru care în ultimele luni au fost demarate o serie de anchete pe care le-am comunicat public, anchete ce au fost realizate cu sprijinul compartimentului de control intern si care au dus la sesizarea organelor de urmărire penală. Dacă pe parcursul derulării acestora au existat persoane sau funcţionari publici care au încercat să le stopeze sau care nu şi-au îndeplinit atribuţiile corespunzător, responsabilitatea va fi stabilită de organele competente. Este o anchetă în curs care vizează patru funcţionari din direcţiile control şi autorizări, însă nu pot oferi detalii despre elementele din dosar sau despre aspecte care pot afecta desfăşurarea anchetei, dar vă asigur că ONJN cooperează cu organele de urmărire penală şi va oferi tot sprijinul necesar pentru aflarea adevărului", a menţionat Soare, pe fondul percheziţiilor pe care DNA le derulează la sediul ONJN.

Potrivit sursei citate, a fost demarat un proces de reorganizare instituţională, având ca fundament criteriul de integritate, "iar această acţiune nu face decât să îmi confirme că suntem pe drumul corect".

Personalizate pentru tine