Amenzi de aproape 260.000 de lei după controale în benzinării. Ce nereguli au fost găsite

Sursă foto: Shutterstock.com

Amenzi de aproape 260.000 de lei după controale în benzinării. Ce nereguli au fost găsite

Cuprins Articol:
Amenzi în valoare totală de 258.800 de lei au fost aplicate de inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în urma controalelor efectuate, în perioada 15-29 iunie 2026, în unităţile care prepară şi comercializează alimente în incinta benzinăriilor.

32 de sancţiuni contravenţionale și 34 de avertismente

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, remis AGERPRES, inspectorii au verificat 445 de unităţi la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 258.800 de lei, precum şi 34 de avertismente.

Controalele au vizat atât condiţiile în care sunt preparate şi comercializate alimentele destinate consumatorilor finali, cât şi modul de colectare şi depozitare, în vederea neutralizării, a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a deşeurilor rezultate din prepararea şi servirea alimentelor.

Produse de patiserie congelate, reținute de inspectori

În cadrul verificărilor, inspectorii au reţinut oficial 36,54 kilograme de produse de patiserie congelate, în valoare de 2.507 lei, cantitate care a fost dirijată către neutralizare.

Principalele neconformităţi identificate au vizat prepararea de sandvişuri în unităţi care nu deţineau aprobare sanitar-veterinară, lipsa spaţiilor frigorifice destinate depozitării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, recipiente de colectare fără identificare şi marcare corespunzătoare, grafice de temperatură neactualizate, nerespectarea cerinţelor privind etichetarea şi depozitarea alimentelor, pavimente deteriorate în spaţiile de depozitare, lipsa instruirii personalului şi programe de autocontrol realizate incomplet.

"Pentru foarte mulţi români, benzinăria a devenit un loc obişnuit de unde îşi cumpără o cafea, un sandviş sau un produs de patiserie. Regulile de igienă şi de siguranţă a alimentelor sunt însă aceleaşi ca în orice altă unitate alimentară, iar acolo unde nu au fost respectate, inspectorii noştri au aplicat sancţiuni", a declarat preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, citat în comunicat. 

Personalizate pentru tine