Provocările pentru un producător local din industria cărnii de porc sunt multiple, punctează Costin Marinache, business manager al Măcelăriei Ghiță, afacere deținută de familia sa. Pornind de la incertitudinea economică și politică de la nivel național, cât și de la nivel internațional, până la procentul ridicat al importurilor de carne de porc, acorduri precum Mercosur, creșterea prețurilor la energie și combustibil sau scăderea puterii de cumpărare, toate acestea își pun amprenta asupra unei afaceri locale precum Măcelăria Ghiță.
Producătorii din alte state au parte de un sprijin mai mare din partea autorităților
O altă provocare este reprezentată de concurența venită din importuri. În multe cazuri, producătorii din alte state europene beneficiază de scheme de sprijin mai consistente din partea autorităților, ceea ce le permite să ajungă pe piața românească cu prețuri foarte competitive.
„Din discuțiile cu asociațiile care ne reprezintă, dar și din întâlnirile cu producători din afara țării, concluzia este că sunt mult mai bine subvenționați decât noi (producătorii străini n.r.), iar asta se reflectă și în preț. Pentru noi, ca și producător local, ne afectează grav din cauza importurilor. Volumul importurilor este foarte mare, iar prețurile cu care această carne intră pe piața din România sunt extrem de mici. Colegii din asociații au fost la Ministerul Agriculturii, încercând să explice că, din cauză că se importă multă carne de porc ieftină, fermele zootehnice merg pe pierdere. Un avantaj pe care-l avem noi este acest lanț de producție integrat, care ne ajută să optimizăm costurile și să rămânem competitivi. Dar pentru alte ferme este dificil și va duce în curând la o dispariție a porcului românesc de pe piață”, adaugă reprezentanul Măcelăriei Ghiță.
85% din carnea de porc comercializată în România este din import
Atât reprezentantul Măcelăriei Ghiță, cât și alte voci din industrie, estimează că în jur de 85% din carne de porc comercializată în România este din import. De asemenea, Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România(APCPR) preciza recent că Sectorul creşterii porcinelor traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, iar fermele au nevoie urgentă de măsuri concrete, predictibile şi sustenabile pentru susţinerea producţiei autohtone.
Conform datelor prezentate de APCPR, în săptămâna 18 din acest an (27 aprilie - 3 mai), preţul mediu de comercializare pentru porcii proveniţi din fermele româneşti era cu 9,39% mai mic faţă de acum patru săptămâni şi cu 20,53% sub nivelul din perioada similară a anului trecut.
Totodată, în săptămâna 20 (11-15 mai 2026), România a înregistrat al doilea cel mai scăzut preţ mediu din Uniunea Europeană pentru porcii destinaţi abatorizării.
"Apreciem deschiderea pentru dialog şi ne exprimăm speranţa că aceste semnale vor fi urmate de măsuri eficiente, predictibile şi sustenabile, capabile să ofere fermierilor stabilitatea necesară pentru continuarea activităţii şi dezvoltarea fermelor din România", a declarat preşedintele APCPR, Adrian Balaban, citat în comunicat.
Urmăriți interviul video integral mai jos