Cod galben de vânt în opt județe
În judeţele marcate cu Cod galben, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h.
Totodată, meteorologii au prelungit până vineri, 16 octombrie, informarea de intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la altitudini mai mari de 1500 m.
Astfel, temporar vor fi intensificări ale vântului, miercuri, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, estul Munteniei şi izolat în sudul Banatului, cu viteze la rafală în general de 45...55 km/h, iar joi şi vineri, local, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei şi izolat în restul teritoriului (viteze de până la 40...50 km/h).
În zona montană înaltă, în special a Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură, vor fi rafale de 60...80 km/h.
Lapoviță și ninsoare la munte până vineri
La altitudini mari, în general de peste 1500 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali. Pe tot intervalul se va depune strat de zăpadă în general de 5...15 cm.
Vremea se va menţine rece pentru această perioadă, notează ANM.