Companiile caută cadouri de Crăciun mai bine gândite
Cele mai multe cadouri corporate de Crăciun sunt comandate pentru angajați, aceștia reprezentând principala categorie de destinatari, cu peste 70% din comenzile Atelier Cortez. Restul comenzilor sunt destinate clienților și partenerilor de business.
Tot mai multe solicitări vin din partea IMM-urilor, care caută cadouri personalizate la prețuri cât mai accesibile, în timp ce multinaționalele și marile corporații continuă să plaseze comenzi de sute de cadouri. Cererea provine din domenii precum IT, pharma, automotive, banking, retail, construcții și energie.
Nu vedem o cursă a companiilor pentru cadouri mai scumpe. Vedem o preocupare pentru cadouri mai bine gândite. Clienții vor ca fiecare leu investit să fie justificat prin calitate, prezentare, personalizare și servicii
- Dragoș Ungureanu, fondator al Atelier Cortez -
Dacă în trecut discuția începea frecvent de la produs și preț, astăzi discutăm mult mai mult despre cine primește cadoul, ce mesaj trebuie să transmită și cum ajunge acesta la destinatar”, explică Dragoș Ungureanu, fondator al Atelier Cortez.
În acest context, Atelier Cortez, producător român de cadouri gourmet personalizate, estimează o creștere de aproximativ 20% a cererii în 2026, pe baza comenzilor și solicitărilor din septembrie și octombrie.
Totodată, au apărut și schimbări în modul de achiziție: plasarea comenzilor tot mai devreme pentru obținerea unor prețuri mai avantajoase, preferința pentru cadouri personalizate în locul coșurilor clasice și externalizarea întregului proces de pregătire și livrare.
Tot mai multe firme preferă furnizori care se ocupă inclusiv de ambalarea și expedierea individuală a cadourilor, pentru a economisi timp și a evita gestionarea internă a distribuției.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, estimează producția a 25.000 de macarons și 2.000 de kg de ciocolată, respectiv un total de 6.000 de cadouri corporate personalizate.

Cât costă cadourile de Crăciun pentru o companie cu 20, 50 sau 80 de angajați
Pentru a ilustra bugetele necesare în sezonul sărbătorilor de iarnă, Atelier Cortez a realizat o simulare pentru firme cu 20, 50 și 80 de angajați, care oferă cadouri și unui număr de 10–20 de parteneri de business.
Calculul pornește de la un cost de 150 de lei pentru fiecare cadou destinat angajaților și un buget cuprins între 250 și 500 de lei pentru fiecare cadou destinat partenerilor de business.
- Companie cu 20 de angajați și 10 parteneri: buget total între 5.500 și 8.000 de lei
- Companie cu 20 de angajați și 20 de parteneri: buget total între 8.000 și 13.000 de lei
- Companie cu 50 de angajați și 10 parteneri: buget total între 10.000 și 12.500 de lei
- Companie cu 50 de angajați și 20 de parteneri: buget total între 12.500 și 17.500 de lei
- Companie cu 80 de angajați și 10 parteneri: buget total între 14.500 și 17.000 de lei
- Companie cu 80 de angajați și 20 de parteneri: buget total între 17.000 și 22.000 de lei
Potrivit sursei citate, simularea este orientativă și nu include eventualele costuri suplimentare de transport sau reducerile comerciale.
Nu cred că soluția este să cumperi cea mai scumpă cutie pentru toată lumea. Cred în alegerea inteligentă a cadoului. Un cadou de 150 de lei, foarte bine gândit, poate transmite mai mult decât unul de 500 de lei ales fără atenție.
- Dragoș Ungureanu, fondator al Atelier Cortez -
Când cunoști destinatarul și îți cunoști brandul, bugetul devine un instrument, nu singurul criteriu de decizie”, susține Dragoș Ungureanu.

Coșurile clasice pierd teren. Companiile vor cadouri personalizate până la cele mai mici detalii
Companiile caută tot mai des alternative la coșurile cadou tradiționale, preferând cutii elegante, cu macarons, ciocolată artizanală, praline și alte produse gourmet, adaptate identității brandului.
Aproximativ 60% dintre comenzile corporate includ personalizare avansată, de la gusturile și culorile produselor până la ambalaje, fundițe și mesaje dedicate.
„Personalizarea premium înseamnă coerență, nu aglomerarea produsului cu sigle. Cel care primește cadoul trebuie să simtă că a fost ales cu grijă, nu că a primit un material promoțional. Diferența dintre un obiect publicitar și un cadou de business autentic este atenția acordată destinatarului”, explică Dragoș Ungureanu, fondator Atelier Cortez.
Companiile nu mai vor să distribuie personal sute de cadouri. Preferă livrarea directă către destinatari
O altă schimbare importantă este externalizarea distribuției. Aproximativ 40% dintre comenzile corporate includ expedierea directă către destinatari, fără ca produsele să mai treacă prin sediul companiei care le oferă.
Firmele transmit furnizorului lista destinatarilor, iar acesta gestionează întregul proces, de la personalizare și ambalare până la etichetare, generarea AWB-urilor și livrarea prin curier. Astfel, departamentele de HR, marketing și achiziții economisesc timp și evită gestionarea internă a zeci sau sute de colete.
„Am ajuns într-un punct în care multe companii nu mai vor nici măcar să primească fizic toate cadourile la sediu. Ne transmit lista destinatarilor și ne încredințează întregul proces. Noi producem, personalizăm, ambalăm, generăm AWB-urile și expediem fiecare colet
- Dragoș Ungureanu, fondator al Atelier Cortez -
Ei nu mai trebuie să organizeze depozitarea, împărțirea și distribuția. În schimb, primesc mulțumirile celor care au primit cadourile. Practic, noi gestionăm cadourile, iar ei se concentrează pe relații”, afirmă fondatorul Atelier Cortez.

Cadourile corporate devin un instrument de apreciere și consolidare a relațiilor de business
Potrivit Atelier Cortez, companiile diferențiază tot mai mult cadourile în funcție de destinatari. Pentru angajați, acestea transmit apreciere și recunoaștere, pentru clienți reprezintă un gest de mulțumire, iar pentru partenerii strategici contribuie la consolidarea relațiilor de business.
Un studiu realizat în 2026 de The Harris Poll pentru Packed with Purpose, în Statele Unite, arată că 85% dintre destinatarii chestionați consideră atenția din spatele cadoului mai importantă decât prețul acestuia. Rezultatele nu sunt reprezentative pentru România, dar evidențiază importanța personalizării.
„Cel mai scump cadou corporate este cel pe care nimeni nu și-l amintește. Iar cel mai valoros nu este neapărat cel mai scump, ci acela care transmite mesajul potrivit, persoanei potrivite, în momentul potrivit. Noi ne ocupăm de ceea ce este în cutie și de drumul ei până la destinatar. Companiile se ocupă de ceea ce contează cel mai mult: relațiile cu oamenii”, declară Dragoș Ungureanu.
Atelier Cortez este unul dintre principalii producători de ciocolată și macarons artizanale personalizate, fiind un important furnizor pe piața de cadouri corporate pentru companiile care vor să ofere cadouri memorabile pentru angajați și clienți și parteneri de business.
Peste 90% dintre clienții Atelier Cortez sunt companii din întreaga țară, iar numărul clienților persoane fizice care doresc să ofere un cadou memorabil este în creștere.
