La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta în interiorul halei cu flăcări puternice și degajări foarte mari de fum.
„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flăcări violente și degajări foarte mari de fum, motiv pentru care a fost remis un mesaj RO-ALERT pentru informarea și avertizarea cetățenilor”, a transmis ISU București-Ilfov.
20 de autospeciale au intervenit
La locul incendiului au fost mobilizate 20 de autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.
Din cauza fumului dens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a transmis un mesaj RO-Alert pentru populația aflată în apropierea incendiului.
Mesajul a fost transmis în jurul orei 2:12, pentru informarea și avertizarea locuitorilor cu privire la degajările foarte mari de fum.
Incendiul a fost localizat pe aproximativ 500 de metri pătrați
Pompierii au reușit să localizeze incendiul în jurul orei 3:00, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.
La scurt timp după localizare, echipele de intervenție au continuat operațiunile pentru lichidarea ultimelor focare.
Autoritățile precizează că nu au fost identificate victime în urma incendiului.